Actualitate

Patru cadre medicale de la Centrul medico-social Susenii Bârgăului, reținute. Măsurile luate de instanță

Patru angajați ai Centrului medico-social Susenii Bârgăului, un bărbat din Tiha Bârgăului și trei femei din Prundu și Josenii Bârgăului, bănuiți de comiterea mai multor infracțiuni, inclusiv ucidere din culpă, au fost reținuți pentru 24 de ore de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”În urma probatoriului administrat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale într-un dosar penal deschis inițial pentru ucidere din culpă, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a patru cadre medicale, angajați ai unui azil de bătrâni de pe Valea Bârgăului.

La data de 19 mai, polițiștii de la investigații criminale au descins la unitatea de asistență medico-socială în cauză, fiind descoperite și ridicate mai multe înscrisuri care ar fi fost întocmite în fals. Totodată, pentru clarificarea cauzei, au fost conduse la audieri 12 persoane, angajați ai azilului.

Astfel, din investigațiile efectuate, a reieșit faptul că, în anul 2016, un bărbat de 57 de ani din Tiha Bârgăului, împreună cu trei femei, cu vârste cuprinse între 36-44 de ani, din localitățile Prundu Bârgăului și Josenii Bârgăului, sub diferite participații, ar fi falsificat mai multe documente medicale necesare clarificării cauzei decesului unui bărbat de 75 de ani, internat în respectivul azil și care a decedat în luna mai 2016.

Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în declarații și sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri.

În cursul zilei de joi, cele patru persoane vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița în vederea arestării preventive”, este comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

Centrul medico-social de la Susenii Bârgăului a fost inaugurat în 2007 și reabilitat cu circa 4 milioane de lei în 2016.

Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan, a reacționat:

”Pentru că în ultimele ore au apărut o serie de informații legate de o problemă descoperită la o parte din personalul de la unitatea medico-socială din Prundu Bârgăului, care fac obiectul unei cercetări penale, am solicitat și eu demararea unei anchete administrative. Deocamdată, autoritatea locală nu a fost informată despre acuzațiile care i se aduc personalului angajat al acestui centru, însă îi asigurăm de toată disponibilitatea noastră pentru a identifica și sancționa, dacă este cazul, toate neregulile. Siguranța pacienților internați în această instituție este prioritară așa că vom analiza, în detaliu, problemele și vom identifica soluțiile pentru ca astfel de situații să nu se mai repete. La această dată nu vă pot oferi mai multe informații legate de ancheta penală care are loc însă, vă asigur, că toți pacienții internați aici beneficiază de cea mai bună îngrijire și de o atenție sporită”.

ACTUALIZARE

Cei patru au fost prezentați magistraților, care au dispus măsura arestului la domiciliu a bărbatului și cea a controlului judiciar pentru 60 de zile a celor trei femei.

Etichete

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.