În expunerea de motive a proiectului privind organizarea unui referendum pentru consultarea bistriţenilor în probleme de interes local, care va fi dezbătut miercuri în CL, primarul Ovidiu Creţu precizează:
”Iniţiativa realizării unei variante de trafic ocolitoare pentru municipiul Bistriţa, aparţine Ministerului Transporturilor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi face parte dintr-un proiect finanţat din Fondul European de Dezvoltare şi bugetul de stat în cadrul Planului Operaţional Sectorial – Transport, axa prioritară 2, domeniul major de intervenţie 2.1 – Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport.
În scopul identificării celei mai bune variante pentru realizarea acestei investiţii în municipiul Bistriţa, la solicitarea administraţiei municipiului Bistriţa, au fost studiate de către proiectantul general 6 variante posibile de ocolire, în partea de nord şi partea de sud a oraşului.
Dintre aceste variante, varianta de ocolire sudică cu lungimea de 14,42 km şi valoare de 173.949.339 euro este singura variantă finanţabilă prin Fondul European de Dezvoltare Regională, fiind considerată fezabilă ca lungime, timp de parcurs, beneficii economice şi sociale.
Varianta de ocolire sudică, denumită „Varianta Ocolitoare Bistriţa-Sud”, propune şi viabilizarea întregii zone de pe malul stâng al râului Bistriţa, asigurând circulaţia pentru obiective economice importante, precum Parcul Industrial Bistriţa Sud, Zona de agrement şi sport Wonderland, obiective cuprinse în Strategia de dezvoltare a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030 precum şi stabilizarea Dealului Codrişor, confruntat cu mari fenomene de alunecare încă din anul 1986.
Având în vedere că scopul principal al administraţiei este dezvoltarea municipiului, iar dezvoltarea înseamnă construcţii, unităţi economice, zone de agrement şi locuri de muncă, această investiţie înseamnă pentru municipiul Bistriţa o şansă extraordinară.
Importanţa acestui proiect, de departe cel mai important obiectiv din istoria municipiului Bistriţa, a determinat o risipă de energie din partea unor cetăţeni, în poziţii pro sau contra acestuia.
În aceste condiţii, consider că devine necesară consultarea cetăţenilor municipiului Bistriţa, pentru ca ei să-şi exprime părerea în mod direct şi democratic.
În anul 2006, prin Proiectul ”Bistritz Zentrum XXI”, derulat de Primăria Municipiului Bistriţa si realizat prin Programul PHARE, strada Liviu Rebreanu a devenit zona de promenadă a oraşului.
Pentru a susţine o politică urbană cu implicaţii pe termen lung, prin transformarea străzii Liviu Rebreanu în zonă pietonală, administraţia municipiului Bistrita şi-a asumat nu doar rolul de a proteja monumentele istorice cu valoare naţională şi internaţională, ci şi acela de a încuraja micile unităţi comerciale din zonele istorice, prin redimensionarea si redirecţionarea comerţului spre turismul urban. Această politică urbană este aplicată în prezent şi în alte oraşe din ţară precum: Cluj-Napoca, Baia Mare, Sibiu, Sighişoara, Braşov şi lista ar putea continua cu alte oraşe din Europa.
Şi acest proiect a împărţit unii factori de opinie în poziţii de partizanat. Alături de opinii extrem de favorabile, există nemulţumiri ale unor cetăţeni, în principal proprietari şi utilizatori ai unităţilor economice din zona pietonală, care reproşează diminuarea veniturilor odată cu suprimarea circulaţiei rutiere.
În aceste condiţii, consider necesară consultarea cetăţenilor municipiului, în mod direct şi democratic.
Având în vedere aceste considerente, propun spre aprobare proiectul de hotărâre privind organizarea referendumului local în data de 29 septembrie 2013, având ca obiect pronunţarea prin „DA” sau „NU” la următoarele întrebări:
1.„Sunteţi de acord cu construcţia în municipiul Bistriţa, din fonduri europene, a variantei ocolitoare Bistriţa-Sud ?”
2.„Sunteţi de acord cu menţinerea ca zonă pietonală a străzii Liviu Rebreanu?”
Toti politicienii sustin ca viitorul orasului Bistrita sta intre altele in dezvoltarea turismului. Cu toate astea se pare ca nimeni nu face nimic pentru asta. Ba mai mult, se straduiesc sa distruga orice sansa de valorificare a potentialului turistic. Un exemplu recent: Se stie ca IPS Bartolomeu Anania ar fi vrut ca, la Bistriţa, să funcţioneze un muzeu de artă religioasă. De altfel, el a intervenit pe lângă reprezentanţii BNR să cedeze Consiliului Judeţean clădirea de pe Odobescu,11 unde urma să fie amenajat muzeul. Odata cu finalizarea lucrarilor de reabilitare si restaurare a cladirii fostei filiale BNR, a fost schimbata destinatia cladirii, fiind atribuita bibliotecii judetene, ramanand orasul fara un obiectiv turistic . La fel este pe cale sa se intample si cu padurea Codrisor. Dupa ce s-au intocmit tot felul de proiecte de amenajare a acesteia in scop turistic si de agrement, acum din interese personale oculte se vine cu solutia nastrusnica de a o defrisa pentru a face loc unei sosele de centura pentru traficul greu si de tranzit.
Au fost unii care „s-au crizat” de mama focului, in privinta Parcului municipal. Acum ce mai ziceti? Arata european ! Asa e si cu centura si cu Padurea Codrisor. Nu ne putem lega pe viata de niste chestiuni sentimentale, ca acolo langa copacul ala nu stiu ce am facut sau ce reprezinta pt noi, trebuie sa vedem si in viitor.
Parcul este cosit azi pentru a treia oara. Cel vechi se cosea de două ori pe an. Trotuarele se spală cu jet de apă, la cel vechi niciodată nu s-a făcut acestă spălare, acum este necesară fiindcă sistemul de irigare antrenează pământul spre trotuare. Frunzele se suflă cu aer sub presiune să nu fie tocate de cositoare, înainte se adunau o singură dată pe an. Balta a fost de trei ori curățită fără să se pună apă și se amână, cred, pentru ziua inaugurări.
Un lucru bun, nu am văzut mâncători de semințe, oameni sunt mai atenți la păstrarea curățeniei, deși un stâlp de iluminata fost deja rupt, iluminatul total se amână și acesta, multe din becurile economice nu mai luminează. Stăpâni de câini îi lasă liberi pe gazon pentru a-și face nevoile, mai ales la orele dimineții.
Oameni ce pun gazonul sunt cei ma harnici dintre câți au lucrat în parc până acum.
In ceea ce priveste Parcul municipal, primarul a facut ceea ce a depins de el.O spune un critic al domniei sale. Sa vedem cat va tine ,,minunea”. Dar asta nu mai depinde de dansul, ci de cei ce trec prin acest parc. Poate splendoarea acestui parc, va determina si schimbare de mentalitati (desi, in privinta romilor, dar nu numai, am mari indoieli). In ceea ce priveste Centura sud, sa vorbeasca cetatenii prin referendum ! Este cel mai corect mod. Ecologisti fanatici au fost si vor fi intodeauna Sa nu confundam ECOLOGISMUL cu altceva, si sa-l ducem in extremism eco.
S-au tăiat mulţi copaci sănătoşi, alţi bolnavi au rămas să cadă la prima furtună. Unul îl puteţi vedea în curtrea gradiniţei, să sperăm că nu vor fi victime.
dumneata esti om inteligent . cum poti sustine o asemenea afirmatie – suntem o natie …..n-am cuvinte … ba am dar prefer sa tac ……
Intrebarea corecta este : Sunteţi de acord cu construcţia în municipiul Bistriţa, a variantei ocolitoare Bistriţa-Sud ? Daca vreti si alte precizari: fonduri provenienta etc explicati si ce va pierde orasul prin construirea ei.
Si mai ales precizati traseul. Sigur ca vom fi de acord cu o varianta ocolitoare care sa protejeze dealul Codrisor. Intrebarea este pusa neclar, cred eu intentionat.
nea balane cum e cu paltinu ?
oamenii nu pot fi trasi pe sfoara cu un anumit continut al intrebarii… va reamintesc ca la referendumurile de demitere a lu basescu din 2007 si 2012 a fost acelasi continut al intrebarii….,, Sunteti de acord …bla.. blas….si au fost 2 rezultate diferite…….asa ca hai la urne si sa transam odata aceasta chestiune……
Dar de ce va suparati asa de tare ?
In fond ce este acum padurea de la Codrisor ? De ce credeti ca daca se va face o sosea de centura care trece prin padurea Codrisor aceasta devine distrusa ? Poate asa o sa ajungem si noi prin ea ,pentru ca asa cum este in prezent este aproape impracticabila.Stiu povestea cu ecologistii care le vad numai pe cele cu miza politica si nu alte aspecte importante pentru judet ca si poluare .
De ce totusi nu se prezinta analiza comparativa cu avantaje si dezavantaje facuta de firma de consultanta IPTANA cu cele 3-4 variante si atunci poate ca si noi si ei ar vorbi in cunostiinta de cauza si am avea mai mult discernamant in ceea ce vorbim .Nu inteleg si de ce la noi costul pe km este mai mult decat dublu fata de celelalte proiecte aprobate de CNDR .O informare corecta si o implicare a celor din domeniu cred ca ar putea defini solutia cea mai buna pentru comunitate . Asa desigur ca cei din Nord si-o doresc in sud si invers . Si cu siguranta mai sunt si alte interese inafara e aportul investitional extra buget local care dealtfel este un lucru bun .
În articolul de mai sus se spune cât costă aşa-zisa „varianată ocolitoare sud”, dar nu se spune nimic despre faptul că este cea mai scumpă variantă din cele prezentate în proiect. Şi dacă bine îmi amintesc, la dezbaterea publică de la primărie am înţeles că IPTANA a precizat că nu este cea mai bună variantă datorită costurilor, lucrărilor ce trebuie făcute pe râul Bistriţa, de consolidare deal Codrişor, traseul nu ocoleşte oraşul ci trece la foarte mică depărtare de centru istoric, etc.
Concluzia „este singura variantă finanţabilă prin Fondul European de Dezvoltare Regională, fiind considerată fezabilă ca lungime, timp de parcurs, beneficii economice şi sociale” aparţine voinţei primarului. Celelalte variante nu sunt dorite de acesta din motive obscure sau în interesul unei minorităţi.
Inntrebarea nu se referă la varianta ci la sursa de finanțare; in ce privește varianta de centura atât de preferata de primar , cu autoritate de lucru judecat aceasta este nelegala! un primar european cum se pretinde cel in cauza respecta autoritatea de lucru judecat si nu mai induce in eroare poporul cheltuind 200000 …..pe ce si pt ce?!
in muzeul dec arta religioasa trebuia sa fie expus angajamentul dat la securitate si notele informative date de IONICA asa ca mai bine ca nu s-a facut…..
O intrebare,va rog,nu stiti ce planuri sunt pt fosta groapa de gunoi din Zavoie?Sunt o gramada de terenuri in zona,inainte si in jurul fostei gropii,se va putea vreodata construi acolo sau primaria are alte planuri?Multumesc anticipat