Social

Paul Știr: Rețele de apă și canalizare în comuna Căianu Mic, investiție de 7,1 milioane euro

La nivelul comunei Căianu Mic, în localitățile Căianu Mic, Căianu Mare, Dobric și Ciceu Poieni, vor fi realizate în perioada următoare rețele de aducțiune a apei potabile și canalizare în lungime totală de 52,09 kilometri, a anunțat primarul Paul Știr.

Valoarea totală a lucrărilor care urmează a fi executate se ridică la suma de 7.136.652 euro.

Fondurile vor fi alocate din bugetul Uniunii Europene, bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și o contribuție de la bugetul local al comunei Căianu Mic.

”Astfel, aceste lucrări vin în completarea lucrărilor deja realizate. Un număr de 485 de gospodării din comuna Căianu Mic sunt racordate la apă, iar după implementarea acestui proiect, atât de necesar, toate casele și gospodăriile din cele patru localități componente comunei noastre vor beneficia de acces în condiții decente la aceste utilități. Mulțumim domnului Emil Radu Moldovan, președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, pentru sprijinul acordat în realizarea proiectului de racordare a comunei Căianu Mic la rețelele de apă și canalizare. Prieteni dragi, cu ajutorul bunului Dumnezeu și cu sprijinul dumneavoastră, vom duce la bun sfârșit și acest proiect”, spune primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr.

7 comentarii

  • Multumim conducatorului iubit. Oda conducatorului iubit. Cred ca nu erai nascut atunci, dar vad ca tot acolo suntem. A dat de la el? Stii cum se numeste asta? Dictatura. Cat a costat ajutorul? Trecerea de la independent la PSD?

    • Trecerea de la bezna in sat la cea mai moderna comuna din judet cu toate scolile, liceul, gradinitele noi, lumina in toate satele, strazi noi pe fieacre ulita, camine culturale noi, terenuri de sport modernizare, dispensare noi si multe multe altele.
      Asta se vede, oameni asta vad. Ce vad in comentariul tau? Ciuda si frustrare, atata stiu unii, sa arunce cu balega, de parca ar fi animale

  • Grigore nici mie nu-mi plac politicienii pentru că vorbesc mult , fac puțin , prost si scump. Acum cred ca era bine să te abții. Nu știu cum l-a ajutat domnu președinte dar dacă nu l-a impidicat merita multumiri. Doar nu ai vrea să-i mulțumească la Stelică anost..Faptul că te legi de credinta omului denota că esti protuț!!! Te apucă des diareea ?

  • Bica – Paul acest tânăr edil este un politician necopt inca cu minusurile si plusurile aferente vârstei lui. Daca vrei să vezi primari copți dute in Reteag ,Girgesti ,Breaza , Nimigea etc unde de copti ce sunt NU fac mimic. Paul și Romeo au facut multe. Prea multe si probabil prea scumpe .Asta este bine de verificat. Dar tu Bica ce ai făcut? Tastezi din zor ca un atoate știutor …. Te poți măsura cu Paul sau cu Radu? sau cu Gogu postacu de mai sus?

  • In tara asta daca faci ceva iti sare lumea la beregata gata gata sa tio taie numai ca ai indraznit sa zici ceva
    Dar rea mai poate fi lumea in ziua de azi.
    Baiatul asta a facurlt mai multe decat oricare alt primar de pe valea tiblesului si ciuda e mare
    Asa sa ne ajute Dumnezeu la toti

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.