(FOTO) Dealul Budacului s-a aglomerat încă de duminică dimineaţa când numeroşi bistriţeni au mers împreună cu cei mici la săniuş. Cei mai mulţi au spus că preferă să le ofere şi copiilor experienţe precum cele pe care le-au trăit şi ei în copilărie.
„Dealul Budacului, după părerea mea este mai potrivit cu ceea ce ştiam noi în copilărie. Atunci nimeni nu ne făcea pârtie, găseam un deal, ne urcam pe sanie şi strigam: Pârtieee! Nu trebuia să cheltuim niciun ban. Farmecul e mai mare aşa şi mi-aminteşte şi mie de copilărie. Pe o pârtie amenajată şi nefuncţională şi cu investiţie de milioane de euro parcă nu mai simţi gustul de sanie cum îl simţeam noi când eram copii. Când ajungeam acasă, blugii noştri se îndoiau numai la genunchi. În rest erau bocnă”, a spus un părinte care a venit cu cel mic la săniuş.
„E foarte frumos la săniuş. Cei mici sunt încântaţi. Nu mergem la pârtie fiindcă acolo nu e voie cu sania, aici e mai aproape de oraş, e şi gratis, iar copiii fac mai multă mişcare urcând dealul. Le place foarte mult, sunt roşii în obraji”, a spus altcineva.
În timp ce copiii se dădeau cu săniuţa, unii adulţi au început să încingă grătarele.
Doamne, Bistriță, năucă-s:
Eu nu-l pot urma pe flucăs.
Bistrița mea cea deșteaptă,
Pasul cel stâng îl îndreaptă.
Din păcate locul a fost iremediabil stricat în timpul administrației Liviu Rusu. Vârful dealului Budacului a plecat din loc fără ca nici o autoritate a județului să vadă sau să știe unde. În același timp pe dealul vecin creștea o cabană sub care s-a îndreptat locul. În mod oportun când direcția vântului politic s-a schimbat primarul din Budacul de Jos a schimbat barca și toate potlogăriile profitabile pentru politrucii de atunci, au fost în mod convenabil acoperite.
Nu mai departe de acum 10 ani erau trei pârtii pe Budac. Două de sanie și una de schi. Se croiau atunci proiecte pentru un complex turistic de interes județean. Acum a rămas una, cea mai puțin interesantă pe vremuri, o cabană de politruc și o groapă imensă. Se pare că locul e compromis definitiv și nimeni nu va plăti niciodată pentru distrugerea unui frumos loc de agrement al bistrițenilor. Pentru toate acestea așteptam măcar ca cineva să aibă măcar bărbăția asumării și caragialesc să mulțumească public: bravos națiune, merci că m-ați votat!
Si contopistii de la APM au vazut starea ternului ? Da cei de la GARDA de MEDIU ? Ce zice fisa postului tovarasi ? In UE asemenea stricaciuni se lasa cu amenzi mari plus obligatia de a readuce terenul la starea initiala. Voi ce ragaiti acolo ?