Localitățile componente Unirea, Viișoara, Sigmir, Ghinda, Sărata și Slătinița nu vor mai avea delegați sătești în Consiliul Local Bistrița care să încaseze indemnizații, precum consilierii, dar își pot desemna reprezentanți care să țină legătura cu administrația fără să fie retribuiți.
Dacă până în mandatul trecut localitățile componente care nu aveau reprezentanți printre aleși (cum era Unirea, spre exemplu, unde locuia Constantin Rus – PSD) aveau delegați sătești care participau la ședințele Consiliului Local Bistrița și comunicat problemele din zonele respective, din acest mandat nu mai există.
La întrebarea consilierului PMP Ștefania Stere legată de momentul în care va fi ales delegatul sătesc din Slătinița, primarul a răspuns: ”Bistrița, pe cadrul legal existent, nu deține sate aparținătoare. Neavând sate aparținătoare nu putem avea nici delegat sătesc. Nu am nimic împotrivă ca oamenii să își aleagă un reprezentant care, voluntar, gratuit, și cu mandatul oamenilor din cartierele aparținătoare, să fie persoana de legătură cu executivul Primăriei cu dumneavoastră, consilierii locali. Este o chestiune pe care o analizăm și putem să dispunem. Cred că este util. Oamenii au fost obținuiți să încaseze și o indemnizație din calitatea de delegat sătesc, iar acest lucru, legal, nu este posibil”.
Lipsa unui delegat sătesc se simte cel mai acut la Sărata. Locuitorii acestui sat s-au organizat într-un grup pe Facebook și chiar au transmis un memoriu Primăriei Bistrița prin care cer ca localitatea lor să fie racordată la rețeaua de gaz. Însă, deși au trecut 30 de zile lucrătoare, nu le-a răspuns nimeni, eșuând această manieră de a ține legătura cu administrația.
De altfel, ei anunță că, dacă nu primesc la timp răspuns în baza Legii nr. 544, se vor adresa instanței de judecată.
În ultimii ani, toți delegații sătești aleși au fost activi și s-au implicat în viața comunității participând nu doar la ședințele de CL, ci și la realizarea unor lucrări în satele lor pentru care au militat și le-au coordonat.
Conform Codului Administrativ, ”locuitorii satelor care nu au consilieri locali aleși în consiliile locale sunt reprezentați la ședințele consiliului local de un delegat sătesc. Delegatul sătesc este asimilat aleșilor locali. Delegatul sătesc este ales pe perioada mandatului consiliului local, în termen de 20 de zile de la data constituirii acestuia, de o adunare sătească, convocată de primar cu cel puțin 15 zile înainte și desfășurată în prezența primarului sau a viceprimarului și a secretarului general al unității administrativ- teritoriale. (…) La discutarea problemelor privind satele pe care le reprezintă, delegații sătești sunt invitați în mod obligatoriu. Delegații sătești au dreptul de a se exprima cu privire la problemele discutate, opinia acestora fiind consemnată în procesul-verbal al ședinței”
Parerea mea este că dacă aceste localități erau fiecare cu gospodarirea ,era mult mai bine.
Mai bine ar renunța la cei 4 consilieri ai primarului, am face o mai mare economie la bugetul local și am scăpa și de prostie.
In alte tati consilierii sunt alesi cate unul pentru fiecare zona, asa si e normal fiecare sa reprezinte o zina a orasului..
Păi dacă a fost ilegal în mandatele trecute, atunci să facă bine domnul Someșan et comp să restituie sumele primite, el fiind și avocat și penelist.Totuși eu cred că era mai eficient cu un delegat oficial, dar au cam deranjat, mai ales că unii erau pesedei.Ei, lasă că avem consilierii personali ai primarului foarte eficienți, doar că unul singur primește mai mult decît indemnizația ,,economisită” de la delegații sătești.
PĂREREA MEA!
propun un referendum de dezlipire,sa i lasam cu primaria lor de rahat.
@cucu – din cate inteleg eu, aceste localitati NU mai au primarii proprii. Banuiuesc ca acum fiind lasate pe dinafara sunt ale nimanui, acolo e un fel de anarhie impusa de autoritatea centrala (adica Primaria Bistrita).
Si daca pana acum a fost ilegala forma de organizare, ca vorbim si de bani – deja e delapidare – nu are decat seful suprem actual sa sesizeze politia si procuratura sa-i cerceteze pe cei care au facut asemenea ilegalitati si sa-i traga la raspundere.
Sau asa i s-a sculat primarului peste noapte ca nu mai e bine cum a fost pana acum????
Si totusi, aceste sate componente a Municipiului Resedinta de Judet Bistrita, unde/cui platesc impozitele????
Sigur că da,numai câ,in 30 de ani nu s-a bagat gazul,nu a vrut nimeni,acum nu bagâ nici ăștea,,dar impozit se plåtește in Bistrița !
