Actualitate Recomandări Social

Permanență, dar nu cu insistență. Un medic de gardă îi ceartă pe cei care au îndrăznit să-l deranjeze noaptea

Centrul de Permanență Bistrița, deschis în cartierul Subcetate pentru a degreva activitatea Unității de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean, este de fapt locul în care, dacă ai nevoie de un medic, nu faci altceva decât să pierzi inutil timp discutând cu o persoană pe care, de fapt, o deranjezi. I s-a întâmplat în noaptea de marți spre miercuri lui Cristian V. care s-a prezentat cu soția lui la centru după ce aceasta acuza stări de rău, vomă și  leșin.

Cei doi s-au prezentat la Centrul de Permanență în jurul orei 4.00. ”Am ajuns și ușa era închisă. Am sunat. Am așteptat puțin și apoi am mai sunat scurt de două ori, puțin însemnând 1-2 min. După încă vreun minut când am dat sa plecăm, a ieșit medicul cu o falcă în cer și una în pământ că de ce ne permitem să sunăm de 3 trei ori. Am dat să zic ceva, luat prin surprindere de atitudinea lui și obosit fiind și nu știu ce m-am bâlbâit pe acolo și el a început sa mă imite. Apăruse cred după aproape 5 min de când am sunat prima dată. Noi eram pe punctul sa plecăm crezând că e închis. L-am întrebat cum se numește și a fost.: Da ce, vrei să-mi faci reclamație?”, a relatat el pentru Timp Online.

Împreună cu soția lui a mers în final tot la UPU Bistrița, extrem de aglomerat chiar și la ora respectivă.

Timp Online s-a prezentat la Centrul de Permanență Alpha Med în jurul orei 6.30 și l-a întrebat pe medicul Daniel Kis, aflat de gardă, de ce i-a certat pe cei doi pacienți și nu le-a acordat asistență medicală. Iată dialogul cu medicul Kis:

Reporter: Bună dimineața, de i-ați certat pe pacienți și nu le-ați acordat asistență medicală? 

Dr. Daniel Kis: Pentru că nu au vrut ei.

Cum nu au vrut din moment ce au sunat de trei ori? 

Tocmai. Așa trebuie să sune, de trei ori? Am auzit din prima soneria și le-am atras atenția că puteau să sune o singură dată că eu veneam. Nu trebuia să sune de trei ori.

Dacă veneați din prima de ce să sune de trei ori? 

Tocmai asta le-am spus că nu trebuie să sune de trei ori că eu am auzit de prima dată și le-am atras atenția și i-am invitat înăuntru.

Vi se pare normal să certați mai întâi niște oameni care au venit cu o urgență în loc să-i întrebați cu ce le puteți fi de folos? 

Nu i-am certat. Le-am atras atenția că nu trebuie să stea cu degetul lipit de sonerie. Eu am auzit, mi-am luat halatul și am venit. Atât a fost și ei s-au supărat și au plecat că nu trebuia să vorbesc așa. Dumneavoastră vi se pare normal pentru atât să te superi? Cu ce am greșit că le-am atras atenția să nu stea cu degetul pe sonerie?

Le puteați atrage atenția după ce i-ați tratat. 

Nu sunteți în drept să mă judecați pe mine. Dacă vine cineva la dumneavoastră la ușă și sună …

Acest centru este finanțat de stat. Comparația cu ușa mea nu e bună pentru că ușa mea este a unei persoane private. Dumneavoastră sunteți plătit de stat să acordați asistență medicală permanentă. 

Și atunci trebuie să ascult cum stă cu degetul pe sonerie, nu?

Poate că aveau o urgență. Puteați veni fără halat și să vedeți despre ce e vorba și să-i certați mai târziu. 

Dacă era cazul de viață și de moarte nu veneau aici, se duceau jos, la UPU. Aici vin, în general, cazuri acceptabile.

De unde știți ce caz era dacă nu ați deschis? Mai întâi i-ați certat și apoi i-ați întrebat ce urgență au. 

