Ioan Strugari (foto) a câştigat Primăria Parva în calitate de candidat al PDL adunând 820 de voturi, faţă de Gheorghe Stelian (PSD), fostul primar, care a strâns doar patru sute. Strugari l-a învins şi pe un al treilea candidat de la PNŢCD.
În noul Consiliu Local Parva, primarul are de partea lui şase consilieri locali PDL, adică majoritatea, trei de la USL şi câte unul de la UNPR şi PRM. E drept că majoritatea este fragilă, dar ea există şi îi dă confort primarului nou ales.
Timp Online v-a prezentat stâna europeană pe care a construit-o, la Parva, Ioan Strugari, în calitatea lui de preşedinte al Asociaţiei crescătorilor de ovine din Parva.
Acum că a ajuns primar, l-am întrebat dacă are de gând să continue demersurile pentru ca oierii din zonă să se mândrească şi ei cu astfel de aşezăminte.
“Normal că voi continua. Vom mai face cel puţin trei-patru stâne europene în Munţii Rodnei. Eu sunt oier şi cu asta mă mândresc cel mai mult. Doar nu o să renunţ acum. Primul lucru pe care vreau să îl fac ca şi primar este să aduc Zilele fermierului la Parva. Cred că se va întâmpla cât de curând acest lucru. Îmi doresc mult să le ofer ocazia părvenilor să arate cât de buni gospodari sunt. Eu cred că şansa acestei comune este agricultura şi agroturismul”, a declarat Strugari.
Acelaşi lucru l-au considerat şi francezii care fac parte din Asociaţia Franche-Sylvanie care au sprijinit ridicarea unui centru turistic în comună. Din păcate, Gheorghe Stelian, fostul edil, nu a reuşit în nenumăratele sale mandate să exploateze această şansă.
“Fireşte că eu voi încerca să repun Parva pe harta turistică fiindcă se află într-o zonă extraordinară şi ar fi păcat să nu fie văzută. Mai întâi însă, vreau să văd ce bani avem în bugetul Primăriei, ce probleme sunt şi apoi să facem lista cu priorităţi”, a declarat Strugari.
Noul primar al comunei Parva nu este la prima experienţă administrativă. A mai fost viceprimar în mandatul 2004-2008 aşa că ştie ce este de făcut. Prioritare pentru el sunt drumurile, bisericile şi alte edificii începute, dar şi dezvoltarea agroturistică.
Timp Online îl felicită pentru reuşită şi îi urează mult succes!
Cristiana Sabău
Bravo,
Un om adevarat, fara fite si alte mofturi.
Succes.
Fostul PRIMAR a facut foarte, foarte, foarte multe lucruri bune pentru comuna Parva si comunitate!!!!!!
Fostul Primar Gheorghe Stelian a facut multe lucruri..are un suflet bun..o inima mare ..a ajutat oamenii saraci..etc. Iar noul primar PDL..Ioan Strugari ar fi trebui sa procedeze corect in primul rand si in al doilea rand sa fie un om corect, decent dar cred ca asta nu se poate …L-a invins pe fostul primar Gheorghe Stelian..dar noul primar Ioan Strugari nu este un om corect ci incearca sa se dea drept om decent..
Da o facut multe lui si oamenilor de pe langa el. Si ce-o facut stati linistiti ca no facut din buzunarul lui si mai bine zis sia umplut buzunarele apoi daca au mai ramas ceva bani o mai facut si la comuna, sau de unde credeti ca are mai multe apartamente si duplex in bistrita ,plus bani prin conturi cu miliardele.Las ca ia fi destul ,ce naiba nu se vede ca-I con picior in groapa? Nu-s de partea nimanui ,dar a fost un hot si ma bucur nespus ca nu a mai iesit.Sper ca noul primar sa fie corect si cred ca o sa fie.
Fostul primar Gheorghe Stelian a facut multe lucruri in viata,s-a straduit sa ajunga ceva in viata, si uite, pentru mine, el este un erou. Chiar daca a murit, o sa fie mereu in inimile noastre, nu o sa-l uitam niciodata. Noul primar,Ioan Strugari nu-i ajunge nici la degetul mic, a ,,concurat,, murdar. Macar fostul primar Gheorghe Stelian a fost un om cinstit si un om decent,cu calitati.