Politică

Paleologu și-a depus candidatura și pentru o funcție de prim-vicepreședinte al PDL, dar cu „inima foarte îndoită”

Deputatul Theodor Paleologu a declarat, vineri, la Bistrița, că joi seara, și-a înregistrat candidatura și pentru o funcție de prim-vicepreședinte al PDL, dar a făcut acest lucru „cu inima foarte îndoită”.

„Inițial nu mă prea gândisem să candidez la alte funcții în partid. Peste tot în țară mi s-a spus să candidez și la alte funcții fiindcă e nevoie de o voce care să reprezinte aceste idei în Biroul Permanent Național și, evident când în 20 de filiale auzi același lucru zi de zi, îți pui întrebări. A mai fost o sugestie ieri, la șapte fără douăzeci, de a candida și pentru funcția de prim-vicepreședinte. Am făcut acest lucru, dar cu inima foarte îndoită fiindcă mie mi se pare că prim-vicepreședinții trebuie să fie oameni cu greutate în partid, cu o vechime mai mare decât a mea, deci am făcut acest lucru fiindcă trebuia făcut până la șapte în 5 mai, dar nu sunt convins de acest lucru. Pe mine nu mă interesează atât funcțiile, cât audiența pentru ideile mele pentru demersul pe care îl reprezint”, a spus Paleologu.

El a spus că, în afară de funcția de președinte al PDL, și-amai înregistrat candidatura pentru vicepreședinte și secretar executiv.

„Am făcut și prim-vicepreședinte ieri (joi-n.r), dar cu inima îndoită fiindcă sunt alți oameni în partid care, după părerea mea, ar trebui să treacă înaintea mea. Sunt un om politicos și, pe de-o parte că las doamnele să treacă înaintea mea, dar îi las și pe unii domni cu părul mai cărunt”, a spus el.

La Bistrița, el și-a prezentat moțiunea în fața organizației Bistrița-Năsăud a PDL în saloanele unui hotel din oraș. 

„Am spus ce aveam de spus legat de moțiunea mea și s-a nimerit să fie o atmosferă foarte bună. Probabil că, fiind ultimul la rând (după Emil Boc și Vasile Blaga –n.r), a fost ca un desert după o masă lungă și grea”, a spus Theodor Paleologu.

Întrebat ce șanse crede că are la șefia PDL, Paleologu a spus că puține.

„De a fi președinte al partidului pe 14 mai, șanse sunt puține. Nu e niciodată exclus așa ceva. Suntem în perioada dintre Înviere și Pogorârea Sfântului Duh și cine știe, poate că Sfântul Duh va acționa foarte eficient pe 14 mai și se va produce un miracol”, a declarat el.

După ce a admis că șansele de a fi președinte al partidului sunt puține, el a adăugat că există șanse de a provoca al doilea tur pe 14 mai.

„Nu e sigur așa ceva, dar e totuși posibil. Sper din toată inima să adun suficiente voturi încât să fie cel puțin o minoritate consistentă, de luat în seamă. Pentru mine, câștigul cel mai de preț este că am putut vorbi cu sute poate chiar mii de militanți și membri ai partidului. Am cunoscut oameni minunați peste tot în țară. Pentru mine este cel mai mare câștig și asta a fost adevărata șansă a acestei competiții interne”, a spus el.

Întrebat spre cine va direcționa voturile în cazul în care vor fi două tururi, Paleologu a declarat că nu a luat nicio decizie în acest sens.

„Dacă am puține voturi, degeaba le voi direcționa că va râde lumea. Dacă sunt voturi mai multe, se poate lua în calcul așa ceva. Depinde cât de strâns e rezultatul între ceilalți candidați și, în funcție de asta, poți face diferența. Pe de altă parte, voturile nu-s ouă. Oamenii totuși votează după mintea lor chiar dacă le spui ce să facă. Nu cred în eficiența unor recomandări decât în situații care permit acest lucru. Dacă rezultatul e foarte strâns între cei doi, dacă am un rezultat suficient de bun, atunci într-adevăr se poate vorbi de așa ceva. Nu spun spre cine voi direcționa voturile. Ar fi o mare greșeală politică să fac acest lucru. Apoi trebuie menținut suspansul. Totul să fie aranjat dinainte? Mai contează și inspirația de moment pe 14 mai. Contez foarte mult pe Sfântul Duh, iar Sfântul Duh inspiră”, a declarat el.

Paleologu a spus că indiferent de rezultatul din 14 mai, el se consideră un câștigător.

„ricum câștig. Cine nu are nimic de pierdut are totul de câștigat. Eu nu mă lupt cu încrâncenare să fiu neapărat președinte al partidului pe 14 mai. Din această postură, nu am decât de câștigat. Pentru mine, fiecare vot în plus față de al meu propriu e un mare câștig. Dacă se adună mai multe, cu atât mai bine. Să le dea Dumnezeu însutit celor ce mă votează”, a spus el.

Theodor Pleologu a mai spus că ar trebui să înscrie la OSIM formula sa „pleașcă” fiindcă toată lumea o citează și ar trebui să aibă un beneficiu de proprietate intelectuală de pe urma ei.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.