„Am constatat că, deşi actuala putere are o prezenţă parlamentară copleşitoare, deşi a fost susţinută la votul din decembrie 2012 de o majoritate a populaţiei, încearcă să modifice legislaţia în aşa fel încât să creeze o stare de instabilitate şi, în opinia mea, să pună în pericol articolul 2 din Constituţia României în care se spune că poporul este suveran şi îşi manifestă suveranitatea prin reprezentanţii aleşi, adică prin Parlament, şi prin referendum. Ori, modul în care USL a gândit şi modificat Legea referendumului, în sensul că un referendum este valid dacă se prezintă la vot 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale şi dintre aceştia 25% votează favorabil se îndeplinesc şi condiţiile de participare, şi condiţiile de validare, este neconstituţional”, a declarat Ioan Oltean.
El a spus că PDL nu va susţine un asemenea act normativ.
„PDL categoric respinge şi nu susţine un asemenea act normativ. Din punctul nostru de vedere, actul normativ în sine este neconstituţional”, a spus Oltean.
Liderul PDL a declarat că este „condamnabil” faptul că USL încearcă să dezinformeze populaţia spunând lucruri „care nu corespund realităţii”. El s-a referit la declaraţiile senatorului Toni Greblă, preşedintele Comisiei juridice din Senat care spunea că nicio ţară UE nu are un cvorum de participare şi de validare.
„E incorectă informaţia. Cehia are cvorum de participare de 50%, Letonia, Lituania – 50%, Polonia are cvorum de validare de 50%, Portugalia are cvorum de validare şi de participare de 50%, Slovacia de asemenea, România la fel”, a spus el.
Oltean a declarat că, în Codul de bune pratici în materie de referendum al Comisiei de la Veneţia, nu se impune existenţa unui cvorum de prezenţă sau a unui cvorum de validare, ci se fac recomandări, lăsând ţărilor posibilitatea de a decide în funcţie de particularităţile sociale, politice, economice ale ţării respective.
„Eu cred că România are, în acest moment, particularităţi care impun, în mod obligatoriu, un cvorum de prezenţă şi unul de validare. Dacă putem admite că la un referendum local, chiar şi unul naţional de validare a unor chestiuni importante, poate să existe un cvorum sub 50% şi de participare, şi de validare, nu putem admite ca referendumul de validare a Constituţiei să se facă cu un cvorum de 30% şi de 25%. O asemenea lege este neconstituţională prin această prismă datorită faptului că ştim cu toţii: Constituţia a fost adoptată cu o participare de cel puţin 50% şi, în consecinţă, orice revizuire a Constituţiei nu poate fi validată pe un alt cvorum. Dacă am fi în prezenţa adoptării unei noi Constituţii, putem vorbi de cvorumul stabilit prin noua lege, dar dacă avem în vedere revizuirea prezentei Constituţii este inadmisibil acest cvorum”, a declarat Ioan Oltean.
El a mai spus că cvorumul anunţat de USL intră în conflict cu prevederile legii privind alegerea Preşedintelui României.
„În situaţia în care preşedintele României ar fi ales cu jumătate plus unu din numărul celor care se prezintă la vot, suspendarea acestuia din funcţie nu va putea fi făcută niciodată cu un cvorum de 30% participare şi 25% vot favorabil”, a spus Oltean.
Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că are impresia că PNL în ansamblu şi Crin Antonescu în special au rămas ancoraţi în bătălia cu preşedintele Traian Băsescu întrucât sunt preocupaţi de includerea în Constituţie a unor prevederi care vizează drepturile şi libertăţile unui fost preşedinte al României, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Actuala putere este preocupată şi de modificarea Constituţiei şi de includerea în Constituţie a unor prevederi care constituie un atac direct la libertăţile şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor”, a spus Ioan Oltean.
El s-a referit la afirmaţiile preşedintelui Senatului Crin Antonescu care este preşedintelui Comisiei de modificare a Constituţiei care a spus că îşi doreşte ca un fost preşedinte al României să nu poată, după încetarea mandatului, să deţină alte funcţii şi să se implice în viaţa politică a ţării.
„Este categoric o afirmaţie care vine şi atacă în mod direct dreptul şi libertatea fundamentală a fiecărui cetăţean de a alege şi de a fi ales. Este inadmisibilă o asemenea remarcă din partea unui om care deţine o demnitate atât de înaltă. Este fără precedent. Nu am auzit niciodată în istoria post-decembristă a României ca un personaj politic de o asemenea anvergură să facă o remarcă atât de în contraducţie cu normele constituţionale. Am impresia că PNL în ansamblu şi Crin Antonescu în special au rămas ancoraţi în bătălia cu preşedintele Traian Băsescu uitând că o Constituţie nu se adresează unui anume personaj politic, ci ea se adresează comunităţii româneşti în ansamblul ei şi nu putem să gândim o normă constituţională care să vizeze doar realitatea îngustă a unui om politic de o anumită anvergură”, a spus Ioan Oltean.
El a declarat că speră că aceasta a fost o afirmaţie care nu se va regăsi între propunerile ce vizează modificarea Constituţiei.
„PDL consideră că drepturile şi libertăţile fundamentale, în consonanţă cu articolul 52 din Constituţie, nu pot fi revizuite de către actuala comisie şi de actualul Parlament. Ne delimităm de un asemenea mod de a gândi şi de a structura Constituţia”, a declarat Oltean.
Totodată, în ce priveşte termenul de organizare a referendumului pentru revizuirea Constituţiei anunţat de premierul Victor Ponta, luna octombrie a acestui an, Ioan Oltean a spus că speră ca acesta să nu genereze o „activitate galopantă” a Comisiei.
„Noi sperăm ca acest termen (luna octombrie –n.r.) să nu fie unul impus ca să genereze o activitate galopantă a Comisiei care să nu se aşeze pe principii corecte şi pe dorinţa sinceră a fiecărei formaţiuni politice parlamentare şi a poporului în ansamblul lui de a revizui Constituţia în consonanţă cu realităţile din România şi din UE”, a declarat Ioan Oltean.
Întrebat dacă astfel de demersuri sunt „anti-Băsescu”, Ioan Oltean a răspuns: „În principiu, da. Oamenii aceştia cred că Băsescu va fi preşedintele României o veşnicie şi vor să creeze un cadru legal care să le permită oricând să-l suspende. Mi se pare totalmente de neacceptat o asemenea atitudine”, a declarat el.
Oltean a mai spus că, în funcţie de ce prevederi vor fi incluse în proiectul de modificare a Constituţiei, PDL va decide dacă va îndemna lumea să participe la referendum sau va milita pentru boicotarea lui.
El a declarat că PDL va încerca, în Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională, să propună amendamente care să vizeze modificarea cvorumului în ce priveşte validarea Constituţiei şi suspendarea Preşedintelui României.
„În situaţia în care nu vor fi admise (amendamentele –n.r.), cu certitudine ne vom adresa Curţii Constituţionale pentru ca aceasta să constate că Legea referendumului este totalmente neconstituţională prin prisma acestor elemente”, a spus Oltean.
Adaugă comentariu