Ouă cu mărgele pe Valea Sălăuţei
De Paşte, există obiceiul ca femeile să împodobească ouăle roşii cu mărgele pe care le folosesc, în general, la confecţionarea costumelor populare, a pălăriilor şi a curelelor. Procedura este una destul de complicată, întrucât se ia fiecare mărgea şi se coase pe un şir care împrejmuieşte oul ca o armură.
“La noi, la Salva, fiecare vrea să facă ouăle cât mai frumoase. E un fel de întrecere între noi, femeile care ne ocupăm de confecţionat costume populare. Niciuna nu vrea să fie mai prejos ca alta, nici în ceea ce priveşte costumele care ne ies din mână, nici ouăle”, spune creatoarea populară Virginia Linul.
Ea spune că, mai întâi, ouăle sunt fierte, iar apoi sunt colorate într-o apă în care au fost fierte coji de ceapă roşie, aceasta fiind cea mai veche metodă de vopsire, păstrată timp de mai multe generaţii.
“Pe unele ouă punem trifoi cu patru foi, talpa-gâştei, păpădii, ce frunze găsim, ca să rămână impregnat modelul pe coaja oului. După ce le vopsim în felul acesta, începem să luăm fiecare mărgică şi o coasem, ca să facem armura. Suntem foarte atente la model, fiindcă nu vrem să îl mai vedem şi în alte case. Vrem să fie original. Aici, la noi în sat, toată lumea e în competiţie. Fiecare vrea să facă cel mai frumos costum, să aibă cele mai frumoase ouă”, subliniază ea.
“Copiii arată în sat, arată la părinţi, de unde au primit ouăle cele mai frumoase, aşa că fiecare femeie se străduieşte ca ale ei să fie cele mai frumoase, să i se ducă vestea. Nu e uşor să le facem, dar numai o dată în an sunt Paştile şi merită tot efortul. În alte părţi, sunt ouă încondeiate. Prin părţile noastre nu se fac, dar merită să avem şi noi ceva unic, aşa că facem an de an ouă cu mărgele”, spune Virginia Linul.
Ea povesteşte că a preluat obiceiul de la bunica ei: “Eu am învăţat obiceiul de la bunica mea, care a vrut să vadă cum arată mărgelele de pe cămăşi pe ouă. I-au ieşit foarte frumoase şi de atunci, în fiecare an, împodobim ouăle cu mărgele şi ne mândrim cu ele, pentru că sunt foarte frumoase”.
În seara de Înviere, localnicii din Salva obişnuiesc să pregătească un coş special, cu ouă roşii, pască şi slănină, cu care merg la biserică pentru a fi sfinţit de către preot. Din aceste bucate mănâncă întreaga familie în prima zi de Paşte, fiind prima masă servită în fiecare casă după postul ţinut de credincioşi. Tot atunci, se ciocnesc şi ouăle roşii. Cele cu mărgele se sparg mai greu, fiindcă sunt protejate de “armură”.
Haine noi şi ouă în dar
În prima zi de Paşte, la biserică se merge cu haine noi. Aşa spune tradiţia, iar locuitorii de pe Valea Bărgăului o respectă cu sfinţenie. Oamenii îşi aşteaptă rudele şi cunoscuţii la uşa bisericii să le ureze sărbători ferite în timp ce copiii merg din casă în casă să adune cât mai multe ouă.
Pe Valea Bârgăului, dis-de-dimineaţă, uliţele satului se umplu de copii care merg din casă în casă să le ureze tuturor sărbători fericite şi să aducă vestea bună a Învierii Domnului. Obiceiul se numeşte „În pciez” şi reprezintă o întrecere între copii să adune cât mai multe ouă vopsite. Tradiţia e veche de zeci de ani.
Ciocănitul ouălor cu banul
De Paşti, în satele din Bistriţa-Năsăud există un obicei mai puţin obişnuit. Copiii se adună în curtea bisericilor pentru, spun ei, a ciocăni ouă cu banul. Nici adulţii nu se lasă mai prejos. De Paşti şi Rusalii, bărbaţii joacă, în faţa porţii, cărţi, pentru a-şi vedea viitorul.
Obiceiul este foarte vechi şi practicat în mai multe sate din judeţ. În prima zi de Paşti, copiii se adună în curtea bisericilor pentru a „ciocăni la ou cu banul“. Regula spune că pe pămînt se pune un ou roşu, iar de la un metru distanţă copiii aruncă cu bani în el. Cel care reuşeste să înfigă banul în ou, îl primeşte atît pe acesta, cît şi restul monedelor. Câştigul este cu atît mai important cu cât se spune că învingătorul va avea o viaţă îmbelşugată. Nici adulţii nu se lasă mai prejos, de Paşti şi apoi de Rusalii în unele sate, bărbaţii joacă în faţa porţii cărţi pentru a-şi vedea viitorul. Cei care au noroc la cărţi ştiu că nu vor mai avea noroc în dragoste.
