”Vreau să mă refer la partea de administraţie realizată în judeţ de Liviu Rusu şi de minoritatea din Consiliul Judeţean. O administraţie dură, uneori de-a dreptul feroce, cu consilierii şi cu aparatul Consiliului Judeţean, o administraţie care s-a focalizat politic pe zonele în care PDL a avut influenţă şi reprezentanţi în administraţie, şi mă refer la primarii lor. Ar fi fost mai greu de furat dacă banii erau distribuiţi către unităţile administrativ-teritoriale în care nu aveau primarii lor, pentru că sunt convins că aceste furtişaguri s-au făcut în cârdăşie cu primarii, care au primit zeci de miliarde de lei pentru proiecte care ar fi trebuit probabil gândite pentru zone cu populaţie mai multă sau să fie echilibrat judeţul. E firesc ca Bistriţa să nu fi primit niciun ban de la administraţia judeţului, pentru că de la Bistriţa nu puteau fura. N-au putut să-mi ceară mie să le dau cotă parte, comision sau şpagă la Liviu Rusu, Luca Iancu, Ioan Oltean şi alţii”, a spus primarul Ovidiu Creţu într-o conferinţă de presă a PSD Bistriţa-Năsăud.
”Te cutremuri când afli din presă despre ce sume este vorba, pentru că suntem obişnuiţi cu frizeri, cu chelneri, să te duci să laşi 3 lei la frizer. Aici discutăm de 1,8 milioane de euro. Fac socoteala: am făcut în aceşti ani 180 de apartamente. Păi făceam cu ăştia 140 de apartamente sociale. Cifrele sunt incredibile, cred că băieţii ăştia portocalii au avut la nivel naţional în aceşti 4 ani un fel de Daciadă, cine reuşeşte să adune cele mai multe fonduri negre pe care apoi să le plătească, nu ştiu, la Traian Băsescu care îi ţine în funcţii, sau la cei care dirijau într-o zonă sau alta DNA-ul. Au trecut 4 ani şi încă nu sunt în spatele gratiilor. Eu cred că ei ar fi trebuit să fie de multă vreme, amintiţi-vă când s-a discutat prima dată, când s-au făcut primele verificări. Cred că de atunci şi până acum aveau timp să-i bage pe toţi în puşcărie, dar se tergiversează”, a adăugat el.
Creţu a subliniat că există şi oameni din PDL care nu se încadrează în această categorie. ”Am spus întotdeauna că au furat toţi, dar mă uit la Frunzăverde care cu siguranţă n-ar fi îndrăznit să mişte în front dacă ar fi avut pete, ar fi rămas acolo simţindu-se mai mult sau mai puţin protejat. La noi în judeţ, având preşedinte pe secretarul general al partidului care guvernează, vă daţi seama ce escrocherii şi până unde au putut să meargă aceşti oameni cu tupeul în furat aceşti oameni, de nu i-au mai răbdat nici măcar ai lor.
România merită o altfel de administrare, judeţul şi municipiul pot să se dezvolte altfel dacă la toate nivelurile vom avea oameni care să fie cu faţa înspre cetăţeni, nu spre buzunarul propriu, spre numărul lor de case sau spre şpaga dată la nivel naţional ca să fie acoperiţi”, a precizat preşedintele organizaţiei municipale a PSD Bistriţa.
Dnl .Primar …..stati asa !!! sa vedeti la anul pe vremea asta [daca ai dvs.[USL-ul] cistiga alegerile] ce fonduri ,,negre,, o sa aveti in cont !!! Rabdare !!! Tot ce trebuie sa faceti acum este sa taceti. sau vorbiti daca sinteti curati ca Alba -ca -Zapada !!! [dar ma indoiesc]. .
Hotul striga hotii. Si asa si este. Cei ce fura 4 ani sunt nesatui si mai vor inca patru sa fure. Cei ce stau pe tusa patru ani (in opozitie) isi fac planul cum sa fure cand vor fi la putere. Nu credeam ca dupa 22 de ANI DE LA REVOLUTIE sa avem 4 partide parlamentare alcatuite numai din hoti. Si sa nu se supere nimeni, adica nici un politician. Daca se considera vreun politician cinstit, sa vina cu BIBLIA in mana la un post de televiziune, la o ora de maxima audienta, si sa jure cu mana pe ea, ca el politicianul X nu a furat nimic.
Baietii din stirpea uslasilor sunt imaculati… dupa purificarea prin opozitie is neste ingerasi de numa – numa, musai ca or ave grija de noi, cum o avut dintotdeauna, va curge lapte si miere, noi sa dam votul lor si tate-s rezolvate.
Dumnezeule, ai mila de noi!