Actualitate

OFICIAL: Simionca (PMP) și Iurișniți, în Parlament alături de Pană, Suciu, Sighiartău, Deneș și Simionca (ALDE)!

Biroul Electoral Central a anunțat rezultatele redistribuirii mandatelor de parlamentari pentru legislativul 2016-2020. Din Bistrița-Năsăud, alături de Doina Pană, Daniel Suciu (ambii PSD) și Robert Sighiartău (PNL), care au obținut mandat direct, la Camera Deputaților vor merge Ionuț Simionca (PMP) și Cristina Iurișniți (USR).

Inițial, cele două nume vehiculate să ajungă deputați, în urma primelor simulări, erau vicepreședintele CJ Ioan Țintean (ALDE) și Cristina Iurișniți (USR). Șanse mici la ”loterie” aveau vicepreședintele CJ Alexandru Pugna (PSD) și consilierul județean Doris Moldovan (PNL). Ulterior, la noi simulări, au ieșit numele lui Antal Attila (UDMR) și Ionuț Simionca (PMP). Alte simulări dădeau un alt deznodământ: Ioan Țintean și Ionuț Simionca. Până la urmă, rezultatul final a fost unul combinat.

Aici atribuirea mandatelor de deputat

O mare reușită pentru societatea civilă, care a pătruns pe scena politică prin USR, iar aici în Bistrița-Năsăud USR va avea reprezentant în Parlament! E o mare responsabilitate pentru mine cât și pentru întreaga echipă! Depunerea jurământului pentru noua mea misiune de parlamentar USR Bistrița-Năsăud va fi în 20 decembrie” – Cristina Iurișniți

Cele două mandate de senator, ambele date prin redistribuire, merg la Ioan Deneș (PSD) și Ioan Simionca (ALDE), așa cum a reieșit încă de la primele estimări. Ioan Turc (PNL) a ratat intrarea în Senat.

Aici atribuirea mandatelor de senator

Festivitatea de înmânare a certificatelor de parlamentar are loc duminică 18 decembrie, ora 11.00, în sala de ședințe a Palatului Administrativ.

Deputații Doina Pană – vicepreședinte PSD, Daniel Suciu și senatorul Ioan Deneș sunt la al doilea mandat consecutiv, iar ceilalți la primul: președintele interimar al PNL BN, Robert Sighiartău (27 de ani), până acum consilier județean, președintele PMP BN Ionuț Simionca (32 de ani), prof. de limba franceză la CNAM Cristina Iurișniți (44 de ani) și coregraful Ansamblului ”Balada”, Ioan Simionca (53 de ani), angajat al Centrului Județean pentru Cultură.

Astfel, PSD va avea doi deputați și un senator, aceiași ca și în legislativul precedent, PNL, USR și PMP – câte un deputat, ALDE – un senator.

Mandatele atribuite în mod direct la Camera Deputaților – 3 din 5 (PSD – 2, PNL – 1)

Mandate atribuite în mod direct la Senat – 0 din 2

Repartizarea mandatelor la Camera Deputaților și Senat

La nivel național, PSD are 154 mandate la Camera Deputaţilor, PNL – 69, USR – 30, UDMR – 21, ALDE – 20, PMP – 18, iar 17 deputaţi vor fi de la minorităţi. La Senat, PSD revin 67 de mandate, PNL – 30, USR – 13, UDMR – 9, ALDE – 9, PMP – 8.

Aici lista nominală a tuturor deputaților și senatorilor.

