Actualitate Recomandări

Opt localităţi în zona afectată de pesta porcină africană. Ce restricţii sunt

Opt localităţi se află în zona afectată de pesta porcină africană, patru comune având proprietăţi pe acest perimetru – Târlişua, Zagra, Spermezeu şi Negrileşti – dar şi şase fonduri de vânătoare, a spus medicul veterinar Ioan Bogolin, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud într-o conferinţă de presă.

Ioan Bogolin a relatat cum au aflat autorităţile despre acest caz şi ce măsuri au luat în prima fază.

„Reprezentanţii fondului de vânătoare Agrieş au vânat şase mistreţi. Probele au fost trimise la laboratorul DSVSA Bistriţa, după care au fost trimise la DSVSA Maramureş. Între timp, a apărut informaţia că, în zonă, doi mistreţi erau în agonie sau morţi. Au mers pe urme şi marţi au găsit încă două cadavre de la mistreţi morţi. Au luat de la DSVSA materialele necesare pentru a recolta şi transporta la laborator cele două cadavre, am recoltat probele, am dispus probele la un alt laborator pentru efectuarea unor teste suplimentare. Laboratorul este în Maramureş. În data de 16 s-a emis un buletin de analiză cu test pozitiv. În aceeaşi zi, maşina de la DSVSA Bistriţa a venit, noi am preluat probele şi le-am transportat la IDSA, laborator naţional de referinţă, pentru confirmare. În 17 ianuarie s-a confirmat, dimineaţă am primit buletinul de analiză cu confirmarea pestei porcine africane. Dintre cei şase porci vânaţi, unul a fost pozitiv. A fost vânat în acelaşi loc în care au fost găsite celelalte două cadavre. Avem doar două cazuri fiindcă se consideră un caz când e vorba de femelă mamă şi purcelul de la ea. În acest caz, purcelul de aproximativ 30 de kg care a fost vânat era de la scroafa care a fost găsită moartă. Sunt două cazuri de pestă africană cu o mamă şi un pucel, un caz, şi un mascul al treilea caz”, a explicat Ioan Bogolin.

După ce a apărut suspiciunea, joi, a fost convocat Centrul Local pentru Combaterea Bolilor şi s-au stabilit măsuri pentru suspiciuni care deja au fost puse în aplicare, iar vineri, după ce a apărut buletinul de analiză, au fost invitaţi la Bistriţa şi reprezentanţii domeniilor de vânătoare vecine şi specialişti în domeniul vânatului şi al vânătorii, ocazie cu care s-au clarificat unele aspecte referitoare la zona care trebuia să fie declarată afectată.

„Terminologia pentru pestă porcină la mistreţ este de zonă afectată. În interiorul zonei afectate sunt o zonă de minim 8 km care se consideră zonă infectată şi o zonă tampon de minim 5 km. În total, zona afectată are 13 km. Am stabilit pe hărţi ce zonă este afectată împreună cu fondurile de vânătoare implicate şi cu primăriile acum doar Târlişua, dar cu posibilitatea de a mai fi Negrileşti, Ciceu Giurgeşti şi Zagra şi măsurile care sunt de trei feluri. În zona afectată de 13 km sunt Molişet, Şendroaia, Lunca Sătească, Oarzina, Cireaşi, Răcăteş, Târlişua şi Agrieş. Zona de 13 km a fost stabilită prin coordonate GIS de la locul în care au fost ridicate cadavrele”, a mai spus Ioan Bogolin.

Vor fi vânaţi toţi mistreţii din zona afectată.

„În ce priveşte gospodăriile, se oferă posibilitatea dacă o persoană decide să-şi sacrifice porcul din exploataţie să o facă, fără a fi obligată. Desigur să nu existe niciun semn de boală şi orice modificare în starea de sănătate a animalului să fie notificată medicului veterinar. Dacă e pozitiv rezultatul, se confiscă porcul şi se distruge. În gospodăriile populaţiei care deţine porci domestici vor fi restricţii privind intrarea şi ieşirea animalelor şi a produselor de origine animală, filtre indivuale de dezinfecţie la intrarea şi ieşirea în exploataţiile cu risc şi măsuri care vor fi luate în afara zonei afectate în fondurile de vânătoare. Se vor continua vânătorile până la densitatea maximă de 0,5 mistreţi/km2, deci un mistreţ la doi kilometri pătraţi”, a adăugat Ioan Bogolin.

Totodată, el aspus că substanţele pentru decontaminare trebuie să fie puse la dispoziţie de administraţia locală, care va primi fonduri speciale de la Guvern prin Consiliul Judeţean.

„Până atunci, noi am pus la dispoziţie fondului de vânătoare substanţe dezinfectante. Dacă va fi nevoie în gospodării, vom pune la dispoziţie tot noi, de la DSVSA”, a menţionat Bogolin.

Bogolin a subliniat că cine doreşte poate să sacrifice şi să consume carne de porc în exclusivitate în gospodărie.

„Sunt obligaţi să ducă probe pentru examenul trichineloscopic şi, odată cu el, medicul veterinar recoltează dacă este cazul şi probe pentru a fi testate ulterior în direcţia pestei porcine africane şi pestei porcine clasice. Orice probă se testează pentru cele două boli”.

Între timp, veterinarii au trecut pe la fiecare gospodărie în parte, s-a făcut catagrafia cu câte animale sunt în gospodăria respectivă.

„Am găsit şi animale care nu erau în baza de date, dar purcei care erau la o vârstă la care nu era neapărat să fie identificaţi. În Molişet sunt 66 de porci, de exemplu. Vom continua identificarea tuturor animalelor din zonă, dar nu numai. Vom face acelaşi lucru în toate localităţile care ar putea avea legătură cu fonduri vecine de vânătoare. Am notificat DSVSA Maramureş fiindcă 50% din zona afectată e în judeţul Maramureş, la circa 800 de metri cu Maramureş s-au ridicat cele două cadavre şi judeţul Cluj cu localitatea Chiueşti care intră în zona afectată”, a spus Ioan Bogolin.

Până acum, au fost verificate cu prioritate gospodăriile celor care au participat la vânătoare, dar verificările vor continua.

„Vom merge chiar azi acolo şi în toate curţile care sunt în zona în care impune să fie vor fi instalate acolo unde nu s-au instalat filtre individuale la intrarea şi ieşirea în exploataţie şi, după caz, să vedem, la intrarea înspre localităţile care pot prezenta un risc în această situaţie”, a explicat Bogolin.

Pe drumuri vor fi instalate deocamdată doar filtre de control.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.