O zi cu adevărat importantă

“Într-o lume complexă şi mereu în schimbare, dragostea faţă de Dumnezeu şi respectul faţă de aproapele nostru zidit după chipul lui Dumnezeu trebuie să rămână elemente esenţiale ale unirii oamenilor în numele lui Hristos. Să respectăm religia şi cultura aproapelui nostru, să-l iubim ca pe noi înşine, şi în felul acesta să lăsăm moştenire generaţiilor următoare cultura comuniunii şi a diversităţii în unitatea dragostei creştineşti pentru oameni. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.

Am reprodus acest fragment din “Declaraţia de la Bistriţa”, deşi nu este singurul care m-a impresionat. De la un capăt la altul, slujba ecumenică, mesajele transmise m-au ţinut cu atenţia trează. Cred că demult nu am mai avut mintea atât de concentrată şi tot de foarte mult timp nu am rămas în gând, după vreo slujbă religioasă, cu atât de multă bucurie şi speranţă că oamenii vor înţelege la un moment dat că niciunii nu suntem mai buni ca ceilalţi când vine vorba de credinţă şi că ne unesc mai multe decât ne despart. Care mod de manifestare este bun, care este greşit, nu vom şti probabil decât după ce vom părăsi acest pământ pe care nu am fost nici unii, nici alţii mandataţi să judecăm sufletele oamenilor, ci faptele lor.

“Ne despart interpretări ale Bibliei, ne uneşte credinţa în acelaşi Dumnezeu!” a spus unul dintre preoţii care a vorbit duminică în Biserica Evanghelică, amintind că sărbătorim cu toţii Crăciunul, Paştile, Rusaliile. Altul a pomenit despre divergenţele noastre de veacuri şi a îndemnat să ne purtăm, de acum, ca nişte oameni din secolul nostru şi să trăim în bună vecinătate unii cu alţii.

Fără să supăr pe nimeni, sper, vă mărturisesc faptul că cel mai mult m-au impresionat vorbele părintelui catolic Gered Peter. Pur şi simplu m-a uns la suflet tonul (oamenii pasionaţi mă fascinează tot timpul), mesajul său despre cei care “au credinţă” şi cei care “au păreri”, lipsa de ranchiună faţă de gazde (Biserica Evanghelică Confesiunea Augustană) care cu secole în urmă au transformat o biserică catolică într-una evanghelică. La fel, m-a impresionat episcopul greco-catolic Florentin Crihălmeanu cu al său mesaj concis, dar plin de sens. Am regretat profund că exact în momentele în care Sfinţia Sa vorbea, membrii unui cor au găsit de cuviinţă să coboare de la balcon şi să părăsească Biserica Evanghelică fiindcă tocmai îşi făcuseră „datoria” şi cântaseră pricesnele. Mi s-a părut o impoliteţe crasă.Totuşi, m-am bucurat fiindcă şi gestul lor a demonstrat ceva: în biserică au rămas doar cei care au vrut. E bine de ştiut şi asta uneori.

Lăsând la o parte imperfecţiunile mai mult sau mai puţin evidente, dacă e să vorbim despre meritele cuiva care a determinat mai marii bisericilor istorice să-şi dea mâna şi să transmită un mesaj de unitate, atunci trebuie să vorbim despre primarul Ovidiu Creţu căruia i se datorează acest moment de excepţie. A făcut un lucru bun pentru care nu pot să nu-l felicit din toată inima. Undeva, într-o carte de istorie locală, numele său va fi la loc de cinste.

Pentru prima oară de când particip la Zilele Bistriţei (nu cred să fi ratat vreo ediţie) am simţit că se întâmplă ceva bun şi cu sens, motiv pentru care vreau să încurajez autorităţile să continue pe aceeaşi direcţie şi în anii care vor urma. Să lase festivalurile cu mici, bere, concursuri de pregătit mâncare, de miss şi de ce vor mai fi la periferie sau în seama comunelor. Aici, la oraş, trebuie încurajaţi oamenii să înţeleagă diversitatea, să li se cultive respectul de faţă de cel care locuieşte la un perete distanţă de ei fiindcă mult prea des nici măcar nu se gândesc la celălalt, cu atât mai puţin iau în calcul respectul faţă de el, de liniştea lui, de confortul lui.

Mesajul zilei de duminică a fost următorul: dacă mai marii bisericilor îşi pot da mâna, atunci ne-o putem da şi noi, cei mici. Să uităm fiindcă, oricum nu ne ajută la nimic discursurile de tipul “noi suntem buni”, “voi sunteţi răi”, să ne aducem aminte că toţi vom muri mai devreme sau mai târziu şi că puţinul timp ce ne-a fost dat pe acest pământ nu merită să-l irosim certându-ne unii cu alţii din motive puerile doar pentru că unii frecventăm o biserică, iar alţii alta. Putem face mult mai multe lucruri bune dacă ne înţelegem, dacă ne respectăm, dacă ne tolerăm. Cred că acesta este substratul esenţial al acestor zile şi că nu are nicio legătură cu nimic altceva decât cu voinţa unor oameni şi cu puterea exemplului.

De multe ori m-am întrebat şi eu de ce dăm milioane de la buget pentru o clădire mare, dar aproape tot timpul goală, dar azi am înţeles: pentru o zi ca aceasta, o zi a unităţii, a păcii şi a bucuriei. Şi dacă ar fi doar o singură zi în întreaga istorie, tot ar merita. Sper însă că vor mai veni şi altele în care ne vom uni sub cupola acestui monument minunat ca să ascultăm concerte de orgă, alţi preoţi inspiraţi vorbind despre unitate, dragoste, respect. Cred că în zidurile care ne despart s-a făcut o gaură şi că o putem lărgi în fiecare zi. Ţine de fiecare dintre noi şi de nimeni altcineva să fim mai buni.

Cristiana Sabău