(VIDEO) Peste cinci hectare de pădure au fost afectate de incendiul de la Colibița care a izbucnit miercuri seara, focarele nefiind stinse în totalitate nici până acum, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, printr-un comunicat.
”10 subofițeri și un ofițer din cadrul ISU Bistrița-Năsăud și alte 25 de persoane – pompieri voluntari din cadrul SVSU Bistrița Bârgăului, Tiha Bargaului și Josenii Bârgăului, precum și personal de la Ocolul Silvic au intervenit până azi (joi – n.r.) dimineață, în jurul orei 01.00, pentru localizarea, izolarea și lichidarea focarelor incendiului de pădure de pe raza localității Colibița.
Suprafața afectată este aproximativ 5-6 ha pădure, vegetație uscată și doborâturi. Pe timpul nopții, personalul Ocolului Silvic a rămas în supravegherea focarelor rămase active în zona delimitată.
În aceasta dimineață (joi -n.r.), două echipaje de pompieri de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului au fost direcționate la locul incendiului pentru a continua operațiunile de stingere în zona respectivă”, a transmis ISU.
Până la publicarea acestei știri, nicio autoritate a statului nu a comunicat cauza incendiului.
😭😭😭😭Au început incendiile și la noi….
Unde ești tu Tepes…