Actualitate

Pagini de istorie, răsfoite la Casa Argintarului de Clubul Monarhiştilor Bistriţeni

Marţi, 25 octombrie 2016, Clubul Monarhiştilor Bistriţeni, împreună cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, organizează conferinţa Pagini de Istorie. Monarhia Română între Primul Război Mondial şi Marea Unire. Regina Maria, regina României Mari.

Prezintă col. (r) Emil Moldovan, prof. Simona Simionca, profesor universitar dr. Toader Nicoară de la Facultatea de Istorie și Filosofie – Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca, prof. Mihai Fucă, iar evenimentul va fi moderat de dr. Tiberiu Podani şi Ioana Bauer.


Evenimentul are loc de la ora 17.00 în Casa Argintarului Bistriţa.

Marţi, 25 octombrie, Regele Mihai I aniversează 95 de ani. Sâmbătă, 29 octombrie, se împlinesc 141 ani de la naşterea Reginei Maria.

Ziua de 25 octombrie are o dublă semnificaţie pentru poporul român: este Ziua Aniversară a MS Regele Mihai I al României precum şi Ziua Glorioasei Armate Române.

”Cu această însemnătate şi unică ocazie, Clubul Monarhiştilor Bistriţeni are bucuria responsabilă de a ura MS Regelui Mihai I al României  viaţă lungă, sănătate şi fericire alături de membrii Casei Regale a României, cât şi felicitări aniversare eroicei Armate Române ce şi-a făcut datoria patriotică de a apăra pământul şi cerul Patriei  de-a lungul zbuciumatei sale istorii. La mulți ani MS voasre Regele Mihai I al României! La mulți ani glorioasei Armate Române! Nihil sine deo!”, a menționat într-un comunicat președintele Clubului Monarhiștilor Bistrițeni, dr. Marius Nicolae Pop.

”Moment simbolic  în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, ziua de 25 octombrie este ziua Majestății Sale, regele Mihai I și Ziua Armatei Române. Manifestarea cuprinde o serie de prezentări susținute de: profesor universitar dr. Toader Nicoară de la Facultatea de Istorie și Filosofie – Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca, col. rez. Emil Moldovan, prof. Simona Simionca și prof. Mihai Fucă. Moderatori: ing. Ioana Bauer și dr. Tiberiu Podani”, a precizat Complexul Muzeal.

2 comentarii

  • Doamna Cristiana, multumim pentru mediatizarea acestui eveniment important! Doresc sa fac doar doua precizari: Va participa ca invitat special, domnul Prof. Dr. Toader Nicoara -Fac. de Istorie-Filozofie-UBB-Cluj ; profesoara de istorie Simona Simioanca.Va asteptam cu drag, stimati concitadini! Cu cordialitate, MN Pop

  • Stimati cititori, va multumesc pentru atitudinea dumneavoastra , cu adevarat barbateasca… V-ati abtinut de la comentarii dar ati dat minusuri… Va doresc, multa sanatate! TRAIASCA REGELE NOSTRU,MIHAI I ! TRAIASCA ARMATA ROMANA! Cu respect, MNPop

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Marius Nicolae Pop Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS