Actualitate Recomandări

Pentru că nu a construit o grădiniță nouă la Unirea, Primăria Bistrița plătește lunar câte 50 de euro/copil

800 de euro lunar. Atât va plăti Primăria Bistrița în conturile Parohiei Evanghelice C.A. din România chirie pentru o clădire din Unirea în care vin la grădiniță 14 copii, ceea ce înseamnă că, pentru fiecare, se achită lunar de la buget suma de 50 de euro.

Cum clădirea este una mare și veche, alții 800 de euro se duc iarna pe cheltuieli de întreținere, a atras atennția secretarul general al municipiului, Floare Gaftone la ultima ședință a CL în care a fost aprobată prelungirea duratei contractului de închiriere încheiat între Municipiul Bistrița și Biserica Evanghelică C.A. din România, pentru imobilul în suprafață de 444 mp și terenul aferent în suprafață de 360 mp, situat în localitatea componentă Unirea nr.267, cu destinația de Grădiniță.

”Se plătesc circa 800 de euro pentru 14 copii. Suprafața este excedentară, iar cheltuielile sunt de circa 800 de euro lună. Acum se insistă a se prelungi contractul pe încă 5 ani pentru că, în urma discuțiilor pe care le-a avut domnul primar cu directorii de școli, se intenționează ca un număr de 58 din Bistrița să fie relocați în această grădiniță. Din informațiile obținute de la doamna director, sunt în procesul de consultare a părinților și încă nu se știe câți părinți își vor da acordul ca, în fiecare dimineață, să-i transporte până în localitatea Unirea. Corect ar fi să prelungiți până în decembrie 2020, la fel ca și în alte cazuri, urmând ca o comisie alcătuită diun funcționari din Primărie să identifice o altă locație în vederea desfășurării activității în foarte bune condiții ca părinții copiilor din Unirea să nu fie obligați, așa cum fac acum, să- aducă în municipiul Bistrița. Nu se justifică ca noi să facem investiții extrem de costisitoare într-un imobil care nu e proprietatea orașului și pentru care plătim chirii foarte mari. Toate chiriile au scăzut, iar noi nu avem nicio menționare în procesul verbal prin care să obținem o scădere a chiriei. Plătim 50 de euro/copil”, a spus Floare Gaftone.

Consilierul local Camelia Tabără, fost inspector școlar general, a spus că standardele care trebuie respectatepentru o grădiniță fac aproape imposibilă găsirea altei clădiri.

”E o discuție pe care am tot avut-o cu domnul Marina (de la Direcția Patrimoniu -n.r.). E aproape imposibil să găsești un spațiu care are curte, căi de acces și pe care să îl autorizeze DSP ca să duci copii la învățământul preșcolar. Suntem într-o etapă în care numărul de copii crește, sunt copii din Unirea veniți din străinătate, nu cred că îți poți permite ca autoritate locală să le spui să vină toți la Bistrița. Toate cheltuielile legate de învățământ preșcolar sunt extrem de costisitoare, iar autoritatea locală e obligată să le susțină. Domnul Marina a dat anunțuri, dar în cartierul Unirea nu există alt spațiu corespunzător pentru învățământ. Contractul are o clauză: oricând poate fi reziliat dacă apare un alt context”.

Și consilierul Ioan Peteleu a intervenit în discuție spunând că, în ultimii 10 ani, se putea găsi o locație pentru a se ridica o construcție cu destinația de grădiniță: ”Dacă nu facem analize economice, juridice, sociale și de altă natură, aceste situații se vor perpetua și vom ajunge la niște concluzii care nu sunt chiar în regulă privind desfășurarea procesului de educație”.

Cu 17 voturi ”pentru” și o abținere a fost aprobată prelungirea duratei contractului de închiriere încheiat între Municipiul Bistrița și Biserica Evanghelică C.A. din România.

4 comentarii

  • Foarte bine ca plătește deci face ceva pt ca acești copii sa poată merge la grădinița
    Nimeni nu le are pe toate
    Impirtant este ca s-au îngrijit de copii
    Spre deosebire de guvern care nu asigura măști copiilor si profesorilor
    Care se îmbogățește din vânzarea materialelor anti covid

  • Copiii sunt importanti! Siguranta copiilor este importanta.
    Guvernul PNL s-a spalat cinic pe maini de soarta copiilor care incep scoala, sau merg la gradinita.
    Si nu-i corect din partea guvernului sa nu asigure masti si dotari tehnice pe care a declarat ca le va asigura.

  • Mare ticălosie! Primarul Cretu impreună cu gasca lui de PSD-isti din consiliul local in loc să condtruiască o grădinită pentru copii la Unirea a ingropat o cărută de bani din imprumuturi bancare in dealul Cocos, pe o pârtie de schi nefunctională.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.