Politică

PNL şi PDL ar putea avea co-preşedinţi la nivel local până în 2016. Atât va ţine perioada de tranziţie

PNL şi PDL vor fuziona până în 2016 însă, până atunci, vor exista co-preşedinţi la nivel local. Preşedintele interimar al PNL Klaus Iohannis a făcut anunţul la Zalău la o întâlnire la care a participat şi o delegaţie din judeţul nostru condusă de preşedintele filialei, deputatul Stelian Dolha.

Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, într-o conferinţă de presă la Zalău, că perioada de tranziţie în cazul fuziunii PNL-PDL s-ar putea prelungi până în 2016, timp în care ar fi posibilă adoptarea unui sistem de co-preşedinţi la nivel local.

‘Vom avea cu siguranţă, de la decizia politică care va fi luată – dacă va fi luată – de fuziune, până la punerea în practică, inclusiv până la Zalauînregistrarea în registrul partidelor politice, o perioadă de tranziţie care la nevoie se poate prelungi şi mai departe, până să zicem la sfârşitul 2016, o perioadă de tranziţie în care organizaţiile judeţene, locale, vor co-exista. Este posibil să ne imaginăm un sistem de co-preşedinţi la nivel local, pentru a da un timp suficient şi o abordare rezonabilă a acestei fuziuni în teritoriu’, a declarat Klaus Iohannis, la finalul reuniunii regionale a PNL, de miercuri, de la Zalău la care a participat şi o delegaţie din judeţul nostru, condusă de deputatul Stelian Dolha, liderul judeţean al formaţiunii.

Iohannis a adăugat că a încercat să explice celor prezenţi la reuniune de ce crede el că fuziunea este necesară.

‘Oamenii, pe bună dreptate, sunt foarte interesaţi de această fuziune şi le-am explicat de ce cred eu că e bine să se facă această fuziune acum. Acum este oportunitatea, acum există dorinţa, voinţa politică’, a punctat liderul liberal, citat de ştiripe surse.ro

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.