Actualitate

PNL îi răspunde lui Radu Moldovan. ”It’s about economy, good government and law enforcement”

”În ceea ce privește declarațiile recente ale domnului președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, din Conferința de alegeri a PSD Bistrița, dorim să informăm corect cetățenii municipiului Bistrița că PNL Bistrița nu a blocat nici un proiect în Consiliul Local atâta timp cât acel proiect a fost oportun, justificat din punct de vedere tehnico-economic și legal.

Referitor la așa-zisul Wonderland, îl informăm pe domul președinte E.R. Moldovan că acesta nu este un “parc de distracții”, ci un “Complex sportiv polivalent în extravilanul localităţii componente Unirea, zona Poligon”.

PNL Bistrița a susținut un asemenea proiect, dar nicidecum finanțat din împrumut sau bugetul local al municipiului Bistrița așa cum este acum, ci așa cum a promis primarul Crețu în 2008, din fondurile europene. Ori, un “deziderat politic” cum l-a numit președintele E.R. Moldovan nu poate fi realizat oricum: cu implicații negative asupra bugetului orașului pe mulți ani de acum înainte, cu călcarea în picioare a dreptului la libera exprimare și manevrarea votului în Consiliul Local, așa cum a încercat primarul Crețu deseori. Noi considerăm că un asemenea proiect ar trebui să fie unul util pentru cetățenii municipiului Bistrița și nu un deziderat politic fantezist al primarului Crețu, finanțat din credit.

Referitor la transportul deșeurilor de pe platforma temporară din Zăvoaie, ne exprimăm profund regretul că domnul președinte Emil Radu Moldovan, nu înțelege prevederile unui contract (nr. 34/04.01.2013) pe care dânsul l-a semnat, pe fiecare pagină. De obicei, atunci când nu înțelegi ceva, studiezi, te documentezi sau accepți consiliere de la specialiști, dar nicidecum de la primarul Crețu.

Explicităm faptul că, prin contractul de mai sus, Vitalia și-a asumat să respecte în totalitate prevederile Caietului de Sarcini din documentația de atribuire unde se menționează clar: „Ca urmare a închiderii depozitelor neconforme, până la punerea în funcţiune a depozitului conform din cadrul CMID Tărpiu, toate deşeurile colectate sunt depozitate pe platformele temporare înfiinţate în apropierea fostelor depozite urbane. Ofertantul câștigător se obligă să asigure transportul la CMID Tărpiu a tuturor deşeurile depozitate temporar pe aceste platforme, pe cheltuiala proprie.” Nimic mai clar.

Ca urmare, îi sugerăm președintelui E.R. Moldovan să recitească caietul de sarcini și contractul cu operatorul tocmai pentru ca să nu mai rămână siderat și mai mult decât atât, prin acest comunicat PNL Bistrița îi cere imperativ președintelui CJ BN să solicite în scris operatorului Vitalia să respecte prevederile contractului și să treacă urgent la transportul deșeurilor de pe platforma temporară din Zăvoaie pentru că zilnic acestea produc poluare iar cetățenii orașului, printre care și dl. E.R. Moldovan, sunt afectați.

Și pentru ca să salveze onoarea colegului său de partid, a primarului Crețu mai exact, îi recomandăm să-l consilieze pe acesta (dacă se va lăsa consiliat!) spunându-i că pentru transportul deșeurilor nu mai este nevoie de un alt contract, iar pentru încărcarea deșeurilor, dacă nu are banii deja prinși în buget (fapt ce denotă o incompetență crasă), poate să facă un proiect de rectificare de buget cu care să vină în fața Consiliului Local pentru aprobare.

În concluzie, îi recomandăm președintelui E.R. Moldovan să nu se mai lase indus în eroare de spusele primarului Crețu, iar vis-à-vis de bunul mers al administrației, ca să-l parafrazăm pe un alt coleg și prieten de-al dânsului (la fel de arogant și atotștiutor ca și Crețu), îi spunem doar atât: It’s about economy, good government and law enforcement, nu mai zicem continuarea ca să nu se simtă jignit cineva”.

