Tibi Uşeriu, câştigătorul ”6633 Arctic Ultra” 2016, o cursă de ultramaraton desfăşurată pe distanţa de 566 de kilometri în apropierea Cercului Polar, se va alinia și la startul ediţiei din 2017, dar acela va fi doar începutul unui an în care şi-a propus să facă mult mai mult. În exclusivitate pentru Timp Online, el a dezvăluit care este planul lui secret pentru 2017.
„Era clar că mă întorc acolo. Şi concurenţa a crescut. Anul trecut am fost 12 şi mă gândesc că poate am avut nortoc de l-am câştigat. Acum suntem 30 înscrişi şi vreau să dovedesc că nu a fost chiar cu noroc, ci a fost şi ceva pregătire în spate. Mi-am pus în gând ca anul viitor să particip la cele mai grele trei curse din lume şi am zis să încep cu Artic Ultra. Apoi mă voi duce la o cursă în deşert, însă nu pot spune foarte multe despre ea fiindcă mai trebuie să trimit diverse documente, inclusiv o scrisoare de recomandare de la una din competiţiile extreme la care am fost. Această cursă e pe 10 iulie 2017, undeva în America, se trece un deşert. Trebuie să primesc şi viza. Apoi, încerc din nou la Turul Giganţilor. Nu mă las până la urmă”, a spus Tibi Uşeriu.
Întrebat ce s-a întâmplat anul acesta de a fost obligat să abandoneze cursa de la Turul Giganţilor, el a răspuns: „Am făcut nişte greşeli. Înainte cu două zile, mi-am fisurat un os la o mână, după care am luat nişte antiinflamatoare intravenoase şi am făcut efectiv un blocaj renal din cauza sărurilor minerale pe care le-am luat pe timpul competiţiei. După vreo 14 ore am început să urinez sânge. S-a coalgulat ceva acolo şi am făcut un blocaj renal. Eu mă bucur că m-am putut opri pentru că era să nu mă opresc şi aproape am căzut jos”.
După o lună de tratament în urma acestei experienţe neplăcute, Tibi şi-a reluat de două săptămâni antrenamentele. „Am făcut şi nişte investigaţii la Cluj şi sunt în regulă. Mă bucur că nu am rămas cu sechele din competiţia asta (Turul Giganţilor -n.r.) pentru că m-a dat foarte rău de pământ. Mulţi zic că toate astea mi se trag de la Polul Nord, că a fost prea repede. Nu, o să demonstrez că nu a fost prea repede, iar anul viitor voi duce trei concursuri la bun sfârşit”, a spus el.
Referitor la Artic Ultra, Tibi Uşeriu a spus: „Sunt atâtea competiţii de anduranţă şi de tot felul la care oamenii merg să îşi apere titlul. Usain Bolt e de câteva ori campion mondial. Eu cred că şi la o competiţie extremă poţi merge de două ori. De exemplu, Turul Giganţilor a fost câştigat de acelaşi alergător. În ultimii 6 ani, primele locuri se împart între 4 oameni care merg an de an. Eu mă întorc fiindcă vreau să dovedesc faptul că nu am avut noroc la competiţia câştigată, mă duc mult mai pregătit din toate punctele de vedere, vreau să termin concursul sănătos, nu ca data trecută. A fost o competiţie care mie mi-a schimbat viaţa şi m-a provocat din toate punctele de vedere, am fost faţă în faţă cu moartea acolo şi mi-a plăcut enorm. Acolo cred că mi-am regăsit puţin din smerenia mea. Mi-am dat seama că pot claca în orice minut şi să se termine totul”.
De data aceasta, Tibi spune că merge la Artic Ultra cu ceva „mai multă frică”.
„Prima dată a fost un pic de inconştienţă. În schimb, voi merge mult mai pregătit. Pot începe antrenamentele de acum, leg sania de mine şi nu o mai las până în februarie. Tura trecută nu m-am antrenat cu sania fiindcă nu am primit-o decât cu câteva zile înainte. La ediţia trecută, am avut probleme cu finanţarea. Acum o primesc foarte uşor şi asta mă ajută foarte mult. Plec puţin mai repede să mă acomodez cu frigul, iar în martie 2017 o să fiu acolo”, a mai spus el.
La ediţia 2016, Tibi Uşeriu a ţinut zeci de mii de oameni cu sufletul la gură, parcursul său fenomenal fiind urmărit pe pagina oficială de Facebook a evenimentului.
Cat de secret poate fi un plan publicat in presa?
E o metafora, un epitet, un fel de a spune…nu trebuie luat mot-a-mot.