”Evident că PNL are două mari obiective pentru 2016 sau înainte dacă vor fi alegeri anticipate undeva: Consiliul Judeţean şi Primăria Bistriţa. În momentul acesta n-aş putea spune că noi avem un candidat deja identificat şi stabilit. Avem în portofoliul nostru mai mulţi care ar dori să candideze şi mai puţini pe care noi am vrea să-i şi susţinem. E o diferenţă deci între cei care vor să candideze şi cei care au şanse să fie susţinuţi de către noi şi să câştige. Sigur, dacă s-ar întâmpla o asemenea întâmplare (n.r. – primarul Ovidiu Creţu să-şi piardă mandatul în urma procesului cu ANI), atunci cu certitudine partidul s-ar mobiliza şi ar identifica rapid un candidat care să fie în măsură să câştige alegerile. Dar eu cred că, aşa cum stau lucrurile, nu vom avea alegeri anticipate în municipiul Bistriţa, numai în cazul în care instanţa ar declara această stare de incompatibilitate şi la guvernare ar fi un alt Guvern decât cel condus de Victor Ponta, atunci se poate pune problema. Atâta timp cât Guvernul României este Victor Ponta 4, sunt excluse alegeri anticipate mai ales în marile oraşe, unde cu certitudine ei le-ar pierde cu brio”, a spus Ioan Oltean într-o conferinţă de presă.
În 23 septembrie 2013, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat că primarul Ovidiu Creţu s-a aflat în incompatibilitate în perioada 1 octombrie 2012 – 21 ianuarie 2013, întrucât a fost şi reprezentant asociat persoană juridică în cadrul SC Business Park Bistriţa Sud SRL, societatea care administrează Parcul Industrial Bistriţa Sud.
Primarul Bistriţei a pierdut la Curtea de Apel Cluj procesul intentat Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) care l-a declarat incompatibil. Ultima cale de atac este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procesul va avea loc în 27 ianuarie 2015.
”Sunt în aceeaşi situaţie cu unul din procesele domnului preşedinte ales Klaus Iohannis. Dânsul a fost mandatat exact ca şi mine să depună documentele pentru societatea care administrează pieţele la Sibiu. Eu am fost mandatat pentru acelaşi lucru, însă pentru Parcul Industrial. Diferenţa este că eu am câştigat în prima instanţă, eu am pierdut, dovadă că instanţele judecă independent. Mi se pare că în 12 (ianuarie 2015 -n.r.) are domnia sa procesul şi sunt convins că, în situaţia în care domnia sa va pierde procesul, şi va deveni incompatibil, voi pierde şi eu, iar dacă el câştigă, ar trebui, în mod firesc să câştig şi eu”, a spus Ovidiu Creţu la finalul anului trecut.
Foto: arhivă
arata foarte bine alaturi de Cretu sper sa ramana alaturi de el
La cit e Cretu de arogant si incapatinat si dornic de functii ………..nici nu ma mir ca s-ar putea asta.
Numai de la PER stiu 3 care se pregatesc sa candideze. Doi sunt Bistriteni nascuti. si crescuti si cu bun simt.
candideaza de geaba
ana… si tu vezi numa rosu inaintea ochilor. Fa mai bine o zama.
frunza verde baraboi uite un primar cu’n….coi!
Cretule, nu uita ca el, Iohannis, este PRESEDINTE AL ROMANIEI si pe durata mandatului toate procesele lui se suspenda. La tine NU, ghinionul tau, asta e.
Inca un plus cu rugamintea sa mai scri niste versuri si pt. tiriluc ( raul,) nu de alta dar vad ca ai Talent si iti ies bine. Sa ai SANATATE !!!
Nu-l mai compatimiti pe Cretu , ca daca ia viteza din primarie va intra in pensie ca are 68 de ani . Isi poate plimba linistit stra-stranepotii prin parc si sa le povesteasca cum a taiat el copacii buni din parc si i-a lasat pe aia rai .
de ca-i plimbe prin parc si nu pe langa statia de epurare?
Vedeti D-le ALIN. ? Singur ati dat dreptate ecologistilor. BRAVO si LA MULTI ANI !
pesedeii o dat minusuri la greu cand o auzit ca 3 ecologisti vor sa candideze la primarie. V-am pacalit fraierilor, ca numa 2 vor sa se bata cu voi.
Astea-s baiurile, prea multi vor sa candideze, si cei care habar nu au cu ce sa mananca politica, administratia….OMENIA, BUNATATEA….etc. Iar cei sustinuti de politic nu merita, sunt jigodii puse pe capatuiala si alte rele.
Cei buni, cei merituosi sunt exclusi din asa zisul portofoliu sustinut.
Cretu a fost si este o mare pramatie.Si inainte de ’89, si dupa.
De profesionalism nu poate fi vorba in asemenea conditii.
PNL-ul trebuie tras pe dreapta.
PSD-ul crucificat pe stanga.
De ce nu candideaza Oltean insusi? Ar fi un examen pt el. Rezultatul e anticipabil. Umilintza maxima, la fel ca la parlamentare
Astia doi din poza spera sa fie castigatori la locale: unul ramane primar si celalalt sa fie la CJ. Ambilor le-ar conveni sa-l traga pe dreapta pe Radu Moldovan, dar sa nu cumva sa vina altul din umbra sa le strice planurile. Un dusman comun al celor implicati in ecuatie.
Foarte bine surprinsă realitatea democrației noastre șubrede, unde dreptul de vot fiind garantat nu se exercită împreună cu dreptul de-a fi ales. Selecția candidaților făcute pe criterii total ascunse, minimalizează importanța ulterioară a votului, candidați nefiind reprezentativi comunități ei rămânând docili doar celor ce îi pun pe listă.
Membri comunității cei mai avizați în buna funcționare a vieții politice sunt cei care de bună voie se înscriu în partidele politice. Dar tocmai aceștia sunt primi excluși din selecția primară a candidaților. Următori excluși sunt cetățeni ce nu sunt membri de partid, dar cu luciditate și înțelegere a fenomenului nu văd restul votului democratic devreme ce selecția primară, listele au la bază reguli subiective și antidemocratice. Rămân votanți disciplinați doar cei ușor de manipulat.