A fost o atenționare. Nu i-am înjurat cum înjura după aia doamna că sunt șpăgar și hoț.

Reporter: Puteți dovedi ce spuneți acum? 

Nu înregistrez că nu umblu cu de-astea. Eu v-am spus care e adevărul. Nu consider că am greșit atât de mult dacă le-am spus.

NOTĂ: În realitate însă, nu cei doi i-au adresat cuvinte jignitoare medicului, ci ”o doamnă taximetrist care a asistat la scenă și a zis că sună la 112”. ”Noi i-am zis ca nu are de ce să sune acolo. Și apoi s-a dus să se ia de doctor. Poate că l-o fi și înjurat. Dar doamna nu a avut nici o legătură. Adică nu i-am cerut noi implicarea”, ne-a mai spus Cristian V.

Reporter: Dumneavoastră dacă sunteți deranjat de pacienți, nu trebuie să lucrați în sistemul public. Puteți merge la cabinetul privat și să faceți ce program doriți. 

Am cabinet privat. Eu nu am zis că nu îmi place să lucrez la acest centru. Acest centru a fost modernizat pe banii mei în primul rând. Noi, câțiva medici, ne-am investit banii aici ca să ajutăm oamenii. Asta nu înseamnă că trebuie să sune 5 minute întruna că vai de mine nu știu ce. Haideți să nu mai fim subiectivi.

Să mai spunem însă că ajutorul acordat pacienților este răsplătit regește. Majorările salariale din sistemul de sănătate îi plasează pe medici în topul celor mai bine plătiți bugetari din România. De exemplu, o oră de muncă într-un centru de permanență este plătită cu o suma de aproximativ 40 de lei.

Potrivit Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud, în luna iunie, cabinetul medical privat al dr. Kis Daniel a decontat 14.900 de lei din bugetul CJAS. El și-a completat aceste venituri cu banii câștigați de la Centrul de Permanență Alpha Med.

Reamintim că Centrul de Permanență Alpha Med a fost deschis în luna mai a acestui an în cartierul Subcetate, fiind coordonat de dr. Alina Loredana Moldovan, care colaborează cu șapte medici și cu nouă asistenți medicali.

La deschidere s-a spus că scopul acestui centru de permanență, primul în Bistrița, este de a asigura asistență medicală comunității și de a descongestiona Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean. Într-o conferință de presă, managerul Spitalului, Gabriel Lazany, a declarat că nu s-a degrevat deloc activitatea UPU de la deschiderea acestui centru.

28 comentarii

  • Cred că domnul doctor în cauză nu a fost obligat de nimeni să lucreze la acest Centru de permanență, ci dimpotrivă, a văzut în acest job o facilitate a completării veniturilor obținute din activitatea de bază desfășurată. Prin asumarea acestui serviciu suplimentar a acceptat de fapt niște obligații, pentru care este plătit. Este la fel de reprobabilă atitudinea dumnealui cu a celor de la sistemul 112, semnalate de mass media în ultima vreme, adică lipsa de empatie față de niște oameni binecrescuți, care au apelat la ajutor, deoarece nu cred că aceștia au ”ținut degetul pe sonerie timp de 5 minute”, numai de dragul de a-l deranja pe cel în care și-au pus nădejdea că le vor rezolva problema. Ori, când ți-ai ales profesia de doctor, ți-ai asumat și obligația de a alina durerile semenilor tăi la orice oră din zi sau din noapte, să empatizezi cu cei care apelează la competența ta, și nu să le reproșezi că te deranjează, când ți-e somnul mai dulce. Uite că, din articolul de față, iese la iveală și în domeniul sănătății felul în care văd unii componenți ai instituțiilor create de stat pentru siguranța și bunăstarea cetățenilor, consideră să-și împlinească menirea, să-și dovedească competența. Ar fi cazul, ca fiecare cetățean, component al instituțiilor statului să-și analizeze conștiința și să învețe ceva din cazurile prezentate în ultima vreme și să nu fie nevoie să se ia măsuri împotriva unor manifestări de genul celor descrise în presa cotidiană.

