”Vreau să atrag atenția cetățenilor, dar și societăților comerciale, faptul că nu este doar un gest de civism acela de a păstra curățenia, ci și o obligație legală. Mă bazez pe cetățenii județului că vor înțelege această situație. Am creat un grup de risc biologic, pentru eliminarea riscurilor de îmbolnăvire a oamenilor sau animalelor. În calitate de prefect, am trimis o circulară primarilor pentru a le cere să întreprindă toate măsurile de urgență, asemenea primarului de Bistrița, pentru salubrizarea localităților pe care le administrează, iar CJSU prin intermediul ISU a cerut comitetelor locale pentru situații de urgență să se întrunească rapid și să ia măsurile care se impun”, a declarat într-o conferință de presă prefectul Ovidiu Frenț.
El a adăugat: ”Aș vrea să fie foarte clar diferența între situație de urgență și stare de urgență, prima reprezintă evenimentele nonmilitare excepționale care pot să afecteze viața și sănătatea oamenilor și mediul înconjurător. Este o primă etapă în cadrul producerii unor riscuri majore, în care ne-am aflat imediat după încetarea contractului de salubrizare între ADI Deșeuri și Vitalia. Suntem deci în această etapă de situație de urgență, care a permis ADI Deșeuri să treacă la aplicarea unor prevederi legale, adică achiziționarea unor servicii fără procedurile obișnuite cu publicare licitație și contestații. Am asumat decizie de a declara starea de urgență împreună cu colegii mei de la CJSU și astfel am deblocat situația din punct de vedere juridic, ADI putând să demareze de urgență procedurile de achiziție”.
Frenț a postat apoi pe Facebook: ”Problema deșeurilor este una cronică în România, căreia în județul nostru i s-a căutat o rezolvare modernă, integrată, finanțată din fonduri europene. Ea nu poate fi rezolvată decât prin implicarea tuturor factorilor interesați, ca orice altă problemă de interes larg al comunității. Sper că vom trece cât mai repede peste această perioadă de situație de urgență, în care am dispus măsurile prevăzute de lege pentru astfel de cazuri. Voi interpreta și aplica întotdeauna legislația incidentă în domeniu în sensul interesului fundamental al cetățeanului, al protejării sănătății și vieții acestuia, a mediului, a calității vieții în general. Pentru depășirea cu bine a acestei perioade este nevoie de respectarea și mai strictă a obligațiilor pe care le avem cu toții față de mediul în care trăim în privința igienei, a curățeniei și a deșeurilor (vezi O.G. 21/2002). Aceste obligații fiind îndeplinite ne vom putea concentra pe o soluție mai bună pentru viitor în domeniul salubrizării județului nostru, învățând din greșelile anterioare și transformând Bistrița-Năsăud într-un ținut în care frumusețea naturii să nu fie una murdară și poluată. Atunci vom vedea cât de norocoși suntem să trăim aici, în aceste locuri minunate, pentru care suntem invidiați de către toți cei care ne vizitează”.
La rândul său, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), Doru Ciocan, a afirmat: ”Documentația de a obținere a unei noi licențe pentru Vitalia a fost depusă cu circa două luni înainte de expirare și a necesitat o analiză aprofundată. Știind că la Bistrița există acest proiect pe fonduri europene, nu puteam să ne hazardăm, la 11 august s-a ajuns la emiterea acelui ordin prin care operatorului Vitalia i s-a respins documentația pentru obținerea licenței. Vitalia avea licență din 2011 cu valabilitate cinci ani, nu a avut legătură acest contract din Bistrița-Năsăud. Nu a fost o legătură directă cu ADI sau primăriile din județ această situație a de obține sau nu licența. Că ADI putea să se gândească mai repede, și cred că s-au gândit, da, dar măsurile nu se puteau lua decât în momentul în care nu mai exista contract, care a fost denunțat unilateral în 8 august, înainte ca ANRSC să analizeze documentația, în data de 9 august. Deci începând cu 11 august operatorul nu mai deține licență”.
Ori sunteti incompetenti toti, ori ati premeditat situatia…
lenesul mai mult alearga….adica astia sunt asa de prosti KA KAuta tot felul de cercuri … pe scurt…FA-TE CA LUCREZI!!!!
Baietii destepti PSD si-au tras o situatie de urgenta si acum ii doare la patina . Isi pun firma lor , chiar daca are pretul cel mai mare si nimeni nu mai poate contesta . Bravo PSD , la combinatii sunteti de nota 10 .
Pe cuvântul tău? Trebuia sa beliți ochii aia când ați semnat contractul cu Vitalia un sa ne faceți pe noi responsabili de incompetenta voastră!
Vă pricepeti la scaldat. Când faceți public contractul cu Vitalia și celelalte documente care au dus la dezastrul actual? Din câte se pare în prezent nu este nimeni responsabil de situația creată. Avem festival și sa speram ca lumea uita repede. Aștept reacția DNA-ului.
Pai prin ceea ce a transmis acum prefectul, nu face altceva decat sa incerce sa i mai ,,scoata,, pe colegii lui din PSD. Probabil o fi fost criticat ca nu ia atitudine…si mai mult sta sau se plimba!. :))
Situația este foarte nasoala am un local și plătesc ridicarea acestor deșeuri a trecut o luna de când nu a ridicat nimeni gunoaiele am dat nenumărate telefoane dar situația e aceași la ora actuala sa strâns o cantitate considerabila de deșeuri menajere nu am alta soluție decât sa le scot în mijlocul șoselei poate asa cineva va venii sa le ridice sau sa fac ca nesimțiții care arunca deșeurile pe malurile Someșului rușine domnilor …..bine ca emiteți facturi încontinuare.