Actualitate

PNȚCD se alătură familiei Bodnariu

”PNȚCD se alătură familiei Bodnariu în lupta împotriva abuzurilor săvârșite de funcționarii din sistemul Barnevernet din Norvegia. Reprezentanții Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, prin puterea pe care le-o conferă statutul de creștini, se alătură și susțin demersurile semenilor din toată lumea cu scopul de a sensibiliza autoritățile din Norvegia în cazul Bodnariu și al altor familii aflate în situații similare”, se arată într-un comunicat de presă semnat de președintele Organizației Județene a PNȚCD Bistrița-Năsăud, Ezechil Sighiartău.

PNȚCD consideră că ”acest caz sensibil depășește limitele luptei  împotriva violenței în familie, cu care nici noi nu suntem de acord, și criticăm aprig acțiunile Barnevernet și ale statului norvegian, considerând că se produce o încălcare flagrantă a drepturilor familiei. Subliniem ideea că statul ar trebui să înceteze a se considera proprietarul copiilor, deoarece copiii sunt ai lui Dumnezeu, care I-a dat în grija părinților, iar aceștia sunt responsabili pentru creșterea și îngrijirea lor. De asemenea, rugăm autoritățile române să continue să se implice direct în medierea și unificarea familiilor de români  dezbinate de statul norvegian”.

”Pornind de la principiul biblic cuprins și în statutul nostru, ”Fiecare contează”, considerăm că acțiunile de protest  de la nivel global ale celor care vor fi în stradă sâmbătă, 16 aprilie 2016, ar trebui să ducă la sensibilizarea autorităților norvegiene și să transmită necesitatea de a  reveni asupra deciziilor luate în cazul familiei Bodnariu. Nădăjduim ca familia greu încercată în ultima perioadă să poată redeveni familia formată din mamă, tată și cei cinci copii. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, se mai arată în comunicat.

6 comentarii

  • Bineanteles ca daca se face ceva bun in comunitate, majoritatea comentariilor sunt negative sau tendentioase. Orice se spune sau se face bine, dupa mintea multora, ascunde vreun interes. De ce oare este asa de greu de acceptat faptul ca pot fi si oameni sau actiuni altruiste care sa urmareasca binele comunitatii fara vreun interes meschin? Pana cand nu ne schimbam modul de gandire….vom trai la fel si vom avea ceea ce am avut si pana acum.
    Felicitari tuturor care apara intr-un fel sau altul institutia familiei !
    Bravo PNTCD

    • cazul botnariu e vechi!
      de ce nu au iesit toti membrii PNTCD din Bistrita, adica cei doi frati Sigartau in strada atunci?
      de ce nu vrei sa vezi ca e un subiect folosit electoral?
      (pont electoral pentru PNTCD, vedeti ca mai este un caz proaspat asemanator, canada, inchisoare, mafia sud-aemericana, droguri, armament, terorism, etc )

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.