Olimpiada Inocenţilor, care a ajuns la ediţia a zecea, s-a desfăşurat pe platoul din faţa Palatului Culturii şi în Parcul Municipal, evenimentul fiind, în premieră, finanţat de la bugetul local al Bistriţei.
De altfel, participanţii la parada organizată în debutul manifestării s-au oprit în faţa Primăriei Bistriţa, iar primarul Ovidiu Creţu a ieşit din şedinţa Consiliului Local să-i salute.
„Categoric faţă de ceea a fost în primele ediţii, lucrurile au evoluat foarte bine. Şi ca durată s-a extins la două zile. E clar că această olimpiadă este un eveniment la nivelul municipiului şi al judeţului şi trebuie să meargă înainte. Ea poate să se transforme într-un eveniment naţional important şi Bistriţa este onorată să-l găzduiască. Nu cred că se pune vreo clipă problema să se renunţe sau să se bată pasul pe loc. Această olimpiadă trebuie să meargă înainte. Numărul de participanţi care creşte an de an şi multitudinea de manifestări care se desfăşoară ne determină să spunem că mergem înainte. Felicitări tuturor participanţilor”, a declarat primarul Ovidiu Creţu.
CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII
Preşedintele CJ, Radu Moldovan, care i-a însoţit pe copii şi pe voluntari tot traseul, a spus la rândul lui: „Atât domnul Marin Mic, cât şi întreaga echipă de la Fundaţia Inocenţi, merită toate felicitările. Schimbările sunt profunde şi esenţiale. Eu am un minim de experienţă după patru ani în fruntea CJ întrucât avem în subordine Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi cred că ceea ce face Fundaţia Inocenţi vine să completeze serviciile pe care noi le oferim. Vrem să fim în continuare parteneri. Este evident că lucrurile s-au schimbat mult în bine şi de la an la an putem aduce plusuri acestor manifestări, să devină de nivel naţional şi chiar internaţional”.
Şeful CJ a fost şi cel care a declarat deschisă olimpiada de pe scena din faţa Palatului Culturii.
Peste 400 de copii cu nevoi speciale din tot judeţul, ajutaţi de peste 300 de voluntari, au participat apoi la concursuri de desen, sportive şi alte activităţi pregătite special pentru ei.
I-a politizat si pe astia.asta e.
Faptul ca primarul orașului in funcție alături de președintele CJ in funcție participa la un eveniment , înseamnă ca onorează evenimentul prin participarea lor , mai ales ca mereu au fost alături de ei .
Onoreaza pe naiba. Daca erau oameni decenti marii conducatori psd-isti stateau la o parte, Si chiar daca prin semnatura lor au finantat, daca institutiile lor au contribuit n-aveau dreptul sa iasa in fata, din respect pt copilasii aia. Dar unii chiar cred ca pot folosi entuziasmul copilasilor voluntari si a celor cu probleme pentru campania electorala! E rusinos! Dezgustator e un cuvant mai potrivit..
Felicitari! Bravo echipei!