Asta e deosebirea . Daca le numesti cartiere sau localitati componente sunt necesari consilieri remunerati.Daca sunt „sate neapartinatoare”nu mai sunt necesari consilieri cu plata. Este totusi neclar de ce entitati administrative tin acele localitati. Ca doar , nu sunt comune de sine statatoare. Inteleg ca se doreste economisirea , dar nu de-aici se face d-le primar. Uite , cum a sugerat Nea Ion , renuntati pentru inceput la un consilier personal si problema economiei e rezolvata. Dupa parerea mea , oricare ar fi problemele din acele comunitati , nu se sterg chiar daca le denumiti „strategic” altfel. Si totusi Bistrita detine aceste cartiere / sate /localitati componente. Cuvantul primarului nu acopera nicidecum realitatea evidenta!
Bine ca au avut nevoi de sate ca sa fie municipiu. Atunci si impozitele sa fie la jumatate cuma sunt la sate.Nu platim impozite ca in oras dar suntem in Kongo…….?
e mai bine in Kongo stai linisit
Problema nu e chiar asa de lipsită de importantă , cum i se pare dl jurist Turc !
Firmele care au sediul in aceste localități componente vor avea o mare problema in a accesa fonduri europene , tocmai datorită acestei abureli administrative care nu precizează clar statutul urban sau rural al localității !
Altfel , este strigător la cer sa încasezi impozite ca in oras (zona c)) , iar oamenii sa umble in ciubote prin noroaiele din centrul Sigmirului !
Nu cred ca e o soluție sa cerem trecerea la comuna Sintereag dar având in vedere bătaia de joc cu care primaria Bistrita tratează acești oameni, probabil ca acolo se va ajunge !
Si comuna Sieu Magherus va aștepta cu brațele deschise !
Veniturile din impozitele voastre , din terenurile si pădurile pe care le dețineți , vor fi cu siguranța folosite mult mai bine in interesul sigmirenilor .
Bine ca au avut nevoie de noi la numărare voturi acum numai d zeu mai ne are in grija ! Doamne ce mai Invenții peste noapte , Rușine v am crezut oameni care va pasa de oameni când a ți umblat pe la fiecare poarta ce ați promis sau numai pt poze sa va fie Rușine d zeu sa aibă mila de voi cum vi se va întoarce !!!
Nu sunt institut de sondare si prognoza, dar din cate observ de pe margine Niculae a avut detasat prima sansa la primarie!!!!
Conjunctura la nivel national si local a avut o influenta destul de mare in schimbarea intentiei de vot in randul cetatenilor, dar si asteptarile cetatenilor municipiului au cantarit destul de mult in aceasta schimbare a intentiei de vot.
Parerea mea de om simplu este ca asteptarile cetatenilor de la schimbarea „regimului” PSD au fost cu totul si cu totul altele decat reducerea cheltuelior cu 5 venituri de consilier local (probabil toate astea 5 salarii sau indemnizatii nu fac cat salariul unui Politist Local), dublarea sumelor de plata la azil de catre amaratii aia de batranei, incarcarea in plus a investitiilor in asa-zisa partie si Modernizarea (remodernizarea) strandului municipal.
Poate ma insel eu, dar orasul asta are nevoie de investitii serioase in infrastructura (apa, canal, electricitate, gaze, drumuri, santuri, colectare ape pluviale) in variante alternative si sisteme inteligente de decongestionare a traficului la ore de varf in anumite zone, solutii inteligente pentru selectarea si valorificarea gunoiului, dezvoltare turistica, atragerea de investitii, crearea unui incubator de afaceri, ajutarea dezvoltarii invatamantului superior, programe de schimbare a mentalitatii „ciobanilor” din zona s.a.m.d.
Repet, poate eu ma insel si e mai bine sa renuntam la unii amarati si altora sa le intre GROSUL pe card, in rest sa nu facem nimic… sa speram ca o sa treaca cat mai repede 3 ani, ca in anul 4 sa asfaltam niste drumuri ca sa speram castigarea unui nou mandat!
As fi curios cata lume din municipiu se inseala ca mine!
Domnule Turc aveți obligația morală de a respecta toate promisiunile pe care le-ați făcut în campania electorală fata de locuitorii din aceste localități.Sa sperăm că nu va veți concentra doar pe orașul Bistrița ci veți transforma aceste localități apropiate in mici Elveții.Spor la munca !
Niste papagali,ok da vedem lunar cate in consilier da afle necazurile si problemele celor care locuiesc in aceste zone
Daca Sarata, Unirea ,Sigmir si celelalte sunt cartiere ale Bistritei atunci de ce nu sunt tratate ca si cartiere ,sa patruleze politia seara sau jandarmi sa nu se mai faca spargeri de locuinte sa nu se mai sparga garduri de rau facatorii din sat,oamenii au obligatia de a plati doar impozite si taxe si ei ce primesc in schimb.Primaria din Bistrita cu oricare primar ati fost sau sunteti de atata vreme de ce nu se poate introduce gazul metan si canalizarea…vine vara si pute toata sarata de fosele care sunt scoase in santuri mai ales seara…rusine…jandarmi patruleaza din cand in cand ziua sa vada daca oamenii poarta masca ca acum asta este important, sa poata colecta cat mai multi bani din amenzi.Pentru Dumnezeu puneti mana si faceti ceva pentru cei care v-au votat indiferent de culoarea politica…