  • Ce ziceam la articolul cu povestile Prefectului si cu intoarcerea diasporenilor… sictir din partea bugetarilor!!!!
    Ganditi-va ca asta e doctor!!!! 6 ani de facultate… 5 de stagiatura… om cult.. si uite ce face! Dupa ce ca e un arogant badaran… mai e si mincinos!!!!
    Si din nou Cristiana Sabau face dreptate! De ce nu s-a dus politia acolo? Colegiul medicilor? Politia locala? Directorul medical de la spital? Seful lui de la UPU? Lazany? Moldovan? De ce trebuie ca o problema sa o rezolve un ziarist???? De ce nu a fost miting in fata locatiei respective la 7 dimineata???? O singura amarata de taximetrista a luat atitudine!!! Si probabil ca ea o sa fie singura care o sa primeasca ceva amenda!!!!
    Sfidarea asta pe fata a bugetarilor este incomensurabil!!!! Ganditi-va doar ca duminica pe la ora 22.00 Centrul Comunitar pentru Tineret de pe pietonal era deschis si un angajat cu prietenii sau prietenii copiilor se distrau acolo de mama focului… in conditii de zilele bistritei si aglomeratie… dar ce daca folosesti in interes personal dupa bunul plac institutiile finantate de pulime??? Vorba aia… scaun de stat jos, apa rece gratis… buda curata… nu la coada sau pe bani ca toti muritorii….

  • La fel am patit si eu cu fetita de 3 ani ,am ajuns acolo pe la ora 1 noaptea,ne astepta un rotvailer si o doamna doctor somnoroasa si nervoasa foc ,acuzandu ma de toate cele , a ajuns sa ma faca o problema pt mine ca mama ca cred un copil care spune ca il doare ceva ,ca atunci cand va avea copilul 12 ani o sa ma sune sa imi spuna ce ruj sa si ea.am iesit de acolo plangand….faceti ceva ,asa ceva nu se poate ,eu ca mama cand imi vad copilul bolnav nu am nevoie sa fiu acuzata si certata pt ca am mers la medic…m a acuzat ca si cum as fi o mama denaturata.

    • Doamna Andrada, „faceti ceva” asta trebuie sa porneasca de la fiecare. Dvs ati facut reclamatie la momentul respectiv? De ce tot asteptam sa ne rezolve problemele ziaristii, televiziunile etc? Toto suntem viteji in spatele unei tastaturi. Fiecare trebuie sa ia atitudine la momentul potrivit. Doar asa ne vom schimba in bine.

  • Eu am o nelamurire: Ce fel de probleme se rezolva la acest centru ? In sensul ca am avut o durere imensa de cap odata, si m am prezentat acolo 02:00 fiind ceasul, spunandu-mi-se ca acolo nu e farmacie sa ma poata ajuta. Am fost trecut in caietul doctorului respectiv, mi-a dat un nurofen gasit pe acolo si aia a fost. Eu nu inteleg, ce ar trebui sa pateasca un om sa se incadreze in principiul lor de functionare? Si inca ceva, CUM NAIBA IN DITAMAI ORASUL SA NU EXISTA O FARMACIE NON STOP???? CUMMM??

    • Tazman, inainte sa faci scandal, informeaza-te.

      Exista farmacie de garda. La fiecare farmacie pe usa este o lista cu farmacia de garda pentru fiecare zi a saptamanii.

    • @farmacistul

      Informeaza-te mai bine ca aparent esti in domeniu. Daca ai nevoie de un medicament urgent DUPA ora 24:00, unde merg? Ce sa facem un oras intreg cu garda de la 20:00 la 24:00 ? Iti spun eu: NIMIC ! Inainte cand exista, si nici orasul nu era asa dezvoltat, era full in fiecare seara la farmacia deschisa non stop. Ce sa zic acum? Si dupa se plang cei de la UPU ca se prezinta oameni cu dureri si nu sunt considerate urgente ! Aia numiti voi „garda” ?

