Actualitate

Peste 70% din apelurile primite la 112 în ultimele trei luni au fost false

Peste 70% din apelurile primite la 112 în ultimele trei luni în județul Bistrița-Năsăud au fost false, potrivit unei statistici a Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) pentru județul Bistrița-Năsăud.

Potrivit unui comunicat, transmis joi de purtătorul de cuvânt al STS Bistrița-Năsăud, col. Adrian Fulea, la 112 au fost primite și tratate 42653 apeluri în trimestrul al doilea al anului în curs. Dintre acestea 29,48 % au fost reale și 70,52 % false. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanță – 58,71 %, Poliție – 24,68 %, Pompieri, SMURD – 15,37% și Jandarmerie – 1,24 %.

“Majoritatea apelurilor false și abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice și sunt în mare parte realizate de pe cartele pre pay. Multe persoane sună fără a avea o urgență, adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informații despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituții sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale”, se arată în comunicat.

Urmare a constatărilor făcute de către autoritățile statului, șase cetățeni au fost sancționați conform legii pentru apeluri false și abuzive către numărul 112.

Numărul 112 este gratuit și poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România și întreaga Uniune Europeană.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.