Politică

PNL, invitat de PDL să se întoarcă la ”iarba verde de acasă” care ”să te rătăceşti prin lume nu te lasă”

"Liberalii sunt rătăciţi. Forţele de dreapta trebuie să fie interesate de un proiect comun", a spus prim-vicele PDL Florin Urîte. La rândul lui, Eugen Curteanu anunţă: "PDL este interesat să colaboreze cu PNL", în timp ce Monica Săsărman consideră că PDL face opoziţie foarte bine singur. Ce spune Radu Moldovan despre colaborarea cu liberalii şi numirea ministrului Doina Pană.

I-am întrebat pe cei trei prim-vicepreşedinţi ai PDL Bistriţa-Năsăud, care sunt şi consilieri judeţeni dacă PDL, cum comentează seismele de pe scena politică şi ce aşteptări au legate de o posibilă colaborare cu PNL, acum că partidul a ieşit de la guvernare.

Prim-vicepreşedintele PD Bistriţa-Năsăud, Monica Săsărman: „Din datele pe care eu le deţin până în acest moment, nu suntem Monica Sasarman PDLinteresaţi colaborăm cu niciun partid care a compus USL. PNL nu şi-a stabilit încă poziţia la nivel naţional, dacă rămâne la guvernare sau dacă se retrage. Deocamdată, în PNL sunt două tabere: tabăra Tăriceanu şi tabăra Crin Antonescu. PNL trebuie să-şi clarifice poziţia şi ulterior să se poată concluziona dacă e la guvernare sau în opoziţie. PDL nu aşteaptă nicio clarificare. Îşi face treaba în opoziţie la fel ca şi până acum. La nivel parlamentar, se fac moţiuni de cenzură, se vine cu soluţii, există chiar iniţiative legislative promovate de parlamentarii PDL, iar în plan local, la nivelul CJ am demonstrat inclusiv astăzi că practicăm o opoziţie constructivă”.


Prim-vicepreşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Eugen Curteanu: „PDL e interesat să colaboreze cu PNL. Orice colaborare careEugen Curteanu PDL duce la îmbunătăţirea vieţii în acest judeţ, respectiv orice colaborare care duce la configurarea unei majorităţi care să lucreze în interesul judeţului e de dorit. Noi tot timpul am lansat invitaţia, acum, fiind şi liberalii în opoziţie, să vedem dacă acceptă şi ei invitaţia noastră. Nu vom sta în expectativă. Reiterăm această invitaţie către ei şi de data aceasta”

Prim-vicepreşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Florin Urîte (foto principal): „Cu siguranţă că se va ajunge la o înţelegere de dreapta. Eu mă aştept să se definească obiectivele fiecărui partid după care, din punctul meu de vedere, dacă există puncte comune prin care să se aducă o contribuţie în activitatea parlamentară şi legislativă şi, de ce nu, pentru funcţia de preşedinte al României, să se nască un proiect comun şi evident să se ajungă la un consens. La nivel local, văd că PNL îşi lasă organizaţiile teritoriale să-şi aleagă opţiunile. Noi nu am avut discuţii cu PNL, sub nicio formă. Cred că ei încă sunt rătăciţi. Aşteptăm să-şi clarifice situaţia. Eu cred că toate forţele de dreapta ar trebui să fie interesate de un proiect comun. La ce se întâmplă la ora actuală în Europa de Est şi mai ales şi ţinând cont de ce se conturează în euroregiune, cred că partidele de dreapta ar trebui să-şi definească foarte clar politicile şi, în funcţie de asta, să-şi negocieze pe puncte comune un prim pas de colaborare de la nivel central în primul rând şi apoi cu decizii la nivel local”.

radu moldovan 26 febÎntrebat dacă a fost contactat de PDL după ieşirea PNL de la guvernare în vederea unei colaborări pe plan judeţean, preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a răspuns: „Nu comentez!”.

”USL e un proiect pe care l-am susţinut foarte tare şi regret că nu mai există la nivel naţional. Eu şi colegii mei din PSD ne dorim ca la nivelul judeţului să poată ajunge până la capăt, adică până în iunie 2016. Am discutat telefonic cu preşedintele PNL Stelian Dolha, cu care mă întâlnesc vineri, mai multe discuţii cu prefectul Ioan Țintean în care i-am reiterat propunerea mea şi  PSD de a rămâne în continuare în funcţie, poziţie care a revenit PNL în urma angajamentelor făcute în 2012. Nu se va lua la nivel central nicio altă decizie decât cea pe care am spus-o, rămâne la latitudinea domnului prefect. Dacă prefectul va decide să demisioneze, atunci Guvernul va numi un alt prefect, dar eu nu voi solicita Guvernului înlocuirea domnului Țintean. Eu sunt preşedinte USL al CJ şi voi rămâne preşedinte USL al CJ până în 2016. De deconcentrate nu se ocupă nici PSD, nici CJ, acolo sunt ministere care gestionează. Nu evaluăm, nici nu organizăm concursuri la PSD şi la CJ în acest sens. Oricum, PSD e pregătit tot timpul de orice”, a comentat liderul PSD Bistriţa-Năsăud.

În ceea ce priveşte posibiltatea ca Doina Pană să fie ministru al Muncii în viitorul Cabinet Ponta şi nu doar interimar, Moldovan a precizat : ”E un lucru care acum mă frământă, am purtat o primă discuţie cu doamna Pană, nu ştiu dacă dânsa va opta să preia ministerul în viitorul Cabinet Ponta. Decizia îi aparţine în primul rând doamnei Pană, dacă va dori să opteze pentru această poziţie organizaţia PSD Bistriţa-Năsăud o va susţine cu toată forţa ei. Pentru alte ministere nu avem niciun fel de propunere”.

2 comentarii

  • De ce ilustrati articolul cu poza unui necunoscut in conditiile in care in articol sunt mentionati oameni cu notorietate? E o intrebare retorica … cunosc raspunsul.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Puscasu' Marin Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS