Actualitate

O zi cu ghinion şi o noapte furtunoasă pentru Emil Scurtu şi Sabin Cucea de la APIA

Dacă e marţi şi mai e şi 13 s-ar zice că e ghinion maxim pentru şefii APIA Bistriţa-Năsăud. Emil Scurtu şi Sabin Cucea, rude prin alianţă, au aflat că sunt detaşaţi la Galaţi şi Teleorman. Miercuri trebuie să se prezinte la noile locuri de muncă. La aflarea veştii, Emil Scurtu şi-a făcut rost de un concediu medical, dar Cucea probabil că îşi face bagajele.

Surse politice au declarat pentru Timp Online că directorul APIA Bistriţa-Năsăud Emil Scurtu a fost deşatat pentru trei luni, începând de miercuri, 14 noiembrie, în judeţul Galaţi, locul său urmând să fie ocupat de şeful APIA din judeţul Prahova.

La rândul lui, directorul adjunct Sabin Cucea, posesor de xerox peste drum de sediul instituţiei, a primit detaşare pentru trei luni, dar în judeţul Teleorman. Şi el trebuie să se facă luntre şi punte să ajungă miercuri la noul său loc de muncă. E greu de spus dacă va lua cu el copiatorul de pe strada Tărpiului sau va lăsa afacerea pe seama soţiei sale, Codruţa Sânpetrean, nepoata lui Emil Scurtu.

Aceleaşi surse ne-au informat că la auzul veştii venite într-o zi de marţi 13, Emil Scurtu s-a îmbolnăvit brusc. După modelul Valentin Pop Mititean, a intrat în concediu medical.

Reamintim că USL îl susţine să ocupe funcţia de director al APIA Bistriţa-Năsăud pe Florin Căpraru, actualul şef al Complexului Sportiv Gloria.

Cristiana Sabău

28 comentarii

  • uite ca marti 13 isi face treaba….e mai tare decat useleul….propun ca la alegerile din decembrie sa se prezinte si ziua de marti pentru deputati si numarul 13 la senat!

    • Vineeeeeeeee??????? aoleoooooo………pirjoliti cimpiile, secati fantinile, alungati femeile, legati la gura femeile, aparati copii………………!!!!!!!!! vine Pantofarul si Somnorosul si Felix Motanul !!

  • taranca ajunsa mare sefa de ziar, care confunda smoala netopita cu creionul dermatograf, se erijeaza in portdrapelul USL. pe vremea, cand cica preda Limba Romana la liceul sportiv (unde a intrat cu pile) nu era capabila sa faca fata unui licean, caindu-se mereu, plangand si cu machiajul intins pe fata…..v-ati ajuns d-na profesor. sunt curios, ce a gasit Corpul de Control la APIA???? de ce nu scrieti si de asta „d-na profesor”.

    • ce s-a ajuns ??? are un ziar si atit , mare lucru !!! mai rau ca un profesor , lucreaza mai mult si fara rost !!!

    • mai costii…..tuuuuuuu…..f sau b…. chiar crezi ca cei doi (tu sau ei)…. au procedat CORECT?????? …… de obicei imi place sa tin cu victimele …..VCTIME ADEVARATE …..

    • Foarte multă frustrare şi neputinţă în cinci rânduri. Îmi stârneşte de-a dreptul mila. Îmi dau seama că foarte mare supărare poate crea ziua în care afli adevărul despre tine, de exemplu acela că ai ajuns director fără niciun alt merit decât că ai stat ciorchine la uşa unui lider de partid. Şi mai mare supărare e când îţi dai seama că s-au dus vremurile în care luai bani şi de la stat, şi de la ţranii care stăteau ca milogii la cozi să-ţi plătească ţie fiecare pagină copiată dublu faţă de oraş. O, da. Asta m-a enervat cel mai mult în calitatea mea de ţărancă. Nu voi sta cu mâinile în sân uitându-mă cu indiferenţă la nişte îmbuibaţi care îşi bat joc de oameni, niciodată. Întotdeauna vine o zi a dreptăţii. Şi iată că a venit.