  • Din pacate, se mai intampla si astfel de cazuri gestionate lamentabil! Colegul doctor, de garda, trebuia sa aiba halatul pe el,sa fie promt si sa ofere imediat sfaturile sau tratamentul de urgenta! Asa vad eu un serviciu de urgenta! Cu ani in urma am facut si eu destule urgente si stiu cum este! Ceea ce trebuie asigurata este paza, fiindca uneori apar persoane care tulbura linistea! Este benefica aparitia acestui Centru de permanenta si asteptam sa existe si primele performante…Cu respect,dr.MNPop

  • Pentru Marius
    Da, și noi trebuie să ne schimbăm, chiar dacă unii dintre noi ”stau în spatele tastaturii” și luăm atitudinea corespunzătoare în cazurile relatate în presă, contribuim prin opinia expusă la atragerea atenției celor în drept să ia măsurile necesare pentru a schimba în bine ”sistemul” creat cu bune intenții. Unii nu-și pot permite din diferite cauze să ”demonstreze” pentru orice în fața organelor în drept pentru schimbarea în bine a activității unor persoane din instituții (deoarece nu se iau în considerare doleanțele cetățenilor, vezi 10 august 2018), care se abat de la ordinea și competența prin care au fost investiți cu anumite drepturi și obligații. Fiecare cetățean are dreptul să-și exprime opiniile, în felul în care-și poate permite, să contribuie la schimbarea atitudinii față de semeni. Schimbarea nu se obține numai prin demonstrații, ci prin opinii constructive exprimate, dar mai ales prin prezența la vot, care permite fiecărui cetățean să-și exprime voința de a schimba ceva în societate!

  • articol tendentios. centrul de permanenta a deservit sute de pacienti pana acum. am fost si eu cu copilul si doamna doctor s a comportat exemplar. eu cred ca trebuie sa incurajam astfel de initiative, nu sa le creem o imagine negativa, pentru ca un pacient a fost nemultumit ca doctorul n a ajuns in 3 secunde la usa, la 3 noaptea.

    • #ionele draga… de ce e tendentios articolul??? De ce nu e deschisa usa???? De ce e inchisa cu cheia… e nonstop??? sau e doar un cuibusor de nebunii pentru doctorii si asistentele care se duc acolo „la serviciu”?????

  • ce tot aveti cu noi bugetarii?doar nu suntem platiti sa fim in serviciul vostru,facem ce vrem si cand vrem si in general nimic,ne vorba aia in capul vostru de platitori de taxe si impozite.

    • :))) esti PROST :)))
      Sunt curios sa vad poze si cu asistenta care a fost de serviciu! :))) Oare si ea trebuia sa-si ia repede halatul??? :)))

  • Nu va mai luați de domnul doctor,ca poate își ia bagajele și pleacă în vest,și ce „rău” o sa ne pară!!! Întreb: dacă lucra,domnul doctor,în Germania tot asa se comporta? Cu siguranță nu!!! Problema este că cei care au plecat sunt ăia buni și au rămas în tara ăștia care sunt de factura asta! Se spunea zilele trecute că „pe nemți i-au educat legile aspre”;Corect!!! Dar atunci sa începem prin a sancționa ,pe cei care sunt plătiți din bani publici , și care nu își fac treaba. Dar,cine și pe cine sancționează???Diaspora asta cere!!! De ce,când mergi în cabinetul privat, se comporta altfel și la serviciul de stat o iau ca pe o obligație și se comporta ca atare? Dacă va mulțumește partea privata,stați în privat,dacă nu alegeți doar serviciul de stat!Simplu! Nu este neapărat necesar sa veniți „obosiți ” din mediul privat,la stat!

