Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Macrocriminalității Economico-Financiare, sprijiniți de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și serviciile de combatere a criminalității organizate Bistrița-Năsăud, Maramureș și Sălaj, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală, au efectuat ieri 8 percheziții domiciliare, la locuințele unor persoane din județele Bistrița-Năsăud și Maramureș, fiind vizați membrii unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și spălare de bani. 7 persoane, urmărite internațional, au fost reținute, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Activitățile au fost desfășurate în baza unui Ordin European de Anchetă și ca urmare a colaborării dintre DIICOT – Structura Centrală, Serviciul Cooperare, Reprezentare și Asistență Judiciară, cu autoritățile judiciare din Italia.
Simultan, pe teritoriul Italiei, au fost efectuate 13 percheziții domiciliare și pe teritoriul Germaniei au fost efectuate 2 percheziții domiciliare, urmate de audieri de persoane, privind activitatea aceluiași grup infracțional.
În fapt, autorităţile judiciare din Italia vizează o activitate infracțională desfășurată de 59 de persoane de cetățenie română, care, folosind acelaşi mod de operare, ar fi profitat de localnicii dintr-un oraș din Italia, săvârșind înşelăciuni, furturi și tâlhării. Ulterior, banii obţinuţi ar fi fost transferaţi în România.
La perchezițiile efectuate pe teritoriul României, au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, mai multe telefoane mobile și înscrisuri cu valoare probatorie.
În cadrul acțiunilor, polițiștii serviciilor de investigații criminale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Bistrița-Năsăud și Maramureș au pus în aplicare 7 mandate de aducere, fiind depistați un bărbat, de 38 de ani și șase femei, cu vârste cuprinse între 22 si 62 de ani, pe numele cărora, autoritățile din Italia au emis mandate europene de arestare.
Cele șapte persoane sunt cercetate în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru infracțiuni comise pe teritoriul Italiei, respectiv constituirea unui grup infracțional organizat, furt calificat cu consecințe deosebit de grave, tâlhărie calificată cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și tăinuire.
Cele 7 persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate Curții de Apel Cluj, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Schimbul de informații între autoritățile din statele participante, respectiv Italia, Germania, Regatul Țărilor de Jos și România, a fost asigurat de EUROPOL.
La acțiunea din România au participat reprezentanți ai Europol și Carabinieri Italia, iar un polițist al Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a fost prezent în Centrul de comandă al operațiunii din Italia.
La activități au participat și luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale din Bistrița-Năsăud și Maramureș.
Pe strazile orasului se pot vedea bolizi de lux… de unde au timp astia sa faca atatia banii…. din vanzare de faina???
Macaronarii vor prejudiciul din faptele comise de tâlharii români in Italia dar îi adăpostesc pe fugarii din România (unii condamnați cu executare la ani grei de închisoare) Le oferă protecție contra cost că să poată să-și cheltuie in liniște și pace milioanele de euro furate din România.