Actualitate

Posturi scoase la concurs de DGASPC Bistrița-Năsăud

Anunț – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, cu sediul în Bistrița, str. Sucevei nr. 1-3, organizează în intervalul 16.07.2018-19.07.2018 concurs pentru ocuparea următoarelor posturi contractuale de execuţie vacante, in cadrul centrelor din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa Năsăud:

1. Educator, (S), grad debutant – un post în cadrul Casei de Tip Familial Bistrița;

2. Educator, (S) – un post în cadrul Casei de Tip Familial Bistrița;

3. Psiholog, (S), practicant – un post în cadrul Centrului pentru Protecția Copilului Beclean;

Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele CONDIŢII SPECIFICE:

1. Pentru funcţia de Educator, (S), grad debutant – un post în cadrul Casei de Tip Familial Bistrița;

– studii universitare de licență, absolvite cu diplomă, respectiv superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul Psihologie și științe ale educației;

– vechime în specialitatea studiilor – 0 ani;

2. Pentru funcţia de Educator, (S) – un post în cadrul Casei de Tip Familial Bistrița;

– studii universitare de licență, absolvite cu diplomă, respectiv superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul Psihologie și științe ale educației;

– vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – cel puţin 1 an;

3. Pentru functia de Psiholog, (S), practicant – un post în cadrul Centrului pentru Protecția Copilului Beclean;

– studii universitare de licență, absolvite cu diplomă, respectiv superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul Psihologie;

– Specializarea – Psihologie;

– vechime în specialitatea studiilor necesare ocuparii postului – cel puţin 1 an;

Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 3 din HG nr. 286/2011 privind pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;

CALENDARUL DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI ESTE URMĂTORUL:

PERIOADA DE DEPUNERE A DOSARELOR: 25.06.2018-06.07.2018, de luni până vineri între orele 08.00 – 16.00, respectiv vineri, între orele 08.00 – 13.30, (ultima zi de înscriere este 06.07.2018, orele 13.30), la sediul DGASPC Bistriţa, str. Sucevei, nr. 1-3, Compartimentul resurse umane, sănătate şi securitate în muncă, telefon : 0263/230502.

PROBA SCRISĂ: 16.07.2018, ora 10.00 la sediul DGASPC BN, adresa sus-menţionată.

INTERVIUL: 19.07.2018, ora 10.00 la sediul DGASPC BN, adresa sus-menţionată.

Informații suplimentare se pot obţine la adresa sus-menționată sau la telefon 0263/230502, Compartimentul resurse umane, sănătate şi securitate în muncă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.