    • Buna seara, sunt coordonatorul acestui centru si, desi sunt in concediu, vreau sa lamuresc urmatoarele: 1) Centrul de Permanenta (CP) este 100% investitie privata. 2) Infiintarea acestuia s-a realizat cu derogare speciala de la Ministerul Sanatatii, deoarece orasul nostru era singurul in care nu functiona o astfel de unitate medicala. 3) Banii aferenti remunerarii personalului medical sunt atribuiti identic, in acelasi cuantum, in toate CP la nivel national.4) Va rog sa retineti ca banii despre care vorbiti nu sunt salariul doctorului, ci banii cabinetului, din care se scad taxele si impozitele + salariile aferente asistentilor, medicamente, utilitati, consumabile, alte cheltuieli curente. Ce ramane se impoziteaza de catre ANAF si…abia restul este venitul medicului.5) Vis-a-vis de situatia in speta, voi avea un punct de vedere dupa ce voi viziona integistrarea video de pe camerele de supraveghere, cu rezerva ca am toata increderea in colegul meu si mentionez ca domnul Cristian V si-a permis sa ma contacteze la ora 04,20 pe telefonul personal, solicitand implicarea mea la ora aceea. 6)Centrul de Permanenta nu este o anexa a UPU si nici nu are rolul principal de a degreva activitatea acestuia desi, pana in prezent avem 1376 de consultatii ( in trei luni si jumatate de activitate). 7) In ceea ce priveste prezentul articol, publicat de d-na Cristiana Sabau, cu implicarea evident subiectiva, cred ca atitudinea domniei sale rezulta doar din faptul ca aceasta a dorit foarte mult ca in aceasta locatie sa isi deschida un after school privat pe investitia initiala facuta de mine, incercare esuata acum cativa ani.

    • Stimată doamnă doctor, eu nu mi-am dorit nimic pentru mine personal. După ce m-am mutat în cartier și am văzut că timp de câțiva ani acel spațiu era pustiu și gol – ca și acum de altfel – am întrebat Primăria de ce nu organizează acolo un after school, mai ales că nu prea pricep care e investiția într-un apartament la un parter de bloc ANL. Micile recompartimentări nu cred că se numesc investiții. A venit chiar domnul primar și a văzut cu ochii dânsului că era praful gros peste tot. Ce ați discutat ulterior cu dânsul, eu nu știu. Cert este că Primăria v-a mai lăsat încă vreo 2 ani să stați acolo și să nu se întâmple nimic. Între timp, pentru after school s-a închiriat alt spațiu.

  • Cine raspunde de acest centru Ce Spune?Chiar nimeni nu ia atitudine ,usa închisă, De ce ?sa iti fie rusine domnule doctor cînd îți iei bani iti place !da sa nu te deranjeze nimeni?Ba ce șmecheri sau facut ăștia ce iau 13.000lei /luna minim,lăsați să doarmă si sa meargă în concedii cînd vor (sa plece la draci ca ne bucurăm),RUSINE. Sunt oameni care muncesc la cîmp 12 ore (nu dorm in garda) si iau 100lei/zi si sunt fericiți.Sa nu uitati Dumnezeu va da acum dar vă ia inzecit .Luati aminte la ce va spun.

    • Stimata doamna jurnalist, sunteti invitata oficial la conferinta de presa pe care o vom organiza, probabil in cursul saptamanii urmatoare, si veti avea ocazia sa va raspundem la intrebarile pe care le aveti fata de acest centru si functionarea lui.

    • Stimată doamnă doctor, cum ați știut să mă căutați și să mă găsiți atunci când ați purtat lupte cu reprezentanții Colegiului Medicilor și cu primari, cred că știți și acum care sunt contactele mele. Dacă nu, le găsiți la rubrica noastră de pe site numită contact. Cred că așa este decent și civilizat. Pot și eu să vă invit undeva, cândva, ca să vă spun ceva. Veniți? Oricum, vă reamintesc faptul că nu ați considerat important ca cititorii Timp Online să știe că există un centru de permanență în Subcetate, finanțat cu bani publici.

