Politică

Oltean: Opoziţia e odihnită, Puterea e obosită

Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, crede că nu vor mai pleca alţi democrat-liberali din partid, dar a arătat că nu poate identifica voinţa deputaţilor. Liderul PSD Victor Ponta spune despre Oltean că e ”un fel de Roberta Anastase” masculin.

Întrebat dacă vor mai pleca şi alţi membri PDL din partid după ce doi deputaţi şi-au anunţat miercuri demisiile din PDL şi trecerea la PNL, Ioan Oltean a spus: „Eu cred că nu, dar, sigur, voinţa deputaţilor nu o putem identifica. Eu sper însă şi contez pe responsabilitatea şi pe maturitatea tuturor parlamentarilor care de trei ani se află în sfera puterii”.

Ioan Oltean a mai spus că parlamentarii pleacă şi de la putere şi de la opoziţie, adică „şi de la dreapta la stânga şi de la stânga la dreapta”.

Oltean a adăugat că, deocamdată, din toate datele statistice rezultă clar că puterea are în Parlament majoritatea, „care îi conferă liniştea necesară” înaintea moţiunii de cenzură.

„Deocamdată, din toate datele statistice, rezultă clar că puterea are în Parlament majoritate, care îi conferă liniştea necesară înaintea acestei moţiuni”, a spus Ioan Oltean.

El a apreciat că demersul opoziţiei este neconstituţional, dar că reprezentanţii USL vor să depună moţiunea de cenzură „pentru a-şi mai reaminti că au calitatea de deputaţi şi de senatori”.

Oltean crede că şi parlamentarii opoziţiei sunt la fel de convinşi ca reprezentanţii puterii că moţiunea de cenzură „nu are nicio soartă pozitivă”.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a spus că parlamentarii puterii care nu au fost prezenţi la dezbaterile din plen vor fi „dojeniţi părinteşte” şi a arătat că opoziţia a venit la lucrările Camerei „odihnită”, parlamentarii USL arătând „bine, cu feţele destinse”.

„Opoziţia a venit odihnită, după două luni de nemuncă, aţi văzut ce bine arătau toţi, cu feţele destinse. Puterea este obosită, lucrează de luni de zile”, a precizat Oltean.

El a făcut aceste precizări după ce a recunoscut faptul că în plenul Camerei Deputaţilor a existat miercuri „o disproporţie de forţe”, mulţi dintre parlamentarii puterii nefiind prezenţi.  „Prezenţa la dezbateri, nefiind nevoie de cvorum, probabil că au fost prinşi în alte activităţi parlamentare”, a explicat Ioan Oltean absenţa parlamentarilor puterii.

El a arătat că parlamentarii nu pot fi certaţi, pentru că se supără foarte repede. „Îi dojenim părinteşte, dacă vreţi. Nu poţi să-i cerţi pe parlamentari, că se supără foarte repede, îi dojenim şi îi învităm să vină la şedinţele de plen”, a adăugat Ioan Oltean.

Preşedintele PSD Victor Ponta a apreciat că deputaţii puterii s-au făcut, miercuri, de râs, întrucât nesupunerea la vot a solicitării opoziţiei în privinţa Robertei Anastase şi suspendarea şedinţei au dovedit că aceştia erau mai puţini în sală decât cei de la opoziţie.

„Cei de la PDL s-au făcut de râs, au refuzat să supună la vot deşi spuneau că sunt mai mulţi. Până la urmă s-a dovedit că chiulesc de la serviciu, că eram noi mai mulţi, şi, tipic pentru modul în care merg lucrurile la Cameră, Oltean – un fel de Anastase masculin – a ţinut ce a ţinut şedinţa şi până la urmă au fugit, au suspendat-o”, a spus Ponta.

Mediafax

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.