Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu polițiștii Serviciului de Acțiuni Speciale au acționat pentru combaterea fenomenelor ilicite din domeniul traficului și comerțului cu țigarete și produse din tutun, precum și din domeniul producerii și comercializării alcoolului și băuturilor alcoolice. Scopul acțiunilor este de a combate evaziunea fiscală și contrabanda, informează IPJ Bistrița-Năsăud. Polițiștii bistrițeni au confiscat 1.600 de țigarete și 300 de litri de băuturi spirtoase.
Astfel, în 25 noiembrie, cu ocazia controalelor și a verificărilor de specialitate efectuate la unități comerciale de pe Valea Șieului, polițiștii au constatat și aplicat sancțiuni contravenționale conform Legii 12/1990 – privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, în valoare de 10.000 lei. Totodată, au fost confiscate produse din tutun, în valoare de 800 lei.
În urma acestor controale de specialitate, polițiștii au identificat o femeie de 76 ani din Șieuț, care ar fi oferit spre vânzare de la domiciliu 80 de pachete de țigarete, fără ca acestea să fie marcate cu banderole fiscale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.
De asemenea, la aceeași dată, pe DN 17 D, pe raza localității Chiuza, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au depistat în trafic un bărbat de 48 ani din comuna Boiu Mare, județul Maramureș, în timp ce transporta cu un autoturism cantitatea de 300 litri de lichid incolor cu miros specific de alcool, fără a deține documente legale de proveniență. Cantitatea de 300 litri de lichid incolor cu miros specific de alcool a fost indisponibilizată de polițiști. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au întocmit dosar penal pentru deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate corespunzător, peste limita a 200 litri băuturi spirtoase, infracțiune prevăzută de Codul Fiscal.
Totodată, în noaptea de 25/26 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale împreună cu polițiști din cadrul Poliției orașului Sîngeorz-Băi și specialiști ai Inspectoratului de Situații de Urgență Bistrița au acționat în sistem integrat, pe raza orașului Sîngeorz-Băi și a localităților arondate, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale comise prin violență, pentru reducerea riscului rutier, precum și pentru respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor.
În cadrul acestei acțiuni au fost verificate 6 cluburi de noapte și unități de cazare în comun și au fost controlate 12 persoane puse sub supraveghere judiciară.
Cu ocazia activităților desfășurate, au fost constatate și aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 11.000 lei, din care 6 la Legea 61/1991 – pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 5 conform OUG 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice și 5 conform HG 537/2007 – privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
Totodată, polițiștii au constatat 2 infracțiuni flagrante, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Adaugă comentariu