Social

Oaspeţi din Basarabia la Zilele comunei Sânmihaiu de Câmpie. S-a împletit iar cununa grâului (FOTO)

Locuitorii din Sânmihaiu de Câmpie au sărbătorit, duminică, Ziua Grâului, ocazie cu care în comuna lor au venit oaspeţi din Republica Moldova, dar şi din Italia care i-au încântat cu cântecele şi dansurile lor frumoase într-o zi de sărbătoare pentru comunitate.

Pe scena amenajată în centrul comunei au urcat interpreţi de muzică populară din judeţ, dar şi ansambluri folclorice.

Au cântat şi au dansat spre bucuria localnicilor care au venit într-un număr mare să-i vadă.

„Avem oaspeţi din Ţânţăreni, Raionul Teleneşti, Republica Moldova, din Basarabia noastră. Este alături de noi domnul primar Dumitru Stoica din localitatea Ţânţăreni. Comuna Sânmihai este înfrăţită cu localitatea Ţânţăreni. Am considerat că e bine să ne înfrăţim fiindcă vorbima ceeaşi limbă, avem acelaşi port, gândim la fel. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire şi să dea Dumnezeu ca, în viitor, să avem o ţară unită, mare, aşa cum ne-o dorim cu toţii”, a spus primarul Ioan Mate.

„Sunt bucuros să mă aflu în preajma dumneavoastră. Suntem bucuroşi că sunte imvitaţi la Zilele comunei Sânmihaiu de Câmpie. Am venit cu Ansamblul folcloric Busuioc. Vrem să aducem de peste Prut un cadou muzical, cu bucurie, cu zâmbet şi cu frăţie. Într-adevăr suntem o ţară, dar mai trebuie lucrat în această direcţie. Mult depinde de politicieni, mai ales la noi în ţară, în Republica Moldova. La o sută de ani de la Marea Unire socotim şi noi că, mai devreme sau mai târziu, vom fi uniţi într-o singură ţară”, a spus primarul din Ţânţăreni, Dumitru Soica.

Localnicii au fost salutaţi şi de Ioan Ţintean, vicepreşedinte al CJ şi preşedinte al ALDE, de secretarul de stat Sorin Roşu Mareş de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, de senatorul Ioan Simionca, vicepreşedintele CJ Vasile Puica şi de alţi oficiali care au urcat pe scenă, printre aceştia numărându-se şi primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian, reprezentanţi ai ALDE şi consilierul Emil Neia Lăcătuş, preşedinte al Partidei Romilor Pro Europa Bistriţa-Năsăud.

Vicepreşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, l-a felicitat pe primarul Ioan Mate pentru tot ce a făcut în comună de când a fost ales în fruntea comunităţii: „Nu este uşor lucru să investeşti peste 11 milioane de euro în doar un an de zile şi să mai aştepte la rând alte investiţii legate de canalizare, de drumuri, care, după părerea mea, vor depăşi 20 de milioane de euro. Nici nu visam vreodată că, în comuna Sânmihai, că vom ajunge să investim într-un an de zile peste 7000 de euro pe cap de locuitor, ceea ce înseamnă foarte mult într-un timp aşa de scurt”.

La sărbătoarea comunei Sânmihaiu de Câmpie au venit și președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, secretarul de stat în Ministerul Culturii Alexandru Pugna.

 

”Comuna Sânmihaiu de Câmpie este una dintre cele mai importante comunități din zona de câmpie a județului nostru, cu un potențial agricol foarte mare. Aici, eu și colegii mei din Consiliul Județean avem un partener ferm, un primar devotat și harnic în persoana domnului Ioan Mate, unul dintre cei mai harnici și performanți primari din județul nostru”, a spus Radu Molodovan.

Din centrul comunei, oameni şi-au putut cumpăra mici şi alte bunătăţi.

După încheierea spectacolului folcloric, în care a evoluat şi un grup din Italia, participant la Festivalul Internaţional de Folclor „Nunta Zamfirei”, a fost organizată o masă pentru toţi locuitorii comunei.

Seara a fost programată o discotecă pentru tineri şi un foc de artificii.

1 comentariu

  • Aceleași fețe palide urcă pe bină, în orice împrejurare.
    În frunte cu vrednicul de pomenire domnul Țintean.
    (Om muri noi, și-apoi să vedem pe cine-a mai conduce !)
    Vin ai noștri, pleac-a-i noștri, noi rămânem tot ca proștii !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.