(FOTO) Doi tineri de 21 şi 24 de ani care veneau din Belgia şi se îndreptau spre judeţul Suceava au rămas împotmoliţi sâmbătă, în jurul amiezii, pe DN 17 D în zona Corbu la aproximativ 9 km de localitatea Valea-Mare.
Cei doi au urmat indicaţiile GPS care le-a indicat cel mai scurt traseu prin Pasul Rotunda care este închis în timpul iernii.
„După ce s-au împotmolit și nu au mai putut înainta, în zonă drumul fiind acoperit cu un strat consistent de zăpadă sub care pe alocuri este gheață, cei doi tineri au apelat la sprijinul jandarmilor montani din Rodna, sunând la 112. Imediat ce au ajuns la fața locului, jandarmii montani au constatat că situația era mult mai complicată decât știau tinerii. În încercarea de a ieși de pe acest traseu, șoferul a spart rezervorul mașinii. Pe o vreme destul de neprietenoasă cei doi nu mai puteau înainta sub nicio formă, fără un sprijin din exterior. Jandarmii montani au apelat la o firmă din apropiere de unde au solicitat un utilaj forestier pentru tractarea mașinii. Cei doi au fost tractați până la un service unde își pot remedia acum în siguranță problemele apărute. Aceștia se îndreptau spre casă după doi ani de muncă în Belgia”, se arată într-un comunicat al IJJ Bistriţa-Năsăud.
Potrivit sursei citate, jandarmii montani din Rodna execută permanent patrulări specifice cu rol preventiv în zona Pasul Rotunda, Valea Blaznei şi Valea Măriilor cu scopul de a sprijini pe cei care întâmpină eventuale probleme în zonă.
Unii turiști nu cunosc faptul că Pasul Rotunda este închis în timpul iernii.
De altfel, chiar la întoarcerea jandarmii montani au mai întâlnit un autoturism cu numere de Italia care dorea să urmeze același traseu şi care a fost întors din drum la timp.
În această perioadă, zona se află sub cod galben de ninsori și viscol, iar condițiile meteo sunt nefavorabile. Vântul suflă cu putere, ninge viscolit şi deja s-a aşternut un strat de aproximativ 50 cm de zăpadă.
Pe toată perioada sărbătorilor, jandarmii montani din Rodna şi Piatra Fântânele ţin permanent sub observaţie zonele din aria de competenţă în care turiştii s-ar putea confrunta cu situaţii dificile din cauza condiţiilor meteorologice, organizându-se acţiuni de patrulare în special pe traseele frecventate.
De asemenea, jandarmii montani recomandă turiştilor şi persoanelor care intenţionează să își petreacă sărbătorile în zonă, să aibă echipament adecvat sezonului rece şi zonei de munte, să se informeze asupra itinerariului propus şi gradului de dificultate iar în caz de accident sau ori de câte ori este nevoie, să ceară sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112, informează IJJ Bistriţa-Năsăud.
Sursa foto. IJJ Bistriţa-Năsăud
Cand faci un traseu pe GPS debifezi drumurile neasfaltate si verifici traseul sa fi sigur ca este o ruta sigura si corecta si mai faci si un update la harti o data pe an. Drumuri bune si nu uitati sa verificati rutele!!! Craciun fericit!!!
Un indicator de avertizare era de mare folos
Este indicator-Drum inchis!
De obicei dupa doi ani traiti in strainatate , 50% din moldoveni uita limba romana ,70% nu mai stiu citi iar 90% nu stiau scrie cand au plecat !
Acuma is buni JANDARMII ? Ii mai suduiti ? Oricare dintre cei indisciplinati si prosti pot pati asa ceva si apoi se canta si au nevoie de ajutor.
Da , sunt indicatoare, mărimea A4, le vezi cu microscopul dacă ştii unde sunt amplasate.
Mare ii gradina Domnului si plina de moldoveni prosti!!!
#unPICduMOR,
Uneori statul prea mult în Occident, alterează percepțiile
https://ibb.co/jz1Mp54