PNL Bistrița

34 comentarii

  • Mereti ma , ca nu v-ati scos nici de data asta. In afara de a bloca proiecte si a arunca cu noroi nu ati venit cu nimic nou…nimic….nimic. Vorbiti mereu doar de PSD , parca le-ati face reclama , dar cu ceva ideei …nimic !

    • Astia nu stiu cate prune au in traista. Parcul industrial e varza, la fel ca intreg promgramul de campanie (va mai amintiti de celebrul „10 pentru Bistrita”?) al PNL.

  • „PNL Bistrița a susținut un asemenea proiect, dar nicidecum finanțat din împrumut sau bugetul local al municipiului Bistrița”. Oare? Creditul pentru partia de schi din Complexului Sportiv Polivalent a fost aprobat prin HCL nr. 11 din 2.02.2012. Au votat pentru liberalii Calo, Gaurean, Molnar si Tarmure. Pentru „Complexului Sportiv Polivalent din extravilanul municipiului Bistriţa, localitatea componentă Unirea , varianta 2” au fost destinati prin hotarare 21.350 mii lei. Valoarea a rezultat din Studiul de Fezabilitate aprobat prin Hotărârea nr. 128 / 28.07.2011 pentru care au votat pedelistii Benta, Bilegan, Cordovan, Seserman si Tuta. In paranteza fie spus, angajarea creditului nu ar fi fost posibila fara aprobarea documentatiei tehnico-economice adica a SF-ului pentru partia de schi cu telescaun. Imprumutul a fost semnat în 11 februarie 2014 si a fost inclus si in bugetul municipiului votat de liberali inainte a acestia sa fi fost absorbiti de PDL. Pentru infrastructura turistica de agrement nu au existat niciodata finantari europene care sa finanteze mai mult de 50% din valoarea totala a investitiei. Diferenta cadea oricum in sarcina bugetului local si a imprumuturilor contractate in acest scop.

    • Dacă întradevăr sunteți domnul Alexandru Marian Toniuc, până nu demult persoana publică, parcă v-ați lăsat de politică. Ați spus că vă retrageți din politică pentru a face administrație. Sigur că orice cetățean are dreptul la o opinie, are tot dreptul să-și exprime o părere dar comentariul dumneavoastră de mai sus nu este o simplă părere este o sumă de afirmații cu un puternic caracter politic iar asta nu mi se pare deloc moral deoarece dumneavoastră ați decis să vă retrageți din spațiul politic. Nu-mi plac deloc oamenii care nu știu ce vor sau vor șintr-o parte și-n cealaltă, cum ar veni: cu PER-u în două luntrii…

    • Dl. Vali, pareati mai sprinten la minte. Suma de afirmatii de mai sus e o simpla informare. V-am dat numarul hotararilor pentru a le gasi mai usor, pe site-ul primariei si verifica singur adevarul celor afirmate. Desigur doar daca doriti ca data viitoare sa mergeti la alegeri sau la referendum informat. Daca doriti doar sa regurgitati ce-au mestecat altii pe la conferinte de presa, n-aveti decat. N-am exprimat nicio opinie. Opiniile vi le-ati format probabil independent si, dupa cum ati reactionat se pare ca ati fost usor surprins. Si, in fine, de unde ati dedus dumneavoastra ca m-am retras din politica. Am renuntat doar la functiile de conducere in PER. A, daca dumneavoastra intelegeti prin „politica” statul asta incordat in pozitii martiale pe la conferintele de presa si debitatul de gogosele pentru uzul fanilor, in povestea asta n-am fost niciodata.

    • Si unde sunt cei 50% din finantari europene?
      Just for the record, exact asa cum ati intervenit si dvs.
      😀
      Ca doar a depus armele in camp politic.

    • Dle Toniuc jr., citiţi statutul funcţionarului public. Deontologia profesiei pe care aţi acceptat-o pomană de la PSD nu vă mai permite să faceţi comentarii politice. Aşa că, ori la ciolan ori in opoziţie. Fiţi demn si alegeţi calea cea dreaptă.

    • Domnule Mihnea (daca o fi corect dpdv gramatical) din statutul functionarului public am dat concurs. Profesia mi-am ales-o singur cu mult timp in urma si, in momentul in care mi-am dat examenul de licenta PSD si PD erau inca unul si acelasi partid. Nu stiu ce comentarii politice vi s-a parut dumneavoastra ca am facut. Si, in fine, chiar daca as avea chef sa-mi exprim opiniile politice, in afara exercitarii atributiilor ce imi revin pot sa o fac atata timp cat traim intr-o tara libera si legile pe care le citati fara sa le fi citit, nu s-au schimbat.

    • Iar dumneavoastră păreați mai serios. Afirmatiile de mai sus nu sunt simple informări. Sunt informații pe care le-ați obținut în calitate de om politic, mai exact in calitate de consilier local, functie aleasa politic. Mai mult decat atat afirmatiile dumneavoastra sunt motivate politic si au un scop politic destul de evident. Dar va dau dreptate, declaratiile dumneavoastra nu sunt politice sunt de-a dreptul propagandistice, ceea ce e si mai rau. Nu ma intelegi gresit, sigur ca aveti tot dreptul sa vorbiti orice ca orice cetatean al acestei tari, eu am spus doar ca nu mi se pare MORAL din partea dumneavoastra in contextul in care ați hotarat sa mergeti pe un alt drum decat cel politic. In legatura cu afirmatiile legate de adimnistratie vs politica si de statutul functionarului public aici lucrurile sunt si mai clare si imi permit sa spun ca ori nu stiti ce inseamna un functionar public conform S.F.P. ori va imaginati ca vorbiti cu fraieri. S.F.P. este, daca nu cea mai buna, una dintre cele mai bune, mai corecte si mai normale legi din romania atat in litera cat mai ales in spiritul ei. Un functionar public conform S.F.P. are o serie de drepturi dar si ingradiri d.p.d.v. politic dar nu numai politic. Este normal ca un functionar public SA NU FACA politica, pentru ca, un functionar public trebuie sa fie un specialist care sa poate implementa orice tip de politica indiferent ce partid ajunge intr-un anumit moment la guvernare, in schimb el nu trebuie sa fie dat afara de nici un decident politic, iar cel putin in teorie S.F.P il apara de acest lucru. Ori dumneavoastra cum va puteti indeplini aceasta obligatie principala daca, sa zicem, ar ajunge la guvernare partidul din care fac parte cei din poza de mai sus si pe care ii blamati sau chiar acuzati?!? Numai vorbesc de conflictul de interese care ar putea exista in situatia in care un functionar public are preferinte sau „opinii” politice, in sensul ca acel functionar ar avea hai sa zicem „prioritati” de alta natura decat cea profesionala in desfasurarea activitatii. Din afirmatiile dumneavoastra deduc ca nu va cunoasteti statutul, anume acela de functionar public cu drepturi si constrangeri in egala masura, asa ca in loc sa ne spuneti sa citim noi S.F.P mai bine ati incerca sa-i intelegi spiritul acelei legi asta in cazul in care v-ati insusit, bineinteles, litera ei…
      P.S. Renuntarea la functia de conducere in PER a fost o conditie impusa de lege si nu o optiune a dumneavoastra. Dumneavoastra ati hotarat sa deveniti functionar public, iar o prima conditie a fost, evident, sa demisionati din functia de conducere in PER, asa cum e corect, deci sa parasiti scena politica, lucru pe care il asteptam atat de jure, ceea ce s-a si intamplat, cat si de facto, ceea ce observ ca nu prea s-a intamplat…

  • Toniuc minte non stop. Eu am votat sute de studii de fezabilitate dar asta e una și angajarea unui credit e alta. Păi ca să asfaltezi o stradă votezi un SF. Finanțarea lucrărilor e o altă etapă. Poate fi și din angajarea unui credit, dar în momentul aprobării SF-ului nu știi ce va urma. Primarul poate iți spune ca anul viitor va propune finanțarea din buget, după care vine cu altă variantă cu care ești de acord sau nu. În concluzie ce spune Toniuc este o minciună. Șeful lui, Radu Moldovan a zis că nu am votat și blocăm nu știu ce. Doi oameni slabi.

