Actualitate

PMP îi cere premierului să interzică acordarea vizelor turistice pentru cetățenii ruși pe teritoriul României

”PMP, împreună cu USR și Forța Dreptei, i-au cerut Prim-ministrului Nicolae Ciucă să interzică de urgență acordarea vizelor turistice pentru cetățenii ruși pe teritoriul României.

Doar prin unitatea forțelor din Opoziție putem să clintim din loc USL, acest mamut construit din coabitarea perfectă la guvernare dintre PNL și PSD”, a scris pe Facebook președintele filialei județene a partidului, Ionuț Simionca.

Cât timp agresiunea nejustificată a Rusiei în Ucraina nu încetează, iar consecințele acestui război sunt resimțite de fiecare român, este inacceptabil ca cetățenii ruși să continue să primească vize turistice în România sau pe teritoriul Uniunii Europene, ca în timpurile de pace.

”Vă solicităm să interziceți de urgență acordarea vizelor turistice pentru cetățenii ruși pe teritoriul României şi, în egală măsură, să coordonați eforturi diplomatice sporite împreună cu celelalte state ale Uniunii Europene pentru interzicerea totală a prezenței turiştilor ruşi în UE.

Este momentul ca România să sprijine Finlanda şi statele baltice care au implementat deja această măsură şi să iniţieze discuţii la cel mai înalt nivel în acest sens. România trebuie să demonstreze mai multă fermitate diplomatică în fața regimului criminal al lui Vladimir Putin.

Cu excepţia vizelor umanitare pentru sprijinirea reprezentanților societății civile, a opoziției politice şi a persoanelor persecutate pe nedrept în Rusia, cetățenii ruși nu ar trebui să fie bineveniți în România sau în Uniunea Europeană în actualul context al invaziei militare brutale din Ucraina.

Aveți ocazia de a arăta, domnule prim-ministru, că România poate fi lider în politica europeană. Dacă veți face alegerea corectă, vom sprijini decizia la nivel național și european”.

5 comentarii

  • Buna ideea… rusii trebuie pusi la respect. Se cred stapani peste tot unde merg. Sa ramana in tara lor cu iubitul dictator putin.

    • Corect…si politicienii sa nu mai poarte barbi ca rusii si cioc precum Lenin.Domnu deputat jos barba de Dostoievski si kumnatul jos ciocu de Lenin.

  • Daka noi interzicem vizele pentru rusi si ei o sa interzica vizele pentru romani.Vreti ca jumatate din conducerea partidelor sa nu mai poata dovedi unde au studiat?

  • O mare prostie. Când nu poți face ceva de foame ești și fudul. Să refuzi vizele, înseamnă să refuzi bani. Știți cumva vreo țară europeană cu excepția țărilor baltice să fi făcut acest lucru? Cheltuim sute de milioane cu ucrainieni bogați care doar tranzitează, ,, prietenii americani” n-au nici o greață să-i primească pe ruși, iar nouă să ne refuze vizele. E complicată rău situația românilor, iar noi o complicăm și mai rău. Numa zic.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.