(FOTO) Patru containere modulare au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, fiind semnat contractul de comodat pentru predarea a patru construcții ușoare din elemente modulare cu destinația organizării unui punct de vaccinare, precum și a triajului observațional/epidemiologic al populației care se va prezenta pentru acordarea asistenței medicale specializate, anunță Instituția Prefectului.
Demersurile pentru scoaterea din rezervele de stat, cu titlu gratuit, a patru construcții ușoare din elemente modulare (compuse din o cameră în suprafață de 37,50 mp fiecare) şi a patru radiatoare electrice au fost aprobate la începutul lunii noiembrie, prin Hotărârea nr. 191 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Transportul, manipularea și depozitarea construcțiilor au fost asigurate de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
No vezi că-n tăt rău-i ș-un bine. Dacă se construiau tăte spitalile promise în campanie de politruci, unde mai punem noi și containerele? La fel e și cu autostrăzile, dacă se construiau cîte s-au promis, pe une mai merem noi cu căruța. Uite nici bgetu prefect, nu mai are nici măcar bgirău , amu trebe să iscălească afară, lângă containere. Bine că nu l-o văzut nime să-i facă on bild, că amu era de tătă mninunea. No numa zâc, nu săriți tăț pe mine.
Da ce misto ii fularu, a la Alain Delon.
Cine mai are un asa prefect?
Si ce fain tine pixu in mina exact cum l-o invatat invatatoarea in clasa 1.
Si sapca lui Lazany ii a la Birlic. Mare comediant mare. Ce vremuri erau odata!!!!Of of, mai mai!!!!
Glumeti mai suntem, noi oamenii…. Dragi cititori, Nea Ioane și Bogdan, departe de mine, de a nu gusta aprecierile dvs., trebuie sa remarcam esența demersului! Tot ce se face în sprijinul sănătății umane este benefic! Nu contează atât de mult expeditorul sau modalitatea, ci beneficiarul… Cu respect, MNPop P. S. Ultima știre :Toată Europa înăsprește condițiile fata de cei ce nu vor sa se vaccineze din diverse motive, numai noi, găsim mereu motive sa amânăm, tergiversam. discutam, protestam, etc….. și ne miram ca avem peste1600 de oameni la terapie intensiva!!
Corect domnu doktor.Mai bine niste puscării si niste statui .Ca astea probabil sunt scumpe.Niste puscarii care sa aiba in curte statui ,de regi,de politicieni ,de activisti si in care sa fie bagati ,nevacvinatii ,antimonarhistii si dusmanii.
Autoritatile si amaratul de stat se implica cat poate de bine cu ce au la mana si nu numai.
Dar noi ce alegem ?