    • Nene…. esti cu pluta. Nici nu vreau sa ma gandesc cine „voteaza” S.F.-uri. Si sute. Consiliere pune mana si citeste HG 28 din 2009 si poate te luminezi si mataluta. Un SF corect se elaboreaza cu mentionarea tipului de finantare (credite, granturi etc).

    • Asa-i Suhoi. In SF-ul elaborat pentru partia de schi se vorbeste de fonduri europene si de la Ministerul Dezvoltarii, nici un cuvant despre credit bancar.

    • Cati bistriteni au avut oare posibilitatea sa citeasca SF-ul elaborat de „sponsorii” PDL-ului 🙂 „Bistritean”-ul care se sfieste sa-si decline identitatea este fara indoiala unul din colegii domnului Alin Seserman cel care a aprobat SF-ul. In acel SF analiza finaciara este facuta doar asupra capitalului nu si asupra capitalului propriu. Varianta finantarii din fonduri europene nu este tratata. Concluzia la care ajunge SF-ul este ca proiectul genereaza un RIR de peste 6% ceea ce a condus la fundamentarea si obtinerea creditului bancar. Concluzia profitabilitatii proiectului a fost insusita de catre domnul Alin Seserman si de toti colegii de partid si de asociere ai Bistriteanului prin votul pentru adoptarea SF-ului prin HCL. O Rata Interna de Rentabilitate de peste 6% „demonstrata” in SF, in conditii foarte indoielnice, conduce la concluzia ca, chiar contractand un credit bancar la o dobanda inferioara procentului de 6%, proiectul ramane in zona de profitabilitate. Asta au votat si au aprobat colegii dumneavoastra in CL. Chiar si in ipoteza co-finatarii din surse nerambursabile, procentul de co-finatare nu putea sa depaseasca 50% ceea ce inseamna ca diferenta ramanea in sarcina bugetului. Sursele nerambursabile sunt tot bani publici. Aprobarea unui SF mincinos pentru obtinerea de „fonduri europene” inseamna tot o mana intinsa la furt. Si in contextul contributiei fixe a Romaniei la Bugetul UE si a ratei scazute de absorbtie cei care au aprobat SF-ul „fura” tot de la noi. Dar, de unde sa stie chestiunile astea domnul Bistritean si domnul Alin Seserman care a aprobat SF-ul. Ca doar nu sunt economisti. Ei sunt politicieni si cunosc mai degraba relatiile dintre Gardean, Nastasia, Udrea si sefii lor de la nivel de judet.

    • Ioiiii, v-o da Toniuc din toate pozitiile. Ce-mi place!!!! Asa va trebe, ca nici la dezinformare nu va pricepeti!

    • Colegii din PNL a domnului Alin Seserman au aprobat creditului pentru partia de schi in data de 02.02.2012. Studiul imbratisat de domnul Alin Seserman din care reiese ca partia de schi ar fi fezabila a fost realizat de o firma controlata de Alin Gardean acuzat de dare de mita in procesul Gala Bute. Prin intermediul firmelor controlate de familia Gardean banii MDRT sifonati prin programul „Schi in Romania” ajungeau sub forma de spaga la colegii si sefii domnului Alin Seserman: Gheorghe Nastasia, Elena Udrea scl. E o explicatie posibila pentru faptul ca in 2011 domnul Alin Seserman considera ca este fezabil sa te dai cu schiurile la Unirea. PER a intrat in Consiliul Local in iunie 2012 cand bistritenilor le cam ajunsese cat au schiat pe banii lor in guvernarea PDL.

