”Am cerut mai demult primarului municipiului Bistrița să dispună acele măsuri prin care accesul pe pietonal al salvării, al pompierilor și al poliției să fie asigurat. Din nefericire, domnia sa nu a făcut nimic. Pietonalul este o zonă de risc, să ne înțelegem bine. Singurul acces pe pietonal este strada Vasile Nașcu, blocată de mașini. Ferească bunul Dumnezeu de un incendiu, ar fi devastator. Ferească Dumnezeu de situații medicale grave, sunt atât de mulți oameni în fiecare zi în zona pietonală, e vară, vin turiști, unii străini, și nu înțeleg ce așteaptă domnul primar. Sunt Serbările Bistriței Medievale și pietonalul este în perfectă consonanță pentru că arată mai rău decât în Evul Mediu. O zonă complet nesistematizată, total ambramburistă, fără niciun fel de noimă funcțională sau urbanistică”, a declarat președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.
El a menționat că i-a solicitat primarului instalarea unor sisteme, ”nu bariere fiindcă dau o conotație urâtă și nu se potrivesc urbanistic, ci sisteme hidraulice pe partea de sus și de jos a pietonalului, cu telecomandă la pompieri, la salvare și la poliție, și asigurarea unui culoar măcar pentru salvare pentru situații care se pot întâmpla”.
Adaugă comentariu