 

26 comentarii

  • Lada de zestre va fi umplută cu noi obiecte…frigiderul social va fi dezghețat și băgat din nou în priză….Mirabela Dauer revine la spectacolul cu femeia europeană…Bistrița e în câștig…ioan Oltean i-a nenorocit pe liberali cu dictatura sa din partid….ar putea să vândă mașinile lui Sigartău care pleacă în capitală și să nu îi gazeze în continuare pe bieții liberali aflați în derivă…prin Leșu pe coclauri încă mai umblă o blondă cu fluturași electorali și pungi de plastic pe la bieții țărani…

    • E foarte ciudat făcut procesul verbal. Nu începe lista senatorilor în dreptul partidului, ci cu mult mai sus. Sunt nişte linii foarte greu de observat, trasate între partide. Informaţia prezentată de noi e confirmată şi de reprezentanţii BEJ

    • Corect. Trebuia sa-mi dau seama ca ceva nu-i in regula si sa verific de 2x, mai ales ca in privinta corectitudinii informatiilor stiu ca excelati.

  • Redistribuirea distruge pur si simplu notiunea de vot. La ce sa mai mergem la vot ca sa ajunga in parlament tot felul de neica-nimeni?
    De exemplu, eu am dat votul la senat pentru Ioan Turc – PNL care a obtinut 24,7%% pe Bistrita-Nasaud si merge unul ca Ionuț Simionca (PMP 5,3%) sau (Ioan Simionca ALDE 9,5%) sau una ca Cristina Iurișniți (USR) la camera deputatilor cu 5,4%). Este o aberatie 100% romaneasca.
    Romanian clasic!
    Cine ma reprezinta?
    Cu siguranta nici unul din cei care au intrat in parlament prin redistribuire.

    • Relax George…impostura nu are picioare lungi. In traducere cum a venit Turc al tau, asa se si duce..Priveste in perspectiva si nu te mai lamenta! Sa fi iesit unul ca el care a intrat cum a intrat pe usa din dos era mai nefiresc decat Simionca asta care se zbate si el de atat vreme

  • Cit de mult v-ati bucura de scaderea unor taxe si impozite sau majorari de salarii sau alte prostii de acest gen ,promise de acesti oameni care i vedeti aici ,tin sa va anunt prin intermediul acedtui ziar ca : Fed-ul Americam (banca lor centrala),a crescut aseara dobinda de politica monetara,ceea ce se traduce ca,in 2-3 ani va fi criza.nu ma apuc sa va detailez,dar spun ca ei(america) a iesit si vad virful cresterii de dupa criza(explicatie intr-o fraza), Europa este inca in criza ,iar Romania…..nu mai spun. In cativa ani sintem in criza iar,fiindca daca Statele Unite vor tusi……noi intram la terapie intensiva. Asa ca gata cu cresteri de cheltuieli si gata cu scaderi de taxe si impozite care afecteaza grav bugetul tarii. Acum ar trebui(trebuiau de mult) crescute. Dar noi facem totul invers .le vom plati. Pe Dragnea il inteleg ca a dat inapoi cu aceste reduceri,pe Ciolos il felicit ca vrea binele tarii(are consilieri ec. foarte buni).vreau de la acedti parlamentari sa creada in poporul roman.sa faca legi bune si in favoarea poporului. In criza nu cresti taxele ,scazi dobinzile si mentii salariile. In crestere ec. maresti aceste taxe,cresti salariile si urmaresti inflatia.

  • Rog romanii ca in ani urmatori sa nu-si faca iar credite de tot felul, in special cele imobiliare ,deja se simte bula. Sa economiseasca cit pit si sa investeasca . Sa-si plateasca datoriile ,sa-si pastreze locul de munca …..!

  • Economic…acum sintem in toamna. Acum trebuie semanat ce am adunat pina acum.semanam….ca sa avem ce manca la vara economica. Daca acum risipim…..si vine iarma (adica CRIZA casi ciclu economic),ce vom manca la vara ?? Vedeti si in economie este ca in viata.intrebati un taran la tara cum face .si-o sa vedeti ca el este mult mai intelept ca multi dintre noi.

    • am fost si la el si la altii. trebuie sa aflam , sa invatam, sa studiem mult. trebuie. e frumos sa stai intr-o sala cu acesti oameni. sa respiri aerul care il respira ei. sa inveti de la cei mai buni. e super.