  • Costi, eşti cumva vreunul din foştii elevi ai Cristianei…poate chiar cel căruia nu-i făcea faţă domnişoara profesoară? adică un neînţeles, probabil, ca şi acum. Dacă vrei să spui ceva despre ilegalităţi, fii te rog mai explicit, că doar eşti sub anonimat, nu? Nu e frumos să jigneşti o doamnă şi nu cred că ar trebui să ţi se mai permită să murdăreşti acest ziar, pe care eu unul îl consider onest. Breasla noastră. a jurnaliştilor, este una respectată, deci nu te băga într-o oală în care nu mai e loc.Prea mulţi se cred ziarişti, investigatori, moderatori, poate ar fi cazul să facă fiecare ceea ce ştie mai bine…iar dacă nu ştie nimic să tacă!.

    • Jurnalistii veritabili au cunostinte despre lipsa de potrivire dintre prepozitia care exprima un raport cantitativ si cea care exprima un raport partitiv.
      Sau ai buchisit ” Cel mai iubit din pamanteni ” ?
      Curios cum te autonumesti jurnalist desi, in mod evident, daca doamna Cristiana Sabau ti-ar da un extemporal ai cadea sub masa.
      Esti ultimul, din breasla, care ar putea-o ajuta – mai ales ca nu solicita sprijin.
      Breasla veveveberarilor.

  • Daca tot am inceput o serie, apoi hai sa continuam. Acum se scutura lantul slabiciunilor. Se face lumina, incetul cu incetul. Intrebarea este daca oamenii se vor lasa pacaliti din nou de PDL, daca se vor ARDe din nou. Ceea ce este sigur e ca pedelistii sigur vor sa ne ARDa!

  • „d-na profesor”, cu limba romana ce aveti??? nu mai mancati literele. sunteti stapana pe situatie. vai de cei care au fost in clasa d-voastra!

  • „d-na profesor” linistiti-va. tensiunea nu e buna la sanatate. sa nu va ganditi la electricitate. e vorba de tensiunea arteriala. va asteptam.

    • Nu ar trebui să semnaţi cu pseudonim masculin. Confuzia nu face bine nici măcar atunci când vrem să salvăm aparenţe. E bine să recunoaştem cine suntem ca să nu cumva să avem impresia că noul şef scoate din birou pe altcineva. A, am uitat, e un post vacant la xeroxul de peste drum. Fiind vorba de un fost dispensar veterinar poate găsiţi rătăcite şi nişte leacuri împotriva turbării. Grijă la doză!

  • poi cum ca nu am inteles? au primit 3 luni detasare dupa care isi reiau reatributiile aici? mare branza, ne imbata cu apa rece, delegatii pe banii altora ca doar se deconteaza si apoi dupa 3 luni bine mersi sunt inapoi, ce s-a rezolvat cu asta, explicati-mi si mie va rog, multumesc

    • si atentie, acolo la Galati are asigurata cazarea si diurna[care nu va spun cit este] . si ia si salariul marit ptr. delegatie. traieste mai bine decit oricine.

  • Potrivit OUG nr. 36/2010, verificarea prezentei asiguratilor aflati in incapacitate temporara de munca la adresa de domiciliu sau la resedinta indicata se efectueaza de catre platitorii de indemnizatii, insotiti, daca este cazul, de un reprezentant al politiei, avandu-se in
    vedere programul individual de recuperare recomandat de catre medicul specialist.
    Cine verifica aplicarea acestei OG.Majoritatea directorilor destituiti sunt „bolnavi” dar sunt activi si se plimba.
    D-na Sabau,cunoscandu-va spiritul justitiar si dorinta de adevar nu m-ar mira sa faceti o ancheta jurnalistica.

  • raul adrian,pe acesti oameni nu-i intereseaza diurnele si bonurile de masa ca pe oamenii simpli,pe ei ii intereseaza PUTEREA , bani au facut destui .

  • Poveste veche.Cine ar trebui sa verifica veridicitatea CM sau de ce sa o facem daca medicului care elibereaza certificatul nu i se pune la indoiala profesionalismul.Sunt multi fosti directori care sunt foarte „activi” in perioada CM.
    Cunoscandu-va spiritul justitiar, d-na Sabau, nu m-ar mira sa porniti o ancheta jurnalixstica pe aceasta tema.Poate mai reusiti ceva , macar sa stopati fenomenul bolnavilor inchipuiti.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.