Politică Social

Pe cine va susţine PNL în cursa pentru Primăria Sîngeorz-Băi. Ce răspuns a dat Stelian Dolha

Oraşul Sîngeorz-Băi este primul pentru care pare să fi început deja bătălia electorală. Mai mulţi liberali şi-au anunţat public sau voalat intenţia de a candida la fotoliul de primar sperând că nu va fi o problemă să lupte unii cu alţii. Ce veste le-a dat copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha.

Copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a fost întrebat cum va soluţiona PNL „mega războiul” care s-a stârnit la Sîngeorz-Băi, oraş în care mai mulţi actuali reprezentanţi ai PNL doresc să candideze pentru funcţia de primar. Este vorba de Traian Ogâgău (ex PDL, care şi-a anunţat intenţia pe Facebook), Daniel Naroşi care pretinde că ar avea susţinerea conducerii PNL şi Maxim Pop, fostul viceprimar al oraşului, şi dacă va permite mai multe candidaturi din partea foştilor democrat-liberali pe de-o parte şi a vechilor liberali pe de altă parte.

„E un mega război? E galactic deja? Îmi place chestia asta! Nu există ca şi în cazul USL varianta A sau B, adică împreună sau separat. Aici e partid fuzionat pentru toată lumea, şi pentru cei de la Sîngeorz-Băi dacă e aşa cum spuneţi dumneavoastră, deşi eu am alte date. Nu spun că acum e pace şi linişte. Ştiu că mai sunt nişte mici discuţii între ei, dar acolo lucrurile în general s-au rezolvat. Deci nu există altă variantă decât împreună: un singur candidat, o singură listă pentru toată lumea, pentru tot judeţul, pentru toată ţara asta. E un singur partid: PNL! Atât!”, a spus copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud.

În ce-i priveşte pe cei trei menţionaţi, întrebat care dintre ei are „binecuvântarea partidului”, Stelian Dolha a răspuns râzând: „O să fie probabil altul care nu are binecuvântarea nimănui!”

Cristiana Sabău

6 comentarii

  • Il prefer pe TRAIAN OGAGAU. Este un revoltat in problema gunoaielor de pe SOMES. Cu siguranta nu va proceda ca actualul edil din SG. BAI care isi ascunde gunoiul sub pres. ( ingropat cu pamant pe malul raului)….ca MATA !

  • La Singeorz-Bai sunt mai multi candidati, spre stiinta domnului deputat cei cu sanse reale sunt Ogagau Traian , Runcan Claudiu si Vasile Steopoaie care isi si doresc sa candideze toti veniti din vechiul PDL . Maxim Pop este o cauza pierduta iar Naros nu exista.

  • Ce va tot agitati ca nu sa stabilit nimic oficial pnl ul va aveavun candidat eligibil si cu putina pregatire totusi e oras

  • De data asta, criteriile de selectie a candidaturilor din partea partidelor vor trebui sa fie foarte aspre si riguroase. Dupa mine, primele doua: studii superioare la zi si comportament in societate. Ar urma: caracter, realizari profesionale, limbi straine de circulatie, etc

  • Traian Ogagau este singurul care isi doreste, are sanse si care poate salva ce a stricat Roland, Max & CO . Sunt dispus sa vin din Spania doar ca sa il votez ! Respect

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.