Peste trei săptămâni, numărul infectărilor ar putea să scadă, iar din martie vor fi luate măsuri de relaxare. Până atunci, va mai fi o perioadă grea, pentru că în spitale apar focare de infecţie la personalul medical, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
”Vorbim de focare la personalul medical. Am avut o astfel de situație în București și încercăm să găsim soluții, chiar temporare, pentru continuarea activității și ca pacienții să aibă acces la servicii de sănătate. Spre deosebire de valurile anterioare, aici avem două diferențe. E adevărat că proporția de cazuri grave, care necesită spitalizare sau ATI, e mai mică, dar apar probleme legate de transmisibilitate, care afectează personalul medical sau pacienții internați cu alte boli și care se infectează în spital”, a spus Rafila luni la postul Digi24.
”Nu sunt probleme legate de forme grave ale bolii, dar dacă apar câteva cazuri, trebuie să-ți continui activitatea și înseamnă relocarea de personal de pe alte secții. E o perioadă mai dificilă, care trebuie manageriată de cei care conduc aceste unități, cu asistență de la DSP și Ministerul Sănătății. Ne pregătim și pentru acest scenariu. Lucrurile sunt foarte diverse. Facem tot ce putem în această perioadă, încât să ținem lucrurile sub control”, a mai spus ministrul.
„Masca ar trebui să fie ultima măsură la care să renunțăm”
În opinia sa, vârful acestui val va fi atins în intervalul 10-15 februarie, după care numărul cazurilor va înregistra o descreștere. „Rămâne de văzut cât de rapidă va fi descreșterea”, a adăugat el.
„Cred că până la sfârșitul lunii martie vom scăpa de o parte din măsurile restrictive. Și lucrul cel mai important e să avem de această dată o abordare predictibilă a perioadei următoare, nu de la o săptămână la alta. Masca ar trebui să fie ultima măsură la care să renunțăm. Măsurile de relaxare vor fi luate gradual”, a spus Rafila.
„Aș vrea să va anunț în premieră, în curând venim cu detalii, stabilim un mecanism de consultare permanentă cu industria, astfel încât deciziile să se ia după consultări și în concordanță cu interesele de sănătate publică, dar și cele care țin de funcționarea economiei în România”, a adăugat ministrul.
Adaugă comentariu