Actualitate

Pârtia mare cu telescaun și nocturnă se închide, rămâne deschisă cea mică deservită de teleschi

După patru zile de funcționare (joi pe timp de zi și în nocturnă, în week-end doar în timpul zilei), pârtia mare de schi din Complexul Wonderland – Unirea, dotată cu telescaun și instalație de nocturnă, se închide.

„Mulțumesc tuturor celor care în ultimele zile au ales să petreacă câteva ore de relaxare pe Pârtia Cocoș, numărul mare al iubitorilor sporturilor de iarnă precum și semnalele pozitive pe care le-am primit în acest timp mă face să fiu convins că prin astfel de proiecte reușim să facem pași semnificativi spre unul dintre obiectivele esențiale ale oricărei administrații locale – creșterea calității vieții cetățenilor. Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile mâine, 27 ianuarie 2020, va fi deschisă doar pârtia mică, deservită de teleschi, care va funcționa între orele 9 – 16. Îi asigur pe toți iubitorii sporturilor de iarnă că facem toate demersurile pentru ca în cel mai scurt timp să redeschidem și pârtia mare, deservită de telescaun”, spune într-un comunicat primarul Ovidiu Crețu.

”Având în vedere condițiile meteo nefavorabile, de luni deschidem doar pârtia teleschi în intervalul 9.00 – 16.00”, se arată pe pagina de Facebook a Pârtiei Cocoș.

https://www.facebook.com/partiabistrita/photos/a.1575885522491479/2671005759646111/?type=3&theater

Pentru teleschi, tarifele sunt: adulți – 30 lei / persoană / zi; tineri de la 14 la 18 ani, studenți – 20 lei / persoană / zi; copii de la 6 la 13 ani – 20 lei / persoană / zi; seniori (+65 de ani): 20 lei / persoană / zi.

Pârtia mare (1.300 de metri) din Complexul Wonderland – Unirea, dotată cu telescaun și instalație de nocturnă, s-a deschis joi 23 ianuarie, în timp ce pârtia mică (300 de metri), deservită de teleschi, funcționează de vineri 17 ianuarie.

Pentru zilele următoare, meteorologii anunță ploaie la Bistrița.

27 comentarii

  • Nici nu ne asteptam la mai multe zile, oricum. Investitiile marca OTC, sunt sortite esecului, indiferent de natura acestora, dar chiar si-asa, in cazul de fata, angajarile se tin lant, la partia minune.
    Imi doresc ca noil primar, sa desfiinteze cea mai paguboasa investitie a viitorului fost primar, si sa desfiinteze toate posturile exisrente, incepand cu dl Ormenisan- ginerele consilierului PSD- Sabau…. si restul pilosilor

  • Asta inseamna sa faci o investitie in care politrucii si partidul inlocuiesc specialistii. Mai precis. Inainte de a fi o comanda de partid si un obiectiv populist de campanie aici trebuiau consultati ; meteorologi, geografi, biologi, hidrologi, care ti-ar fi spus ca asa ceva nu este fezabil la 640 m. altitudine si cu o incalzire globala accelerata. Februarie este la fel, si intre timp 10.000 euro pe luna se toaca de-a moaca. Si cand te gandesti ca proiectele pe asemenea dealuri si deluturi continua in toata tara fara ca cineva sa stopeze acest fenomen de ingropare sub noroi a banilor publici. Observam cum administratia romaneasca din lipsa de perspectiva a creierelor luminate, mai pun de-o partie, mai festesc un camin, mai anvelopeaza trei blocuri si cu niste zile tinute cu mici si beri pe la CUCUIETII din DEAL si-au incheiat mandatul.No asta da administratie NORMALA !

  • Mai Bolsevicule tu când o fost rece ai ținut partia închisă, asta înseamnă să faceți afaceri cu statul. Dacă era privat mergea de când o nins prima dată. Abia aștept să treacă Dna pe la voi.Ati împovărat orașul, dar o să dați socoteală!

  • Cea mai buna solutie este desfintarea urgenta a acestor echipamente si eventual mutarea locatiei pe partea nordica a varfului Bistricioru. Este cea mai apropiata locatie mai de DOAMNE ajuta . Teoretic pana la iarna viitoare este timp. Sa nu uitam ca de frica coronavirusului in China se construieste un spital nou si special , atentie! in (sase zile )Ia sa vedem daca administratia bistriteana poate sa faca o minune in 10- 11 luni ?

    • Partea nordica a varfului Bistricioru face parte din Parcul National Calimani, deci este exclusa amenajarea unei partii de schi in interiorul Parcului. Iar sa muti o instalatie de telescaun construita special pentru conformatia dealului Cocos nu prea cred ca este posibila si potrivita pentru conformatia reliefului de pe Bistricioru. Daca tot e acolo, singura varianta ar fi folosirea acesteia pe toata durata anului – bike park – trasee de bicicleta, trasee de drumetie (urcare cu telescaunul si coborare pe jos), trasee tematice prin padure, pana in partea de jos (acei peri batrani de la baza dealului sustin o biodiversitate bogata si complexa), amenajare restaurant panoramic in partea de sus, conservarea și punerea in valoare a acelei zone umede de la baza dealului etc.

