Părinte Johann Dieter Krauss, pentru mine sunteţi un cetăţean de onoare

Din capul locului ţin să vă spun că sunt de acord că Bistriţa are prea mulţi cetăţeni de onoare, iar unora dintre ei le-a fost conferit titlul în circumstanţe dubioase fiindcă exista interes punctual ca ei să facă ceva în favoarea unor grupuri de interese. Gloria Bistriţa, de pildă, a dictat ani la rând numele cetăţenilor de onoare dintre cei care au condus Ministerul Sportului şi au făcut diverse servicii grupării conduse de Jean Pădureanu. Pentru ca povestea să fie penibilă până la capăt, sunt personaje care nici măcar nu şi-au ridicat titlurile (de importante ce erau pentru ei) şi n-au mai călcat în Bistriţa nici măcar întâmplător. Apoi, a mai existat un curent (mult prea puternic) datorită căruia nu a fost om care să scrie trei rânduri şi să nu fie cetăţean de onoare şi nici cântăreţ care să aibă voce mai de Doamne ajută pe care să nu-l gratulăm cu titlul. Aşa se face că acum Bistriţa are 57 de cetăţeni de onoare. Despre unii nu am auzit în viaţa mea. Poate că au făcut lucruri onorabile, dar o diplomă de recunoştinţă cred că era de ajuns.

Pe de altă parte însă, mi se pare mai mult decât penibil ca autoritatea locală – indiferent cum s-ar numi ea – să lanseze public ideea că o anumită persoană este propusă pentru a fi cetăţean de onoare al oraşului, iar apoi să aflăm că, ulterior, prin vot, s-a decis că omul respectiv nu merită să fie. Subiectul este extrem de delicat şi poate crea multă suferinţă celui în cauză aşa încât mă întreb dacă nu i-a trecut nimănui prin cap ca, înainte să propună ca cineva să fie cetăţean de onoare al oraşului, să discute subiectul cu toţi consilierii, să afle poziţia lor, să analizeze care este cel mai oportun moment pentru conferirea acestui titlu, iar atunci când se trece la vot să existe unanimitate. Ţin foarte mult la această unanimitate fiindcă eu cred că numai atunci când există merită să mai adăugăm în listă încă un cetăţean de onoare, altfel, nu.

În ce-l priveşte pe părintele Krauss, nu ştiu dacă şi-a dorit acest titlu. Din câte îl cunosc, nu este un „vânător” de distincţii. Probabil că primarul i-a spus despre intenţia de a-l propune să fie cetăţean de onoare al Bistriţei, iar domnia sa a mulţumit onorat. În fond, se apropie sărbătoarea Bisericii Evanghelice, iar momentul era cât se poate de potrivit. Probabil că a acceptat în numele întregii comunităţi germane, atât câtă mai e. Cine şi-ar fi putut imagina că primarul nu discută cu aleşii, nu le spune argumentele lui şi nu se asigură că aceştia vor fi de acord? E cea mai bună dovadă a lipsei de comunicare între aleşii noştri. În mod cu totul eronat ni se induce ideea că lucrează împreună, însă o fac doar în taberele lor, nicidecum pentru binele comun.

Agasaţi de subiectul centurii de sud, supăraţi că nu îi ascultă nimeni din executiv, probabil că unii l-au „sancţionat” şi în felul acesta pe primar. Părintele Krauss a căzut la mijloc într-o război, aşa încât nu a contat dacă domnia sa merită sau nu titlul, ci faptul că o parte din CL i-a putut plăti o poliţă lui Ovidiu Creţu.

Indiferent de contexte, eu cred că nu ar trebui să ne jucăm cu vieţile oamenilor, cu sentimentele lor, cu stima lor de sine. Părintele Johann Dieter Krauss nu este un om oarecare. Conduce o parohie, are o anumită autoritate morală şi spirituală pe care nu are nimeni dreptul să o păteze doar pentru că, în Primărie, edilul face ce vrea, iar în Consiliul Local aleşii fac orice numai să-i demonstreze de câte ori pot că nu e aşa. E un conflict stupid alimentat din ambele părţi şi mai ales dintr-o singură direcţie. Din păcate, părintele Krauss este o victimă colaterală.

Îl cunosc pe părintele Krauss de mai mulţi ani, iar din 2008, când a avut loc incendiul la Biserică, am avut ocazia să mă intersectez cu domnia sa mai des. Au fost numeroase ocazii în care l-am văzut plângând, îngrijorându-se, bucurându-se, l-am privit cum butona fascinat telecomanda care porneşte „simfonia clopotelor”. L-am ascultat vorbind în biserică, dar şi în alte contexte mereu despre speranţă şi credinţa într-un Dumnezeu bun. De curând, aveam să constat că e singurul reprezentant din tagma preoţilor ce slujesc în alte biserici decât cele neoprotestante care a simţit nevoia să vină şi să transmită un mesaj de solidaritate cu Lidia Blaga, greu încercată de pierderea fiului ei Timotei şi a soţului Adrian. Mi-a plăcut enorm metafora „viaţa ca o broderie” despre care a vorbit părintele Krauss. Încă mă gândesc la ea.

Am auzit multe lucruri spuse despre părintele Krauss, şi bune, şi mai puţin bune. În fond, care este omul despre care se pot spune numai lucruri bune? Întrucât nu am văzut nicăieri dovezi care să ateste că bârfele sunt adevărate, eu, una, prefer să cred ceea ce ştiu: că părintele Krauss este devotat bisericii, oamenilor, familiei sale, că e un tată iubitor şi un om care îi slujeşte şi îi încurajează pe alţii. Dacă înţeleg exact acum fiecare bătaie de clopot e pentru că mi-a explicat-o părintele Krauss, dacă mă bucur din toată inima când ascult „simfonia clopotelor” este pentru că-mi aduc aminte de cât de mult s-a bucurat el însuşi când le-a auzit prima oară … Pentru mine, părintele Krauss e un cetăţean de onoare al acestui oraş. Mă interesează mai puţin ce vor decide aleşii. De prea multe ori nu m-am simţit reprezentată de ei. Mă interesează, în schimb, să-i transmit unui om care mereu m-a tratat cu respect şi cu bunăvoinţă că, indiferent în ce tabără sunt alţii, eu, de data aceasta şi întotdeauna, aleg să fiu în tabăra sa.

Cristiana Sabău