(INTERVIU) „Un copil care face balet poate ajunge doctor, judecător, poate vorbi cinci limbi străine, poate face ce-şi doreşte el pentru că baletul dezvoltă activitatea cerebrală. Pentru o singură mişcare pe care o fac la balet, copiii se gândesc la vârf întins, funduleţ tare, cot, umăr, bărbie. E activitate cerebrală intensă. Cei geniali vor face cariere în domeniu. Eu sunt convins că Bistriţa va da balerini de nivel internaţional, iar acest interviu va fi o dovadă peste ani că nu m-am înşelat”, a declarat balerinul Ovidiu Danci, fondatorul Şcolii de Balet care îi poartă numele într-un interviu acordat Timp Online.
Ovidiu, cum ţi-a venit ideea să faci o şcoală de balet?
Eu am plecat de la 10 ani din Bistriţa. Părinţii mei şi eu am făcut nişte sacrificii astronomice, iar după ce am început, la vârsta aceea, şcoala de la bet la Cluj, tot timpul mi-a fost dor de casă. Oricât de departe am fost, orice aş fi făcut, acest dor de casă a fost constant. Cred că Dumnezeu a vrut ca eu să mă întorc la Bistriţa şi să ofer o şansă copiilor care vor să facă balet, dar nu au unde, fiindcă părinţii nu sunt dispuşi să îi lase să plece departe de casă. Şcoala de Balet e un vechi vis al meu care a devenit realitate şi cred că a fost cea mai înţeleaptă decizie aceasta, de a mă întoarce de la Bucureşti, la Bistriţa, acasă.
Spune-ne câteva lucruri despre tine.
În afară de talentatul cu care m-am născut, nu am avut niciun alt atu. Vin dintr-o familie de ţărani care şi-a lăsat copilul să-şi urmeze visul. În România, baletul e văzut mai degrabă ca fiind pentru fete. Tot timpul am avut mari probleme legate de asta, dar mi-am văzut de drumul meu. La 10 ani, am intrat la şcoala de balet de la Cluj, după care am câştigat locul întâi pe ţară şi am intrat la Liceul de Coregrafie din Bucureşti. După ce am terminat liceul, am fost angajat ca solist la Teatrul Oleg Danovski din Constanţa şi am făcut un turneu prin Europa cu teatrul de balet, după care am primit o bursă la Academia de Balet din München. Mă număr printre puţinii români care a terminat această academie ca bursier.
Să ne întoarcem la Şcoala de Balet Ovidiu Danci. Când ai înfiinţat-o?
În octombrie 2017 am împlinit un an, deci iată că avem un an şi două luni. Suntem mici, dar facem nişte paşi mari. Nu aş fi crezut vreodată că există atât de mult interes din partea părinţilor, cei cu adevărat responsabili de educaţie. Şi avem la Şcoala de Balet nişte părinţi extraordinar de conştiincioşi şi de serioşi. Din acest motiv, rezultatele au venit repede. La câteva luni de la înfiinţare, am câştigat locul întâi pe ţară cu cele mai bune eleve ale şcolii, iar anul trecut spre final, am câştigat trofeul unui concurs naţional de la Cluj, ceea ce este o mare răsplată. Nu mi-am putut imagina ca, într-un timp atât de scurt, să putem obţine astfel de rezultate, dar asta înseamnă că lucrăm cu nişte copii geniali.
Baletul îţi dă ocazia să practici o meserie foarte frumoasă, elitistă. Ştim cu toţii că la operă merge elita societăţii. Au fost perioade în România în care era umilitor să fii artist fiindcă nu erai răsplătit financiar pentru munca ta şi pentru faptul că ţi-ai sacrificat copilăria, dar lucrurile s-au schimbat în România şi se câştigă bine şi din meseria asta. Nu sunt cele mai bune condiţii, e adevărat, dar poţi supravieţui dintr-o meserie atât de frumoasă. În plus, poţi pleca în străinătate.
Câţi copii frecventează şcoala ta de balet?
Sunt câteva sute. Nici nu mă ocup de partea aceasta administrativă fiindcă nu sunt bun la ea. Am fost forţat de dorinţa părinţilor să deschidem nişte studiouri în comune apropiate oraşului în care nu merge nimeni să facă nicio activitate. Oamenii mi-au scris că ar vrea să îşi aducă copiii la balet, dar e prea departe pentru ei să vină până la Bistriţa. Aşa că am deschis prima oară la Prundu Bârgăului – unde am descoperit nişte copii foarte frumoşi, geniali. A urmat Maieru, Feldru, de unde a venit o mămică ce ne-a pus la dispoziţăie sală, tot şi nu am putut refuza, Năsăud, că era la mijlocul drumului între Bistriţa şi Maieru. Acolo am avut la început foarte puţini copii, dar acum am ajuns la două grupe, iar sâmbătă ne pregătim să deschidem două studiouri la Şanţ şi Sîngeorz-Băi. Sunt foarte mulţi copii de acolo care vor să facă balet. Avem o familie care vine în fiecare săptămână cu fetiţa, străbate 450 de km, doar pentru că fetiţa iubeşte baletul, iar părinţii îşi doresc ca ea să-şi urmeze visul.
Cum faceţi să vă împărţiţi în atâtea locuri?
Cel mai mare ajutor pe care l-am primit este din partea Laurei Boldor, fostă campioană europeană la gimanstică ritmică, o profesoară cu rezultate fantastice. Baletul la nivel mondial, nu de ieri de azi, nu mai poate progresa fără gimanstică ritmică. Este o reţetă de succes. În echipă au mai venit şi alte profesoare, Mălina Varga, Cosmina Cioban şi mai nou o am pe Ana Maria Cârdan. Toate au făcut gimnastică ritmică. Singur nu aş fi putut să mă dezvolt. Noi avem o programă pe care o urmăm. Oricum, şcolile de balet nu sunt pentru a face performanţă, ci pentru ca să li se ofere posibilitatea copiilor care îşi doresc să studieze câţiva ani balet şi gimnastică ritmică, singurele care îţi garantează pe termen lung un corp frumos, o eleganţă şi o ţinută. Descoperind însă talente am creat grupa de elită. Eu supraveghez tot, dar mă implic mai mult la grupa de elită. Fetele îşi fac foarte bine treaba. Şi eu, şi Laura, urmărim fiecare copil dacă progresează. Când iese în evidenţă îl mutăm la intensiv, la elite şi asta înseamnă progres.
După un an şi trei luni, batem la porţile Academiei de la München. Avem deja două fetiţe care studiază la Cluj, dar cei mai talentaţi merită să meargă la cele mai bune şcoli internaţionale pentru că acolo există maeştri ce modelează talente. Un copil făcut pentru balet este unul care are o eleganţă nativă, o alură. Toată elita mondială caută acest gen de talente. Să transmiţi, să duci într-un fel braţul, să priveşti, asta vine din suflet, iar copilul trebuie să se nască cu aceste talente. Aşa cum spuneam, două fetiţe studiază deja la Liceul de Coregrafie din Cluj după câteva luni în care au făcut balet cu noi, nici măcar un an. Au intrat cinci, dar două au fost susţinute de părinţi să meargă mai departe şi să-şi urmeze visul. Copiilor care iubesc baletul le plac provocările. Baletul nu e numai mişcare, e matematică, e fizică.
Aveţi şi o grupă de adulţi.
Făcând naveta între Bistriţa, Bucureşti, Cluj, München, în timpul călătoriilor lungi, am întâlnit multe femei care au spus că visul lor a fost să devină balerine. Femeilor acestora li s-au tăiat aripile. Să auzi la 40, 50 de ani că părinţii nu le-au lăsat … Lucrurile acestea m-au făcut să-mi apreciez şi mai mult părinţii. Apoi, m-am gândit să fac ceva pentru aceste femei care şi-au dorit să devină balerine. Aşa a apărut fitness balet fiindcă a trebuit să găsesc şi o formulă. Nu puteam să-i spun balet fiindcă la 40-50 de ani, femeile spun că nu se mai apucă de aşa ceva. Dar fetele sunt serioase, disciplinate. Eu sunt sever, cer să nu întârzie nimeni, să vină cu cocul făcut, în costum, curat, frumos. Chiar dacă au 35, 40, 45 de ani, fetele astea sunt foarte serioase, iar marţi când am fost la oră am rămas impresionat că una dintre ele face sfoara, mămică de doi copii, iar celelate au făcut progrese. De când vin la balet au realizat că au şi alte grupe musculare. La sală tragi, împingi nişte fiare, e monoton. Aici se lucrează vârfurile, genunchii, spatele şi sunt rezultate. Le văd fericite. M-au forţat să le cumpăr poante. Să vezi o femei matură că se ridică pe poante e un lucru extraordinar, iar eu mă bucur că pot oferi persoanelor adulte această bucurie. A rămas în sufletul lor o neîmplinire şi acum pot veni să-şi umple golul acesta. Nu e doar balet, e şi muzica clasică. Cele care vin la fitness balet se decontează după o zi de muncă.
