„Evaluările, speranţele referitoare la fondurile europene care vor fi accesate şi vor fi încasate efectiv a fost hiperoptimistă. Practic, noi acum suntem în grafic cu absorţia de fonduri europene, dar avem şi ne vin din urmă auditurile pe 2010 şi 2011 pe care nu le mai putem schimba şi care înseamnă bani pierduţi. De aceea, de câte ori îi aud şi pe domnul preşedinte suspendat şi pe alţii vorbind despre banii europeni îi trimit şi le cer să-i sancţioneze cât mai dur posibil pe Botiş, Lăzăroiu şi Barbu, dacă vorbim de POSDRU, de exemplu, dar mai sunt şi ale situaţii”, a spus Ponta.
La începutul lunii iulie, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) stă „sub semnul suspendării”, iar multe ONG-uri sau sindicate care derulează proiecte sunt în prag de faliment pentru că nu le mai pot susţine din bani proprii.
Întrebat ce se va întâmpla dacă POSDRU va fi suspendat în România, ministrul a spus că se va încerca reluarea programului până la sfârşitul anului, astfel încât, în 2013, să poată fi accesată suma de 1,3 miliarde de euro care ar fi disponibilă pentru România. „Ar fi îngrozitor pentru România să piardă aceşti bani”, a mai spus ministrul Mariana Câmpeanu.
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, declara anterior că în toate proiectele verificate de Comisia Europeană din cadrul POSDRU au fost găsite nereguli, care nu fuseseră depistate de autorităţile române, astfel fiind pusă sub semnul întrebării funcţionarea întregului siste.
Mediafax
Adaugă comentariu