  • 1. Daca PNL-stii au „SANGE IN INSTALATIE ” sa propuna in CL-Bistrita printr-un proiect de hotarare cu privire la IESIREA municipiului Bistrita din asociatia fantoma …. ADI-Deseuri, pentru ca nu este corect ca municipil Bistrita care are o populatie de 1/3 din judet, sa detina un singur vot in AGA – ADI, adica preturile propuse de Vitalia sa fie majorate de chelnerul comandant rosu , prin manipularea votulului primarilor de la comune.
    2. Vitalia si celelalte firme smechere din gasca, au obtinut o licitatie TRUCATA de la Bucuresti , cu cel mai mic pret, cu care nu pot scoate profit, de aceea VOR ACUM dublarea pretulului serviciilor de salubrizare fortand mana chelnerului… prin ADI-Deseuri.
    3. Primaria are un contract cu Vitalia si inca doua firme de salubrizare, prin care se obliga sa transporte gunoaiele…la depozitul din Tarpiu ….GRATUIT, dar ….nu vor sa le incarce, adica …. incarcarea gunoaielor ii revine Primariei Bistrita !
    De ce oare ???? Simplu, pentru ca DACA exista DESEURI NECONFORME acestea vor fi respinse la depozitul de la Tarpiu…si atunci ce sa faca Vitalia cu ele ? trebuie duse in alta parte ! Se stie ca la groapa de langa raul Bistrita, au depus gunoaie si alte localitati : Beclean, Nasaud etc…

  • INTREBARE pentru PNL :

    Cum o sa votati propunerea PER de intrare in intravilan a padurii Codrisor ?
    Observ ca nu-l suportati i pe dl Toniuc, si atunci o scaldati cum este obiceiul PDL-ului ???

    • Raspunsul la aceasta intrebare il ai pe site-ul http://www.primariabistrita.ro, sectiunea Consiliul local, proiecte de hotarare cu caracter normativ. Proiectul lui Toniuc este ilegal , Raportul serviciilor de specialitate si al Secretarului municipiului documenteaza acest lucru . Toniuc a lansat aceasta propunere de proiect de hotarare ca sa caroteze proiectul Asociatiei Bistrita Civica.

  • O isprava a lui Toniuc este ca a votat si proiectul de desfintare si taiere a copacilor din Piata Centrala, cu toate ca M. Balan ,colegul lui din PER se dadea de ceasul mortii.

    • Domnule „pescar” in ape tulburi doar Toniuc, Gagea si fostul primar Vasile Moldovan nu au votat Hotărârea nr.78/24.06.2015 care privea aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu „Amenajare şi modernizare Piaţa Centrală – concurs de soluţii”, Piaţa Centrală, municipiul Bistriţa, beneficiar Municipiul Bistriţa. Pentru informarea dumneavoastra si a celor pe care va straduiti – probabil interesat – sa-i intoxicati, desfiintarea si taierea copacilor din Piata Centrala a fost aprobata de domnul consilier Alin Seserman si colegii domniei sale din PNL (cu exceptia lui VM) alaturi de PSD. Informatiile sunt publice si pot fi consultate pe site-ul primariei Bistrita, sectiunea Consiliul Local, meniu dreapta „informatii sedinte”, minute. Nu sunt publice numele, afilierea si intentiile profesionistilor dezinformarii desi as putea sa fac eu public numele „bardului” pescar, poet activist PDL si prieten a domnului Balan. Poate data viitoare. Este timp. Nici prostia nici calomnia nu s-au inventat ieri si n-o sa se ispraveasca maine. Securistii nostri l-au studiat pe Beumarchais: „Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose”.

  • Astia care nu au ocupatie secontrazic tot timpul pe net . Intra din jumate in jumate de ora pe timponline si vad daca mai au de facut polemica . In ce tara misto traim . E plina de prosti .

  • N-o mai tot sucitit atata. Ati votat impotriva, asta e clar. Votul vostru impotriva este un vot pentru mentinerea gunoaielor in zona Zavoaie, gunoaie care infecteaza raul Bistrita. Asta trebuie sa inteleaga bistritenii.

    • De ce trebuie sa inteleaga asta bistritenii?
      Si mai important, de ce trebuie sa plateasca bistritenii ceva pentru care au platit si platesc lunar??

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.