Oltean: Moartea sistemului naţional de transplant, rezultatul subfinanţării cronice a sănătăţii

”Deşi 2013 este anul României în materie de transplant, aşa după cum afirma recent domnul doctor Irinel Popescu, şeful Clinicii de Chirurgie şi Transplant Hepatic Fundeni, fondurile alocate de Ministerul Sănătăţii programului naţional s-au epuizat deja. Din nefericire, despre o suplimentare a acestora vom putea discuta cel mai devreme în luna iulie a acestui an, când s-ar putea aproba, deşi nu este o certitudine, o nouă rectificare bugetară. Dar ce se va întâmpla până atunci cu sutele de oameni, contribuabili, cetăţeni cu drepturi ai acestei ţări, dar care au nenorocul de a suferi de boli grave, chiar incurabile? Vă spun eu, doamnelor şi domnilor colegi: până atunci, aceste sute de români cu boli deosebit de grave aşteaptă fie un binefăcător filantrop cu posibilităţi materiale, fie bani de la stat ca să poată face un transplant în afara ţării, dar mai ales se roagă mai degrabă la Dumnezeu.

După ce, ca urmare a campaniilor promovate în mass-media, numărul donatorilor a explodat ca niciodată, s-a ajuns inevitabil şi la problema banilor pentru susţinerea finanţării acestor programe. Cu toate că medicii implicaţi direct în acest proces şi care cunosc bine fenomenul susţin că este pentru prima dată în douăzeci de ani când simt în mod direct ca programul poate funcţiona la parametri cât de cât mai apropiaţi de necesităţile patologiei din ţara noastră, iată că nu sunt bani! Oficialii din Ministerul Sănătăţii nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa, fapt e că singura explicaţie oferită este lipsa banilor, iar timpii de aşteptare sunt motivaţi pe seama necesităţii coordonării finanţelor din sistem. Dureros, tragic chiar!

De ce, având în vedere situaţia dramatică o bolnavilor puşi să aştepte şi pentru care trecerea unei singure zile poate fi fatală, nu s-a putut aproba o rectificare bugetară în primul semestru al acestui an? Cu lentoarea şi dezinteresul deja cunoscute şi care nu mai miră pe nimeni, Guvernul USL de abia pune în discuţie la viitoarea rectificare această situaţie fără precedent.

Dar să revenim la chestiuni concrete. Lista persoanelor care solicită, de exemplu, tratament pentru leucemie, transplant medular, fie pentru operaţii care nu se fac în ţară, este mult peste nivelul sumei alocate la finanţare semestrial sau trimestrial. Situaţia e de-a dreptul ingrată, pentru că, din cauza subfinanţării sistemului de sănătate, medicii trebuie să ia decizii dure pe anumite alocări de tratamente. A cui este răspunderea? A cui va fi răspunderea deceselor care se vor înregistra? Oare nu şi a unor instituţii din sistemul medical, care cheltuie banii fără justificare? Sunt cazuri prezentate de mass-media: sunt unităţi sanitare în care s-au cumpărat materiale care stau în stocuri nefolosite, o sumă foarte mare de bani s-a pierdut pentru că s-au achiziţionat medicamente expirate de la o firmă «prietenă» etc. La fel este situaţia şi cu lista medicamentelor compensate, care se află în discuţie pentru a fi revizuită total. Iar în tot acest timp Ministerul Sănătăţii analizează!

Un lucru este clar: transplantul nu trebuie să moară! Ar fi regretabil ca programul să se oprească din lipsă de finanţare. Ministerul Sănătăţii, dacă este cât de cât responsabil, şi nu criminal, trebuie să găsească resurse pentru a acoperi finanţarea suplimentară de care e nevoie. Sistemul medical trebuie eficientizat în ansamblul său, fiindcă acum el suferă de lipsă de competenţă şi de lipsă de coordonare. Este oare posibil ca oamenii care sunt coordonatori de transplant, adică aceia care fac legătura între familiile îndurerate care vor să facă un gest umanitar şi centrele de transplant, să lucreze de cinci luni fără bani pentru că nu există încă normele de acreditare? Aici este clar vorba despre o lipsa de eficienţă a sistemului. Scopul pentru care a fost înfiinţată agenţia a fost acela de a rezolva problemele legate de programul de transplant în România, inclusiv cele legate de elaborarea criteriilor de acreditare a centrelor de transplant ori de salarizarea celor care se ocupă de identificarea potenţialilor donatori, de convingerea familiilor acestora şi de păstrarea organelor ce urmează a fi prelevate într-o stare cât mai bună. În concluzie, e nevoie evident de o suplimentare a bugetului Ministerului Sănătăţii, pentru că numărul de transplanturi a crescut evident. Şi sunt convins că, în timp, societatea românească va recupera aceşti bani de pe urma vieţilor salvate, oameni a căror putere de muncă şi dăruire totală vor putea fi folosite cu succes pentru binele tuturor”.