(FOTO-VIDEO) „Crăciunul nu este o sărbătoare care trebuie celebrată ca parte a vizitei bianuale pe care o facem mulţi dintre noi, la biserică, de Paşti şi de Crăciun. Dacă nu vom înţelege că nu e sărbătoare Crăciunul, ci o stare, dacă nu vom înţelege că Cristos trebuie să-şi facă zilnic loc în viaţa noastră, vom rata şi sărbătoarea asta”, a spus pastorul Vladimir Pustan în mesajul pe care l-a transmis, sâmbătă seara numeroşilor bistriţeni care au venit să îl asculte în Biserica Evanghelică, unde a susţinut un concert de colinde şi Amalia Decean.
Vladimir Pustan a spus că riscăm să ratăm Crăciun pentru că suntem prea ocupaţi sau prea ignoranţi.
Pastorul a explicat că putem pierde Crăciunul pentru că sunt prea ocupaţi să dăm năvală în magazine, să ne schimbăm mobila în casă, să ne cumpărăm un televizor nou.
„Suntem prea ocupaţi cu ce vom face după sărbători pentru că, pentru mulţi încep pregătătirile pentru Revelion, iar Revelionul nu e decât pregătirea pentru o zi la fel de acră ca şt toate celelalte, lunea. Ei bine, mulţi vor fi prea ocupaţi ca să prindă sărbătoarea aceasta. Sunt păstor de 25 de ani în biserică şi cei mai mari nervi îi au oamenii în prejma sărbătorilor fiindcă sunt atâtea frământări şi necazuri, încât e imposibil să nu ţipi la soţie, la copii când ştii că trebuie să muţi a treia oară mobila în două săptămâni prin casă. Sunt o grămadă de oameni pe de altă parte care ratează sărbătoarea acesta pentru că nu ştiu ce sărbătorim. Mulţi care sunt întrebaţi ce sărbătoresc răspund: Tăiem porcul! La Paşti? Tăiem mielul. La noi, la români, contează ce tai. Trăim într-o ţară cu oameni ignoranţi care sărbătoresc şi nu ştiu ce. Mulţi ratează Crăciunul pentru că sunt prea fricoşi”, a spus Vladimir Pustan.
Pastorul i-a îndemnat pe bistriţenii care au venit să îl asculte să se oprească din alergarea zilnică şi să-şi facă timp pentru viaţa spirituală, mai importantă decât toate celelalte.
„Iisus trebuie să se nască în voi. Uşor de spus, greu de făcut, mai ales atunci când ştim că viaţa noastră este împărţită. Avem viaţă socială, psihică, sentimentală, avem viaţă spirituală. Dintr-o dată vine cineva şi ne spune că trebuie să avem grijă de viaţa noastră spirituală când, de fapt, e ultimul lucru la care ne gândim. Suntem constituiţi din trup, suflet şi duh, iar cei mai mulţi dintre noi avem grija trupului. De Crăciun, nu-ţi faci probleme dacă ţi-e sufletul în ordine, ci dacă ţi-ai tăiat porcul. Garantez că nimeni nu taie porcul pentru suflet. Pentru trup facem ceva tot anul: îl îndopăm, îl cântărim, îl alergăm, îl îngrijim şi, de fapt, trăim într-o lume narcisistă care pune accent pe trupurile acestea ca şi cum am fi doar trupuri. Vine Iisus şi ne spune să ne oprim şi să punem preţ pe lucrurile spirituale. Avem mai multe medicamente şi mai puţină sănătate, mai mulţi bani şi mai puţină inimă. În locul nostru muncesc calculatoarele şi totuşi suntem mai obosiţi. Ştiţi de ce? Pentru că sufletul nostru are nevoie de odihnă şi nimeni nu-i dă odihna aceasta”, a spus Vladimir Pustan.
El a îndemnat auditoriul să mediteze la viaţa spirituală, la direcţia spre care se îndreaptă. „Eu nu zic că e rău să vă luaţi o maşină nouă, dar dacă idealul vostru e să vă umpleţi viaţa de lucruri, daţi-mi voie să vă spun că sunteţi pe punctul să vă rataţi propria viaţă. Viaţa aceasta nu e numai trup şi mâncare. Trupul nu e făcut să trăiască veşnic, dar sufletul, da”, a adăugat el.
În Biserica Evanghelică Bistriţa a susţinut un recital de colinde şi Amalia Decean, care a încheiat seara minunată cu un cântec înălţător.
Părintele Iohann Dieter Krauss, pastorul Bisericii Evanghelice, le-a mulţumit oaspeţilor pentru lumina pe care au adus-o la Bistriţa şi a îndemnat, la rândul lui credincioşii aflaţi în incinta lăcaşului de cult să ducă această lumină în lume şi să fie ei înşişi lumina.
Deosebita seara, cu mesaj bun atat in cantare cat si in cuvant. Sarbatori binecuvantate la toti!
Mulțumim Cristiana pentru promovarea acestui eveniment înălțător ! Sărbători sfinte ca frumoase și bogate avem noi grija sa le facem… creștini bistrițeni !