    • Călin, de pârtia Kalinderu, de Valea cu dor, de cota 1400 ai auzit? Sunt în Parcul Natural Bucegi.

    • Da mai , tu ai masina si poti merge , dar noi ,,populimea” fara mijloc auto ? Aici am fost 4 zile cu copii si ne-am simtit minunat . La bistriciorul mergeti doar cei care si poluati cu autoturismele . Diferenta de opinie .

    • Nu vrei tu, tata lu’ Proces Verbal să-ți muți mobila din casă în cabana de pe Bistricioru să aibă turiștii condiții? E o chestie echivalentă cu propunerea făcută de tine. Fiecare comunitate locală are un buget din ale cărui alocări se pot realiza investiții pe teritoriul localității. Doar tu și colegul „civic” susțineți prostii de genul „să investim pe Bârgău”. Ce treabă are administrația bistrițeană cu Bistricioru. Reflexe de urechiști care s-au format și și-au luat salariul, pe vremea cealaltă, ascultând cu urechea.

  • Acum trei zile , Cretu testa partia si ne spunea ca partia Cocos este la aceleasi standarde ca cele din strainatate. Evident fraierii au pus botul. Cum stam tovarasi bistriteni ?

    • Schiorii au stiut ca nu este la aceleasi standarde ca in strainatate si au stiut ca nu o sa tina zapada o luna….dar s-au bucurat de ea aceste zile

  • Madona draga, daca patyia asta nu este finalizata din 2015 cred, investitia pe care o propui cand sa o mai faca Cretu?
    Succesorul lui va putea face ceva?
    Facem hartii cu zeci de milioane si atat.
    Nu avem apa, canalizare, iluminat public, pistele de biciclete promise fe vreo 5 ani si noi visam?
    Strandul municipiului zugravit in fiecare an cu bani grei va place?
    O seara faina.

    • Când vine primăvara, la o săptămână după se deschide și pârtia lui Crețu.

  • Calin si Ionel ; este o parere si atat. La Primaria B-ta Bargaului se vorbeste cam demult de o varianta chiar pe Bistriciorul sau undeva foarte aproape pe un alt varf. Intrebati-l pe primarul LABA daca a identificat vreun loc bun.

    • Balane tu chiar esti prost! Da’ esti prost rau de tot! Cum sa faca ma bou galaxiei primaria Bistrita partie pe Bistriciorul?

  • Un vechi proverb spune că “inteleptul invată din greselile altora, desteptul invată din greselile proprii, iar prostul nu invată niciodata.” Se pare că primarul Cretu face parte din ultima categorie si nu a invătat nimic desi la semnarea contractului de executie a pârtiei Cocos, reprezentantul firmei Kranz Eurocenter a tinut să precizeze următoarele: „nu va fi o partie de schi profesionala pentru ca diferenta de altitudine nu permite asa ceva, este o partie de recreere pentru incepatori”. El a mai adăugat că nici izoterma zonei nu corespunde domeniului schiabil, precizând că : „din punct de vedere al schiului, cel mai important parametru este temperatura, stiut fiind că zăpada artificială se produce undeva in jurul temperaturii de minus cinci grade”.
    Cu toate astea primarul Cretu s-a incăpătânat să construiască o partie de schi costisitoare pe Dealul Cocosului, la altitudinea cea mai joasă din tară, de numai 600 m si in conditiile in care Bistrita se află intr-o zonă total nepotrivită pentru domeniul schiabil din cauza temperaturii medii anuale relativ ridicate, de cca 8,3 grade Celsius, comparativ cu Predealul unde izoterma este de doar 5 grade. Chiar si la Colibita, izoterma anuală este de numai 6,5 grade. In plus orasul Bistrita are si avantajul că se află la o distanta mică de zona montană, potrivită pentru practicarea sporturilor de iarnă. In aceste conditii, o investitie asa de mare pentru o partie de schi dotata cu tunuri de zapada la Bistrita nu se justifica, avand in vedere ca aceste instalatii nu pot produce zapadă artificială decat dacă temperatura aerului este sub minus 5 grade. Si chiar dacă se produce zapadă artificială noaptea, acesta se topeste foarte repede din cauza temperaturilor ridicate de peste zi. Si cu toate astea, Cretu se incăpătânează să cheltuie in continuare banii publici din bugetul local pe o tâmpenie , care după mintea lui, ar face parte dintre „obiectivele esențiale ale oricărei administrații locale – creșterea calității vieții cetățenilor”.
    Dar, toate tâmpeniile ce-i trec prin cap lui Cretu sunt sustinute de unii lingăi din consiliul local in frunte cu viceprimarul Cristian Niculae cel care a afirmat că abia peste 5-10 ani vom putea spune dacă pârtia Cocos a fost un eşec sau un succes. Omul acesta care vrea să ajungă primar habar nu are că inainte de a demara o investitie se fac studii de fezabilitate de care trebuie sa se tină cont, pentru a nu irosi banii la intâmplare pe lucruri inutile. Prin urmare, de la inceput se stia că investitia in pârtia de schi va fi proastă si nu trebuie sa astepti 5-10 ani ca să te convingi de asta.
    Vezi: https://timponline.ro/cristian-niculae-despre-partia-cocos-peste-5-10-ani-vom-putea-spune-daca-a-fost-un-esec-sau-un-succes/

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.