Cum vezi mai departe proiectul acesta?
Mi-e frică să visez pentru că, de când am deschis şcoala de balet, văd că se întâmplă tot ce visez. Sper alături de Laura şi de restul profesoarelor să putem construi o sală cum ar trebui să fie, dar înainte de toate vrem cât mai multor copii de lângă oraş – cărora nu le acordă nimeni şansa de a face pictură, muzică, sport – să le dăm ocazia să facă ceva ce le place. Pentru educaţia acestor copii e nevoie de multe. Eu nu am familie şi mă bucur că pot investi atât de mult timp în această activitate. Sper să-i inspir şi pe alţii care nu au încredere că se poate face. E o dezvoltare atât de armonioasă, de frumoasă, iar copiii au nevoie de acest gen de educaţie. Copiii sunt puri şi ne încarcă cu multă energie pozitivă. Noi le deschidem aripi de lebădă, iar ei ne dau forţă să mergem mai departe. Scopul meu e să fim în cât mai multe locaţii din judeţ aşa încât toţi copiii să poată ceva ce le place. Mai departe, având o bază se selecţie foarte mare, ne putem concentra pe cei care vor să facă din balet o profesie. Acum pregătim trei fete, una pentru Şcoala Operei din Paris şi două pentru Academia de Balet München. Mă bucur că părinţii sunt hotărâţi să le ajute să-şi urmeze visul. Părinţii sunt foarte maturi, iar copiii tot aşa. Ştiu ce vor. Eu le cer părinţilor să fie foarte serioşi şi să aibă răbdare. În balet nu se întâmplă minuni în câteva luni. Durează ani ca să îndrepţi un genunchi, să ajungă la un corp armonios. Părintele trebuie să înţeleagă că durează timp. Cât de frumos e când calci şi ai piciorul întins, ai musculatură, ai graţie. Părinţii să aducă copilul la şcoală că de acolo ne ocupăm noi. De un şi ceva educ părinţii li se explic că trebuie să fie consecvenţi pentru rezultate. Fac interviuri cu părinţii şi le explic că baletul nu e dans modern sau altceva. E singurul care îţi garantează că, după câţiva ani de studiu, îţi rămâne corpul frumos, egant. Sunt nenumărate avantaje. Un copil care face balet poate ajunge doctor, judecător, ce-şi doreşte el pentru că baletul dezvoltă activitatea cerebrală. Pentru o singură mişcare, copiii se gândesc la vârf întins, funduleţ tare, cot, umăr, bărbie. E activitate cerebrală intensă. Cei geniali vor face cariere. Eu sunt convins că Bistriţa va da balerini de nivel internaţional, iar acest interviu va fi o dovadă peste ani că nu m-am înşelat.
E scump pentru o familie să-şi dea copilul la balet?
Nu e scump. E scump dacă nu te gândeşti la copil. Mulţi spun că nu au bani de investit în educaţia copilului, dar când copilul urlă că vrea tabletă, au. Să investeşti în copilul tău e cea mai bună investiţie pe termen lung. Sunt şi părinţi care nu îşi permit, dar noi le dăm burse copiilor dacă vedem dorinţă de excelenţă. Avem peste 20 de copii care beneficiază de burse, adică nu plătesc cursurile sau plătesc doar o parte din cursuri.
Ai un mesaj de final?
Vreau să mulţumesc echipei mele cu care construiesc zi de zi, fiecărui părinte care face eforturi să-şi aducă la şcoala noastră copilul. Nu este în zadar. Mulţumesc cerului şi tuturor oamenilor care sprijină şcoala noastră de balet ca să putem face lucruri frumoase pentru copii.
Adaugă comentariu