Multumim pentru acesti oameni minunati,speram sa avem tot mai des
astfel de evenimente la Bistrita,poate intradevar am fi mai buni multumim celor
care au organizat aceasta seara minunata
Mi-au placut pricesnele. Au fost interpretate cu multa naturalete. Cred ca interpreta le traia cu adevarat! Cuvantarea a fost cam dura dar pe de alta parte foarte logica. Omul are mult umor dar in acelasi timp si multa dreptate in ceea ce afirma.
Multumim pentru aceasta seara minunata la Bistrita,multumim celor care au organizat
si speram sa ne mai surprinda cu stfel de oameni minunati Un craciun adevarat sa fie in
inimile noastre Craciun fericit
”Nu te inchina până nu știi cine-i sfântul”- proverb românesc.
http://www.apologeticum.ro/2014/04/atentie-un-inselat-penticostal-reuseste-sa-creeze-o-noua-secta-profitand-de-naivitatea-oamenilor/
Sfantul e numai Unul,credinta in Dumnezeu nu tine de religia nimanui ci doar de credinta interioara !
da jegu daniel cum sta pe partea materiala?
Nu ti-a cerut nimeni nici sa te inchini ,nici sa judeci.Daca mesajul ti pare potrivit invata din aceasta,daca nu, nu-ti aduna pacate.
aoleooooo…..am crezut initial ca este Vladimir alalalt din Rusia.
Pustan asta e un fel de Dan Puric al pocaitilor. Doar ca muuuuult mai bogat! Ce ma amuza cum sau pocaitii de fund in sus. Stati calmi ca l-au dat afara penticostalii pe Pustan din biserica si si-a facut propria firma ”pe persoana fizica”, nu mai tine de penticostali. Când stai cu fundul pe o avere uriasa si vorbesti in Biserica Evanghelica de smerenia lui Cristos care se naste in iesle, presupun ca esti sigur ca nu-ti cade cupola in cap, nu?
pocaitii astia ……………..intra in toate bisericile.
Ce usor e sa arunci cu piatra!!!De ce crezi tu ca pocaitii nu au dreptul sa fie bogati?Sau daca l-au dat afara penticostalii ce-ti pasa tie?Tu raspunzi in fata Domnului pentru tine,el raspunde pentru el,diferenta este ca el are un Mijlocitor pe Domnul Domnilor care s-a nascut in iesle si depre care vorbea in acea biserica.Faptele tale ce spun…..dar vorbele?
Auzi Mihaela vezi ca nu traim in evul mediu sa ma ametesti tu pe mine cu replici ieftine. Nu bogatia lui Pustan deranjeaza cultul penticostal. Omu a fost dat afara de pocaiti pentru ca are o avere uriasa si nu prea ies banii din donatii, daca intelegi ce spun. E plin netul de informatie, si-a gasit prostii in Bistrita sa stea cu gurile cascate sa asculte pe unul care vorbeste de nasterea lui Iisus in timp ce are vreo zece masini pe numele lui. Ati lesinat toti de placere ascultandu-l dar ati avut curiozitatea sa va informati cine e omu? Pocaitii l-au dat afara pentru ”abateri grave, repetate, de ordin moral si spiritual”. Daca insisti iti spun si ce a facut. Vine in Bistrita si se da rotund cat e el de credincios si ii cearta pe prostii din biserica de ce nu merg decat de doua ori pe an la biserica, in timp ce el ascunde in dulap niste schelete cam urate, vrei sa-ti dau amanunte?
Imi pare rau de tine DioCassius,iti amarasti viata si sufletul cautand paiul din ochiul celorlalti .Cei care-l cunosc pe Vladimir Pustan si ii asculta predicile cunosc si ce se scrie pe internet la adresa lui.Este un pastor atipic,vizionar care nu se incadreaza in tiparul unei religii.Cauta sa citesti si ce face in folosul oamenilor,vei ramane surprins si…..poate te inspira.
Total atipic, cu 29 de case si 10 masini.
@DioCassius, de unde il cunosti pe Pustan? Daca de pe internet, atunci sa nu comentezi la acest articol, comenteaza pe internet. Eu il cunosc pe acest om. Sti de ce a fost suspendat (nu dat afara) din functia de pastor? Pentru ca nu s-a limitat la regulile impus de cultul Penticostal si s-a dus in biserica Ortodoxa de la Mosul, unde a facut semnul crucii, interzis la penticostali, pentru ca s-a dus la Arad in biserica Catolica invitat tot de catre preotul catolic si a luat partasanie impreuna cu catolicii, pentru ca s-a dus la Beclean in biserica Catolica, a mers si la Bistrita tot intr-o biserica ca sa propovaduieasca Harul lui Dumnezeu la oameni. Mei vrei motive? Un pastor penticostal nu are voie sa predice si sa ia parte la slujbele bisericesti in alte culte. Dansul crede ca Evanghelia mantuirii nu are nici gard si nici granite, nu nu se poate imprejmui. Este o vorba romaneasca, nu fa ce face popa, fa ce spune popa. Si sa nu uiti, cat despre judeca de apoi, sa sti ca acolo nu merge nici cu pile si nici cu avere, fiecare v-a fi judecat personal.
Bea Grigore aghiazma in prag de sărbători!
Lasa-i dracu pe pocaiti. Astia ajung sa conduca …..ne va fi greata de ei .