  • Oooooo….de asta era steagul negru azi dimineața la usa domnului vice Tintean ! No amu să vezi calusarul,bărbuncul și jocul fetelor de la Capalna (pardon,Livezile) ,că ce alceva sa facă verii Simionca in parlament.Vai vouă…celor care votati asemenea specimene.

    • Vorbesti in necunostinta de cauza, cei doi Simionca nu sunt veri nici macar de departe…..si nu ai de unde sa stii tu ca sunt „specimene”stai in banca ta daca nu stii ce spui.! Toti merita o sansa si nu doar cei care au experienta in politica, ba mai mult, in viata personala cât si profesionala amândoi Simionca sunt oameni realizati!!

    • mda si’a facut’o cu mana lui Nelu Turc sapand pe altii acum si a primit rasplata si el si nasul tase sapatorii pnl ului

  • DACA AM VOTAT CU ECOLOGISTII INSEAMNA CA VOTUL MEU A MERS LA IONUT SIMIONCA ????????????????????????????/
    ASA ACUM POT SA-L TRAG DE URECHI DACA DOARME IN PARLAMENT?

  • Campania s-a terminat , acuma e cazul ca alesii bistriteni sa-si dea mana si sa se apuce de treaba sa faca legi bune pentru toata lumea si pe cele strambe sa le corecteze.
    Mult succes si nu uitati de noi!

  • mda,se vede rautatea si invidia dupa formularea cxare ai facut-o despre dl.turc.un om care are 25% cel mai mare procent in judetul nostru ,nu poate fi decit un om integru,onest si corect,nu cred in asemenea acuzatii ca a sapat pe cineva.a demonstrat ca stie sa faca politica si o campanie electorala profesionista.pacat ca nu a intrat in parlament cu un asemenea procent de 25% si au meras nulitati cu 4 si 5 %.o sa vedeti ca nu vor face nimic acolo sunt incompetenti nu sut politicieni,vor minca banii bistritenilor fara nici un rost si fara a avea v run rezultat si vre-o realizare pentru acest judet.multi dintre cei care i-au votat vor regreta sau poate ca deja regreta.

  • Cat adevar se afla in zicala „nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte”. Marele perdant al alegerilor parlamentare la Bistrita este Ioan Țintean (ALDE). Ca sa fie sigur ca va intra in parlament, Țintean nu a avut curajul sa candideze pentru Senat, ci s-a trecut primul pe lista de candidati la Camera Deputatilor. Locul „iepurelui din caciula”, respectiv prima pozitie pe lista ALDE la Senat a fost rezervata dansatorului Ioan Simionca. Numai ca „socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ”. Voturile bistritenilor pentru ALDE, fiind insuficiente atat la Camera cat si la Senat au intrat la redistribuire, fiind validat doar un loc la Senat pentru Ioan Simionca. Se adevereste proverbul: “Cui ii este frica de apa, nu mananca
    peste”. Daca Ioan Țintean ar fi candidat la Senat ar fi ajuns parlamentar. Asa ca ramane vicepresedinte la CJ sa se ocupe de groapa de gunoi de la Tarpiu.

  • Nu stiu cum se face redistribuirea asta dar oricum o iei nu are logica. La Camera Deputaților: PSD – 45,5% (42.301 voturi), PNL – 24,3% (22.641 voturi), ALDE – 8,9% (8.274 voturi), USR – 5,4% (5.006 voturi), UDMR – 4,7% (4.376 voturi), PMP – 4,7% (4.363). Pai indiferent cum se face calculul de pilda ALDE are cat USR si PMP la un loc! Ca sa nu mai vorbim de PSD are de noua ori mai mult decat USR si are de zece ori mai mult decat PMP! IN situatia in care PSD castiga detasat la numarul de voturi are de fapt doar doi deputati! Restul unul PNL, unul USR si unul PMP. As putea spune ca de fapt PSD a pierdut alegerile locale din judet in conditiile in care are cele mai multe voturi! Ba mai mult daca faci un calcul are aproape cat ceilalti enumerati mai sus!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui alex Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS