Plenul reunit al Parlamentului a dat aviz favorabil, luni, cu unanimitate de voturi, pentru referendumul declanşat de către preşedintele Klaus Iohannis pe tema justiţiei.
Preşedintele de şedinţă, Călin Popescu Tăriceanu, a supus la vot avizul Comisiei juridice, favorabil referendumului anticorupţie iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, toţi deputaţii şi senatorii exprimându-se în favoarea acestui aviz. La începutul şedinţei, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că, din totalul de 464 de parlamentari, şi-au înregistrat prezenţa 310 deputaţi şi senatori.
Comisiile juridice au făcut recomandarea ca întrebarea care va fi pusă în cadrul referendumului să respecte Constituţia, deciziile CCR şi recomandarile Comisiei de la Veneţia.
Avizul a fost oferit după aproximativ 40 de minute de dezbateri, în timpul cărora PNL şi PMP au susţinut fără rezerve referendumul, USR a dorit eliminarea unora dintre sugestiile prevăzute de PSD în raportul Comisiilor juridice, iar social-democraţii s-au declarat în favoarea referendumului, dar au criticat motivaţiile preşedintelui Iohannis de a convoca acest plebiscit.
Şedinţa a fost condusă de către preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, alături de care s-a aflat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
Avizul asupra cererii de convocare a referendumului a fost acordat fără modificări faţă de raportul Comisiei juridice.
După acest vot, preşedintele Klaus Iohannis va putea declanşa procedurile privind referendumul şi va trebui să stabilească şi întrebarea care va apărea pe buletinele de vot. Avizul a fost dat cu o zi inaintea expirării termenului de 20 de zile în care Parlamentul se putea pronunţa înainte ca acceptul să fie considerat tacit.
Comisiile juridice reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat săptămâna trecută, cu unanimitate de voturi, un aviz favorabil solicitării preşedintelui Klaus Iohannis privind organizarea unui referendum pe Justiţie, social-democratul Şerban Nicolae afirmând însă că acest demers al şefului statului va costa aproximativ 250 milioane lei, bani care nu au fost prevăzuţi în bugetul pe 2017.
Preşedintele Klaus Iohannis a declanşat în 24 ianuarie procedura pentru organizarea referendumului privind justiţia şi a transmis Parlamentului o scrisoare pe această temă.
„Marţi, 24 ianuarie a.c., Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a declanşat, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la următoarea problemă de interes naţional: Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice”, anunţa Administraţia Prezidenţială.
Potrivit Legii referendumului, Parlamentul are la dispoziţie 20 de zile să dea un aviz consultativ pentru referendumul convocat de către preşedinte. În cazul în care termenul de 20 de zile este depăşit, procedura de consultare se consideră a fi îndeplinită.
Adaugă comentariu