Viceprimarul orașului Năsăud, Niculai Găitan, care a renunțat la funcția de copreședinte al organizației locale PNL, a anunțat pe cine va susține la Primăria Năsăud:
”O parte semnificativă a liberalilor năsăudeni, proveniţi din fostul PNL, au luat o decizie radicală în ceea ce priveşte susţinerea candidatului pentru alegerile locale la funcţia de primar al oraşului Năsăud. Având în vedere decizia liderilor judeţeni ai Partidului Naţional Liberal, în ceea ce priveşte realizarea unui nou sondaj de opinie la Năsăud, cu unic scop de creare a unui culoar liber pentru câştigarea alegerilor de către actualul primar Mircea Romocea (prietenia dintre acesta şi liderii fostului PD-L fiind de mare notorietate), precizez următoarele:
– această decizie a determinat crearea unei stări tensionate între membrii organizaţiei locale care provin din fostul PNL şi cei din fostul PD-L;
– actualii lideri ai organizaţiei noului PNL Năsăud, care provin în majoritate din fostul PD-L, au făcut înţelegeri cu primarul Mircea Romocea privind continuarea colaborării după alegerile locale din iunie 2016, şi obţinerea de diverse funcţii;
– prin aceste jocuri de culise se încearcă o manipulare a electoratului, la care liberalii din fostul PNL nu doresc să participe.
Drept urmare, considerăm că singura soluţie pentru o competiţie electorală reală la nivel de Năsăud este susţinerea ALDE şi a candidatului acestei formaţiuni, Dorel Oltean”.
În 6 aprilie, viceprimarul orașului Năsăud, Niculai Găitan, anunța că renunță la funcția de copreședinte al organizației locale PNL: ”Având în vedere decizia liderilor judeţeni ai Partidului Naţional Liberal, în ceea ce priveşte realizarea unui nou sondaj de opinie la Năsăud, fără consultarea copreşedinţilor şi a structurilor de conducere ale organizaţiei locale, precizez următoarele: decizia liderilor judeţeni a dus la crearea unei stări tensionate între membrii organizaţiei locale care provin din fostul PNL şi cei din fostul PD-L; s-au încălcat principiile liberale cât şi statutul şi regulamentul PNL; noi, liberalii nu am fost obişnuiţi ca deciziile ce privesc organizaţia locală să fie luate fără să fim consultaţi; liberalismul ar fi fost singurul care ar fi putut învinge, prin coerenţă şi corectitudine, reziduurile comuniste, dar constat că se fac înţelegeri care contravin principiilor liberale. Ţinând cont de cele prezentate mai sus şi deoarece consider că implicarea dumneavoastră în rezolvarea situaţiei create la Năsăud nu a fost în măsură să rezolve problemele apărute, cât şi pentru a evita noi tensiuni în cadrul organizaţiei judeţene, vă aduc la cunoştinţă că renunţ la calitatea de copreşedinte al organizaţiei locale PNL Năsăud”.
Conducerea ALDE BN a precizat că așteaptă ”cu mare plăcere” în partid ”gruparea Găitan”.
PNL Năsăud a luat apoi act de decizia viceprimarului Niculai Găitan de a renunţa la funcţia de copreşedinte al organizației locale, el fiind înlocuit în această calitate de managerul Casei de Cultură Năsăud, Silviu Rus, și l-a desemnat candidat la Primăria Năsăud pe Dorin Nicolae Vlaşin, consilier local în funcţie.
Jaleee! Pnl Năsăud + Tilviu = pdl. Mexicanul si-a atins scopul!
Eu credeam ca Găitan sustine veveritele…alea pe care si le-a sheruit pe facebook de a ras tot judetul de el. Sper ca nu-si imagineaza ca dupa asemenea ispravi el chiar ar fi putut candida. Vai de biata lui! unde s-a dus? La ALDE? Dar ce e aia? Oricum in locul lui e sef la PNL Nasaud un tip de nota zece, asa ca mare paguba..
Gruparea Gaitan cred ca este el si eventual sotia .
Dl Gaitan este la intelegere cu dl oltean inca de acum o luna .
Este ceva de genul : ” Hotul striga hotul ”
Dl gaitan : Cine este de vina ca dupa patru ani de viceprimar , Nasaudenii nu va agreaza , nu i-ati convins ca ii puteti reprezenta sau sa faceti ceva pentru ei ?
Sondajul este relevant ,restul este galgara .
Cand ati avut ocazia sa ganditi un program pentru Nasaud , sa ascultati parerile si nemultumirile cetatenilor , dvs si multi altii ati preferat sa va intalniti la sediu si sa consumati alcool ore in sir si sa palavragiti .
Si atunci faceti un bine sau un rau lui Oltean daca va accepta ?
Dupa ce v-ati certat tare in 2012 si v-ati impacat apoi in 2015 contra bunului mers al orasului nostru. Aveti tupeul sa veniti acum si sa ne spuneti ca-l sustineti pe Olteanu. Bravo PNL, v-ati scapat de betivi si de tradatori