La Muzeul Bistrița, în cadrul evenimentului ”Crăciun în Bistrița-Năsăud”, are loc ediția a 8-a a ”Paradei brăduților pentru vise împlinite” – vineri 21 decembrie, ora 17.00.
”Alături de noi, ați împlinit vise de 8 ani încoace. La fiecare final de an, oameni frumoși și-au dat întâlnire la ”Parada brăduților pentru vise împlinite”. Plecând de la simbolul Crăciunului, bradul, am reușit să construim în fiecare an momente magice în care am cuprins toate emoțiile și generozitatea noastră. ”Parada brăduților pentru vise împlinite” a devenit un eveniment cunoscut în comunitatea bistrițeană, un proiect de responsabilitate socială inedit. Comunitatea bistrițeană s-a dovedit o comunitate sensibilă în care există cultura generozității.
În acest an, cea de a 8-a ediție va fi una specială și va reprezenta un fragment din povestea ”Crăciun în Bistrița-Năsăud”. În parteneriat cu Complexul Muzeal din Bistrița și alături de Asociația Produs în Bistrița-Năsăud, vom trăi 3 zile ca pe vremea bunicilor, în sărbătoarea colindelor și a tradițiilor autentice, unde gustul și mireasma de cozonaci, emoțiile și bucuriile simple se reunesc pe un singur tărâm.
Vă invităm, ca în fiecare an, să împărțiți din bucuria voastră împreună cu noi. Și anul acesta suntem înconjurați de oameni frumoși care au răspuns pozitiv invitației de a genera o seară frumoasă în prejma brăduților împodobiți cu entuziasm și drag.
Așa cum am promis, ediția din acest an va fi una specială în care zâmbetul și bucuria copiilor sunt preocuparea noastră. Trupa Sclipirici va stârni curiozitatea și imaginația copiilor prin spectacolul Poveste de iarnă. Povestitorul, Elful Zapezilor și Zâna Sclipirici așteaptă cu nerăbdare să poposească la cea de a 8-a ediție a acestui minunat eveniment,
”Parada brăduților pentru vise împlinite”. Sperăm ca alături de oamenii deosebiți implicați în acest proiect să aducem zâmbet și sclipiri în ochii copiilor. Resursele obținute în urma licitației brăduților din acest an vor fi dedicate proiectului Atelier de creație pentru copii în aer liber, care va fi compus din table de desen și joc pentru copii și un glob pământesc uriaș.
Am ales globul pământesc, un obiect educativ care ne îmbogățește cunoștițele despre lume, care simbolizează umanitatea, viziunea și căuturea simbolică a destinației. Un simbol pentru bucuria copiilor care înseamnă și joacă și învățare. Copiii noștri sunt speranța unei lumi mai bune și în drumul lor trebuie să pornească cu inima și mintea deschisă, cu libertatea de a alege, de a călători, dar și cu conștiința și respectul că globul pământesc și natura trebuie protejate indiferent care este punctul nostru fix în univers.
Ca în fiecare an, am adunat în jurul nostru numai oameni muncitori și creativi care se dedică cu drag și pasiune în tot ceea ce realizează atât pentru propriile linii de business cât și pentru comunitate. Cu mâini talentate, sensibile, inspirate și multă ingeniozitate, vor împodobi brăduți în acest an: Gabrielle Deco, Grădinița Trenulețul Veseliei, Beauty Planet, Crama Jelna, Asociația Om, Asociația Împarte bucurie, Asociația Produs în Bistrița-Năsăud, AMGrup, Fundația Lordinu, Clubul Lions Siebenburgen, Salon Enamorada, designer Ștefania Borodi, Novo Caffe, Midecoris și Spirit of justice.
Atelierul de imagini și Life Vision va imortaliza fiecare moment și vor crea un splendid album de amintiri de care ne vom aminti cu drag. Le suntem recunoscători pentru susținerea evenimentului și firmelor: Tub Integral, Îndemânarea Construct și Tourmont King.
Timp Online este partener media.
Vă invităm cu drag pe toți cei care doriți să vă alăturați în seara zilei de 21 decembrie, ora 17.00, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud. Prieteni, cunoștințe, antreprenori, profesori, jurnaliști, avocați, meșteri populari, artiști și mulți copii… ”Parada brăduților pentru vise împlinite”, pentru copii!
Pentru cei care nu cunosc evenimentul ”Parada brăduților pentru vise împlinite”, redăm mai jos un scurt istoric al celor 7 ediții:
Prima ediție a Paradei Brăduților, care a avut loc în anul 2011, a fost dedicată unui tânăr pentru recuperarea sănătății lui, pentru un transplant de rinichi.
Ediția din anul 2012 a reușit să sprijine cu toate resursele obținute în urma evenimentului, Centrul de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț”, coordonat de doamna Ana Dragu.
În anul următor (2013), Centrul Lacrima din Năsăud a fost beneficiarul în urma paradei.
Licitația brăduților din anul 2014 a fost dedicată tinerei Laura Slăvescu, având ca scop achiziționarea unui scuter electric pentru mobilitate.
Ediția a 5-a a Paradei Brăduților le-a dat aripi copiilor talentați și celor aflați în situații dificile. Dan Bungărdean, elev al Liceului de Muzică Tudor Jarda, și-a cumpărat vioara mult visată, iar Asociația Aripi de Copil a continuat să deruleze o parte din proiectele sale dedicate comunităților și familiilor defavorizate.
Cu resursele obținute în urma licitației din 19 decembrie 2016 au fost îndeplinite două obiective. Primul dintre ele a constat în premierea și susținerea excelenței, reprezentată de data aceasta de elevul Gabriel Alin Oul, olimpic la matematică, căruia i-am oferit un laptop pentru a-l susține în activitățile lui viitoare. Cel de-al doilea obiectiv a constat în demararea unui proiect din zona sănătății colective, dedicat întregii comunități bistrițene – Bistrița pe bicicletă. Au fost achiziționate, în acest sens, primele două biciclete electrice de ultimă generație fabricate de brand-ul românesc Pegas, care au fost donate Primăriei Municipiului Bistrița pentru utilizarea lor în folosul comunității.
Resursele obținute în urma licitației din cadrul celei de a 7-a ediții a evenimentului nostru, desfășurat în 20 decembrie 2017, au fost oferite familiei Petruț din Bistrița, care a pierdut anul trecut patru din cei nouă copii într-un cumplit accident rutier”.
Gabriela Montoiu, manager Atelierul de Imagine Prompt Communication
Adaugă comentariu