“De ce nu puneţi şi pe râs impozit/Şi birul progresiv pe sărăcie?/De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?/Impozitaţi şi vântul ce adie!” – Adrian Păunescu (n.r. – poezia ”Impozite, biruri şi taxe”)
Cu tristeţe şi dezarmare constat că tăvălugul continuu al gafelor şi confuziilor guvernului Ponta nu pare să aibă vreun sfârşit. Privesc siderat, ascult şi mă minunez: o înşiruire haotică, aspră, nesfârşită de bâlbe, afirmaţii fără just temei legal sau economic, reacţii care confirmă, a nu ştiu câta oară, incompetenţa şi lipsa profesionalismului, şi nu în ultimul rând, lipsa desăvârşită a unui bagaj minim de cunostinţe necesare, de natură a aduce pe masa guvernării soluţii reale şi fezabile în raport cu obstacolele pe care economia ţării, implicit noi, populaţia, le întâmpinăm.
Nu trece bine săptămână că guvernul Ponta ne onorează cu infinite bâlbe, tulburări grave de percepţie şi confuzii care mai de care mai grave, generând un impact psihologic major asupra confortului psihic al populaţiei, şi-aşa destul de „scuturat” şi vulnerabil. Astfel, stimabilul domn prim-ministru, în plin post-proces de negociere cu Fondul Monetar Internaţional, confundă în mod regretabil creşterea cu scăderea. În acest sens, dacă iniţial premierul a anunţat creşterea CAS cu 5%, ulterior, la intervenţia directă şi responsabilă a domnului ministru Daniel Chiţoiu, acesta a rectificat, afirmând că, de fapt, este vorba de scăderea CAS cu 5%. Reacţia premierului a fost una de amuzament, acesta justifindu-şi confuzia prin faptul că pur şi simplu, în timpul negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional, au existat atâtea creşteri şi scăderi, încât nu a reuşit să le mai facă faţă şi „i s-a întâmplat şi lui”.
Atmosfera ludică şi relaxată continuă în spiritul jocului propus de domnul prim-ministru, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, când premierul Victor Ponta declară că Guvernul va introduce o acciză de 0,7 cenţi pe litrul de carburant, urmând ca banii colectaţi în acest scop nobil să fie vărsaţi într-un fond special, destinat investiţiilor în infrastructura internă. La foarte scurt timp, consilierul premierului îl corectează, adăugând faptul că acciza va fi în realitate de 7 cenţi pe litru de carburant.
Desigur, stimaţi colegi, cunoaştem şi acceptăm cu toţii faptul că oamenii mai şi greşesc, eroarea fiind parte a existenţei omeneşti, necesară în acumularea experienţei de viaţă a individului. Marele părinte al spiritualităţii, Osho, spunea că fiecare greşeală este o ocazie de a învăţa, dar ceea ce este cu adevărat important spunea acesta, chiar esenţial, este faptul ca aceeaşi greşeală să nu fie comisă în mod repetat, întrucât acest lucru ar constitui cu adevărat o absurditate, o prostie. Or, guvernul Ponta păstrează un registru de erori şi confuzii neschimbat, invariabil, inflexibil, cu un singur numitor comun: subminarea economiei naţionale. Astfel, în plină criză de inspiraţie privind paleta redusă a instrumentelor de colectare disperată a fondurilor la bugetul de stat şi în deplina sa sete de a muşamaliza flagrant şi meschin adevărate găuri produse la buget, guvernul Ponta nu face altceva decât să lovească încă o dată, a nu ştiu câta oară, economia ţării. Astfel, pentru că socoteala din ”târgul de astă iarnă”, etalată de către guvern cu atâta tam-tam nu se potriveşte deloc cu cea actuală, din piaţa economiei de circ creată şi generată de acelaşi guvern Ponta, în mod deloc surprinzător, acesta optează din nou, abuziv şi necruţător, în favoarea unor măsuri de natură a da complet peste cap sistemul fiscal, într-o economie care oricum de abia se mai târăşte.
În plin proces de tentative nesfârşite, soldate deopotrivă cu eşecuri în ceea ce priveşte procedurile de privatizare, starea investiţiiilor străine înregistrează şi ea reale situaţii de degradare, bugetul suferind astfel schilodiri regulate, ipoteză care nu va conduce decât la un singur rezultat cert: colapsul economiei naţionale.
Aflaţi în faţa unui dezastru economic iminent, guvernanţii, în mod dezamăgitor, nu au găsit la îndemână decât câteva abordări absurde, total neinspirate, în speranţa de a creşte de pe o zi pe alta, veniturile statului. Astfel, iniţial, discuţia s-a axat în jurul ideii macabre de creştere a cotei unice de impozitare pe venit şi profit la 20%-22%, însă aceasta a creat reale şi severe contradicţii în USL, dar şi nemumţumiri în rândul oamenilor de afaceri, investitorilor străini, antreprenorilor, care au primit extrem de prost eventualitatea adoptării unei astfel de măsuri, considerând că aceasta ar avea un impact negativ, dacă nu chiar dezastruos, asupra consumului populaţiei şi investiţiilor private.
La scurt timp după nenumăratele reacţii negative primite în raport cu ideea creşterii cotei unice, Guvernul Ponta a schimbat strategia de atac prin decizia de a lua în calcul alte metode de creştere a veniturilor publice. În acest sens, discuţiile s-au extins la introducerea unei taxe pe carburanţii auto, menită să alimenteze exclusiv fondurile necesare pentru construcţia infrastructurii rutiere. De asemenea, Guvernul Ponta a lansat discuţii cu privire la posibilitatea ca, începând cu 2014, nivelul accizelor să se modifice, acesta fiind stabilit prin indexare cu rata inflaţiei, şi nu prin raportare la cursul de schimb leu-euro anunţat la data de 1 octombrie a anului precedent. Totodată, a fost enunţată ideea potrivit căreia se va lua în calcul eliminarea excepţiilor de taxare a anumitor tipuri de venituri, a impozitelor pe proprietate, pe venit şi pe profit.
Disperarea guvernului Ponta în ceea ce priveşte ambiţia oarbă a colectării fondurilor la buget este absolut vizibilă: începînd cu 2014, se vor plăti taxe şi pe anumite anexe imobiliare exceptate pînă în prezent, cum ar fi parcările, piscinele, coşurile de fum, barajele şi construcţiile accesorii, digurile, construcţiile-anexe, de îmbunătăţiri funciare, podurile, viaductele, apeductele şi tunelurile, reţelele şi conductele pentru transportul sau distribuţia apei, produselor petroliere, gazelor şi lichidelor industriale, reţelele şi conductele de termoficare şi reţelele de canalizare, platformele betonate, împrejmuirile, rezervoarele şi bazinele pentru depozitare, etc. Justificarea adoptării unei astfel de măsuri ar consta în faptul că deşi sistemul de impozitare a proprietăţii a fost modificat de mai multe ori în ultimii ani, veniturile colectate la buget din această sursă rămân încă reduse. Cred cu tărie că intenţia guvernului Ponta de “strangulare” prin taxe şi impozite suplimentare a proprietarilor, va conduce din nefericire la fenomenul evaziunii fiscale ce va atinge cote alarmante. Proprietarii vor depune toate eforturile de identificare a unor modalităţi inventive, menite a le asigura cel puţin sustragerea de la plata acestui tip de bir.
În mod regretabil şi dezarmant, în plin gol economic, guvernul Ponta doreşte ca scopul să scuze mijloacele, chiar dacă, atât scopul, cât şi mijloacele dor îngrozitor. Dor atât de tare încât ceea va urma mă îngrozeşte pur şi simplu: vom avea de-a face cu un USL “atot-taxator”, absolut incapabil de a oferi o îmbunătăţire considerabilă a nivelului de trai.
Deputat PDL Ioan Oltean
acesta este guvernul ciomau,acestia taie TOT,sint instare sa ne ia ultimul banut,ori ne iau ultimul banut….
din nou la guvernare pdl……
ce mai vorbiti de neputinciosii acestia si dl doftore la orice interventie il baga in fata pe basesescu in loc sa ne povesteasca de neputinta lor,nimic nu fac….taie panglicile pdelistilor….
in politica orice este posibil un presedinte de dreapta si TRAIAN BASESCU priministru si inca citiva ani de umbra pentru psd…..
„Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”
D-lui Oltean,daca tot ii plac versurile:
„Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
………………………………………………………
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”
mimisor vezi ca plagiezi, si te pune la impozit ca mai nou sa impoziteaza si plagiatul….
VEZI CA SUNT PUSE GHILIMELELE!
Cand a crescut fostul regim politic TVA-ul la 24% a fost „spre binele romanilor”. Atunci eram prosti si nu stiam ce e mai bine pentru noi. Acum, cand culoarea guvernului s-a schimbat, majorarea taxelor a devenit „daunatoare sanatatii”.