    • Dna doctor, lamuriti-ma!!!! In final privat centrul asta sau e finantat de stat? Adica din banii colectati prin taxe si impozite de la unii ca mine????
      Doctorul de garda … chiar si in cabinet privat… are voie sa doarma in timpul serviciului? Si sa stea fara halat si chiloti pe el alaturi de asistenta????
      Si pana la urma urmei dvs sunteti sefa unei institutii de urgenta, corect? Daca va suna cineva chiar si la 4 noapte, cand are o urgenta, pe un telefon care e dat publicitatii ca doar sunteti persoana publica, dvs va permiteti sa spuneti “cum isi permite sa ma deranjeze la ora aia in concediu”?????? Pai doamna!!! Esti in serviciul public….cand accepti asa ceva iti asumi si niste riscuri!!!!

    • D-na jurnalist, a fost o simpla omisiune sa nu invit presa online la deschiderea acestui centru. Mi-am amintit de cea scrisa si vizuala, atat. Eu nefiind un cititor de presa online, decat in cazuri exceptionale. Sper ca aceasta omisiune, a mea, nu va va impiedica sa fiti prezenta la conferinta de presa a carei data si ora o vom trimite pe adresa redactiei. Mentionez ca pacientul CV este pacientul cabinetului meu.

    • Când m-ați contactat, tot în presa online lucram, cea pe care nu o citeați. Vă menționez că și presa online este tot scrisă și că la deschiderea cu pricina ați invitat alte publicații online (după cum se poate verifica și constata), dacă tot e să fim sinceri și deschiși și să nu denaturăm adevărul. Până la urmă, așa ar trebui să fim cu toții, nu credeți? Mai ales că dvs vreți să vindecați oamenii de boli și noi societatea de ipocrizie și minciună.

    • Sunt un platitor de taxe si impozite care va tine pe voi in brate ca sa fiti aroganti!!! Conteaza chiar asa de mult un nume??? Poate sa ma cheme Stan Papusa!!! Schimba cu ceva acest lucru situatia din acest caz concret????

  • Este foarte usor sa aruncam cu noroi…Este de admirat faptul ca orasul nostru beneficiaza de acest Centru de Permanenta. Intamplator l-am cunoscut pe domnul Dr.KIS la acest centru, fiind cu nepotelul meu care acuza dureri de stomac. A fost foarte amabil cu noi, mi-a facut o impresie foarte buna, este un medic dedicat profesiei. Mi-a placut ca are rabdare cu copiii. Si cu siguranta mai sunt persoane care au avut aceeasi experienta ca si mine la acest centru.

  • Sa va spun patania mea cu Centrul de Permanenta Bistrita. In data de 15/07/2021 la ora 15,30 am mers la Centrul de Permanenta situat in cartierul Subcetate pentru un consult la urechea dreapta {nu auzeam cu ea).Totul OK dupa consult d-na dr.care era de servici mi-a recomandat sa-mi pun ulei de floarea soarelui in ureche de 2 ori pe zi pentru ca urechea este infundata din cauza dopurilor de ceara si sa revin sambata la centrul de permanenta sa imi desfunde urechea. Astazi 17/07/2021 la ora 15,30 am mers la Centrul de Permanenta dar medicul si asistentul care erau de servici foarte deranjati de problema mea au zis ca nu intra in obligatiile lor de servici sa-mi acorde asistenta medicala ,sa merg la Doctorita la care am fost joi in data de 15/07 /2021 ca ei nu au ustensile in dotare sa-mi acorde ajutor sau sa merg la Spitalul Judetean de Urgenta sa ma trateze ei.Ce ma mai deranjat este felul flegmatic cum a vorbit cu mine de parca si asistentul si medicul erau cel putin presedinti de stat nu cadre medicale puse acolo in sprijinul cetateanului. RUSINE cu asa cadre medicale! De serviciul in data de 17/07/2021 la Centrul de Permanenta din scartierul Subcetate Bistrita a fost DR.Marius Mereuta si as. Ovidiu Vasii ….

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Macarie E. Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS