Actualitate

Părinții ar putea avea zile libere când nu se țin cursuri

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil proiectului de lege privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.

Proiectul iniţiat de 8 parlamentari ai PSD şi ALDE prevede acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decise de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu, conform Agerpres.


Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

În timpul dezbaterilor, preşedintele Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaţilor, Adrian Solomon, a criticat lipsa de la şedinţă a reprezentantului Ministerului Muncii.

„Ministerul Muncii continuă într-o atitudine de sfidare a comisiei.(…) Ce se întâmplă? Au dat afară şi portarul. Nu puteau să trimită măcar un portar? Este inadmisibil. (…) După ce au dat afară toţi secretarii de stat, fără să lase vreunul de sămânţă, au dat şi secretarul general şi secretarul general adjunct, toţi directorii. Ce se întâmplă la Ministerul Muncii? Are cineva cap în ţara asta sau este varză? Colegii de la liberali, aşa e frumos? Măcar unul de sămânţă să-l trimiţi aici”, a spus Solomon, care a suspendat şedinţa pentru câteva minute. Şedinţa a fost reluată după ce la comisie a venit secretarul de stat în Ministerul Muncii, Ioana Constantin.

1 comentariu

  • Poate in sistemul de stat e posibil sa se intample asta. Nu prea vad ca patronii din Romania sa accepte ca anajatii sa nu mearga la munca datorita conditiilor meteo sau programul redus a personalului din invatamant.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Gaby Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS