(FOTO) Cei 20 de călători care se aflau într-unul din vagoanele trenului care circula, luni, pe ruta Bistriţa – Vatra Dornei, au intrat în panică după ce au văzut cum toată incinta se umple de fum. Angajaţii CFR au alertat autorităţile care au trimis la Salva două echipaje de pompieri de la Năsăud.
Călătorii au coborât ca să poată interveni pompierii la sistemul de ventilaţie al vagonului care se supraîncălzise. Imediat după aceea, trenul şi-a reluat călătoria cu o întârziere de câeva minute.
Sursa foto: ISU Bistriţa-Năsăud
Adaugă comentariu