Stropitul cu parfum
Fetele din Bistriţa-Năsăud sunt stropite cu parfum în cea de-a doua zi de Paşte, obiceiul preluat de la germani şi maghiari fiind păstrat atât la ţară, cât şi la oraş.
Potrivit tradiţiei, în a doua zi de Paşte, băieţii se adună în grupuri şi merg pe la casele fetelor pe care, cu acordul părinţilor, le stropesc cu parfum.
În Bistriţa-Năsăud, fetele nu sunt stropite până când „udătorii” nu rostesc versurile: „Am auzit că aveţi un trandafir frumos, am venit să-l udăm, să crească, să înflorească şi mulţi ani să trăiască!”.
Conform Centrului Judeţean de Cultură Bistriţa-Năsăud, udatul sau stropitul fetelor era un simbol al vieţii şi fertilităţii şi a fost practicat de mai multe popoare germanice. Creştinismul i-a dat o altă conotaţie, şi anume aceea că evreii i-au stropit cu apă pe adepţii lui Isus care aduceau vestea Învierii. În Transilvania, stropitul s-a practicat în familile nobiliare până la sfârşitul secolului al XIX-lea, după care doar locuitorii satelor l-au mai păstrat. La ţară, fetele erau udate de-a dreptul cu găleţi pline cu apă. În timp, s-a renunţat la această practică în favoarea parfumului sau a apei de colonie, obicei care se practică şi la oraş.
„Udătorii” îşi aleg cu grijă fetele pe care le stropesc cu parfum. De regulă, merg la casele celor pe care le simpatizează şi se străduiesc să le impresioneze cu un parfum scump. Se mai întâmplă însă ca, în glumă, în sticluţe de parfum să fie pusă doar pe care udătorii o toarnă cu generozitate pe câte o fată ca să se amuze de reacţia ei, speriată că va trebui să-şi schimbe hainele din cauza mirosului puternic.
Obiceiul udatului este unul cât se poate de amuzant şi, de regulă, se încheie cu câte o petrecere pe la casa fetelor cu mulţi udători sau admiratori.
Obiceiuri în Săptămâna Luminată
Ţăranii din Bistriţa-Năsăud nu lucrează în Săptămâna Luminată din cauza superstiţiilor. Potrivit credinţelor populare legate de sărbătoarea Paştilor, „Săptămâna luminată” de după Învierea Domnului începe lunea şi se încheie cu Duminica Tomii. Creştinii ortodocşi cred că cerul este deschis până la Ispas (Înălţarea Domnului – n.r.), iar cine moare merge în Rai.
Potrivit etnologilor Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, în „Lunea albă” nimeni nu lucrează pentru ca niciun călător să nu se rătăcească, dar şi pentru apărare de boli. Tot atunci se dezleagă spălatul rufelor, ca să fie albe, se fac vizite la rude dăruindu-se pască, ouă roşii.
În „Marţea albă” credincioşii nu lucrează pentru protecţia recoltelor de grindină, trăsnete, dăunători şi pentru sănătate. În a treia zi după Paşti, se aduc daruri la biserică şi se dă de pomană săracilor.
Credinţele populare legate de Săptămâna Luminată mai spun că miercurea se lucrează la câmp, dar femeile nu fac nimic în casă de teama bolilor, a şoarecilor şi purecilor. Tot atunci se merge la pădure după flori şi crengi de alun.
Joia după Paşti este cunoscută drept „Joia nemaipomenită”, necurată, domnească sau verde în care nu se lucrează pentru protecţia sănătăţii, a casei şi recoltei. În această zi se fac pomeni de peşte, colaci, ulcele, se face slobozitul ritual al apei pentru morţi.
„Vinerea scumpă sau Izvorul Tămăduirii” se ţine pentru mântuirea sufletelor, apărare de boli şi belşug. Acum se curăţă izvoarele şi fântânile. Sunt sfiinţite apele şi devin vindecătoare. Se crede că “cine se culcă sub frasin îşi viseaza leacul”, iar preoţii fac slujbe la câmp pentru ploi, ca să fie rodul bogat.
În „Sâmbăta Tomii” nu se lucrează şi se dau pomană ouă roşii, pască şi lumânări pentru sănătate.
„Duminica Tomii” încheie Săptămâna Luminată, ocazie cu care se fac pomeni pentru înecaţi, nu se înjugă boii şi nici nu se bate piatra.
Adaugă comentariu